Ghici cine i-a desenat pe Pif și Hercule

A dat chip și culoare, de-a lungul mai multor ani, serialelor de benzi desenate cu Pif și Hercule, Placid și Muzo sau cu aventurile fantomei Arthur. Mircea Arapu locuiește de mai bine de 40 de ani în Franța și continuă să deseneze pentru copiii  care se ascund în noi.

Care mai este impactul benzilor desenate în lumea digitală de azi?

Banda desenată a atins vârsta ma­turității, a devenit o artă recu­noscută. Azi putem vorbi de interac­țiuni între numeroase arte, literatură, cinema, bandă desenată, teatru, pictură, coregrafie, fotografie, video. Revoluția digitală, precum inelul unic al lui Tolkien, le unește pe toate. Influențele sunt omniprezente în scenarii, în viziunea artiștilor mo­derni, dar chiar și în posibila transformare a revistelor. Suportul istoric de hârtie își caută viitorul în internet, e-book, anime (animatică), jocuri vi­deo, realitate virtuală, viitorul încă nu a fost scris! Cifrele pieței americane, care este prima piață mondială încă de la începutul secolului trecut, sunt fără de echivoc, literatura electronică, în sensul ei cel mai larg (știri, magazine, comics), a trecut înaintea celei imprimate pe hârtie. În ce privește tehnica digitală a desenatorului, ea este astăzi bine înrădăcinată. De la începutul ani­lor ’90, am avut ocazia să descopăr și să creez primele fonturi grafice digitale pentru benzi desenate. Este binecunoscut în meserie, din punct de vedere grafic, filacterele (baloanele) suportă dificil li­terele mecanice ale tiparului, astfel încât cu ajutorul programelor de desen s-au putut crea litere care imită scrisul manual specific. De asemenea Photoshop a devenit rapid o unealtă suplimentară pentru creatorii de po­vestiri ilustrate, la început pentru co­lorizare, dar cu timpul el poate înlocui primele etape, desenul în creion și trasul în tuș. Alte programe, Painter, Manga Studio (devenit Clip Studio Paint), dar chiar și programul de animație Flash (astăzi Animator), vin cu specificitățile lor, să concureze supremația Photoshop. În sfârșit, odată cu apariția tabletelor și mai ales cu modelul iPad Pro, noi programe de desen, adaptate acestora și-au făcut apariția. Programe de calitatea lui Affinity Photo editat de Serif, reușesc să trezească din letargie societatea Adobe, care ne promite pentru anul acesta un adevărat Photoshop pentru tablete. Toate aceste programe informatice sunt instrumente moderne, care aduc o libertate de concepție și o înles­nire a realizării, inimaginabile acum treizeci de ani. |n sfârșit, rețelele sociale sunt astăzi o sursă inepuizabilă de informații, documentație, comparație.

Recent a apărut pe piață albumul de colecție “Pif Gadget – 50 de ani”. Ce înseamnă Pif pentru lumea benzilor desenate și pentru dumneavoastră?

În 1969, revista “Vaillant” devenea “Pif Gadget”, un magazin pentru copii, care prin simpla schimbare de formulă a vândut înzecit, din primul an, 500.000 de exemplare săptămânal, cu vârfuri ocazionale depășind milionul! Primele amintiri ale copilăriei, cu atât mai de neuitat, pe cât au fost de timpurii, minunatele reviste “Vaillant”, destinate fratelui mai mare, mă așteptau la naștere, în casa părintească. De format mare, cu numeroase ilustrații viu co­lorate, dragoste la prima vedere, la patru ani, plecam de acasă pentru a întâlni prietenii virtuali de la Paris. De asemenea, în aceleași pagini ale celui mai captivant jurnal, desene alb-ne­gru, de deosebită calitate, pe care le-am apreciat mai târziu, împreună cu nume­roase ilustrații de carte, m-au hotărât să aleg calea minunată, dar dificilă al creației de imagini. Mai târziu, în 1970, concursul de benzi desenate, lansat de “Cutezătorii” împreună cu “Pif” și venirea lui Arnal, părintele lui Placid, Muzo, Pif, Hercule, Roudoudou, pentru a cita numai personajele cele mai cunoscute, bineînțeles și mențiunea obținută, mi-au întărit speranța de publicație și a unei viitoare meserii. Anii următori am înțeles însă că locurile sunt puține și deja repartizate.

Cum ați ajuns să lucrați în Franța?

Franța reprezenta pentru mine singura destinație pentru a exersa meseria pe care doream să o fac. De la bun început am contactat redacții, edituri și autori. Epoca permitea  contacte simple, cu un telefon obțineai o întâlnire. În paralel, din motive alimentare, am lucrat într-un domeniu diferit, dar care mi-a permis să particip la proiecte, să accept diverse mici comenzi și să înțeleg cum funcționează micuța lume a benzilor desenate, citind practic toate aparițiile, reviste, albume, informații diverse. După doi-trei ani, un număr de contacte și contracte, nu toate fericite, cu experiența dobândită, am ales soluția care să îmi permită să evoluez profesional în condiții decente. Întâmplător, soluția s-a numit “Pif Gadget”, editură de presă, suficient de importantă și în care regăseam prie­tenii imaginari din copilărie și parte din autorii lor.

Care sunt revistele, albumele, perso­najele pe care le-ați desenat?

În afară de benzi desenate publicitare și de rare colaborări cu alte ti­tluri de presă, am lucrat practic numai pentru “Pif Gadget”, în trei perioade ale istoriei magazinului, în anii ’80 și la reîntoarcerea revistei în perioadele 2004-2009 și în sfârșit 2015-2017. Personajele pentru care am desenat sunt personajele descoperite și îndrăgite în copilărie, din anii ’50, începând cu Arthur, fantoma justițiară, urmată de personajele binecunoscute, create de Arnal, Pif și Hercule, Placid și Muzo, pe care conti­nuu să le desenez pentru copiii de astăzi și pentru copiii care se ascund în noi. Proiectele nu lipsesc, timpul rămas pentru a le realiza îmi pare tot mai scurt.

Lipsește publicului din România o pasiune precum cea din Franța sau Belgia pentru benzi desenate?

Pasiunea există, a unui grup restrâns de creativi, cei care trăiesc cu speranța de a practica această meserie și grupul puțin mai larg al celor care au avut șansa să descopere și să îndrăgească din copilărie acest mod particular de lectură. În Franța, ca și în Belgia, există o cultură populară, care s-a dezvoltat pe parcursul între­gului secol XX, a atins milioane de tineri, mai multe generații, ajungând la un apogeu înainte ca televiziunea, jocurile video, cinematografia pe DVD și cablu, internetul, să ocupe timpul liber, dedicat divertismentului mai mult sau mai puțin cultural. Păstrez o rezervă în ce privește dezvoltarea rapidă a genului în România. Pentru următorii ani, cred mai degrabă în exportarea a numeroase talente românești pe piața internațională, înainte de o dezvoltare mai amplă a publicului de cititori în România.

Articolul a fost publicat inițial în Biz nr. 332 (mai 2019). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.