Generația minților creative
Reading Time: 3 minuteAcademia Minților Creative, programul de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank, a încheiat încă o ediție și odată cu ea, cel de-al doilea an de cursuri destinate antreprenorilor din industrii creative. Peste 300 de antreprenori români au participat la cele șase ediții desfășurate până acum.„Academia Minților Creative a fost gândită pentru a veni în întâmpinarea nevoii esenţiale de informare pe care o au aceşti antreprenori şi de a avea acces la informaţii legate de administrarea și creșterea unei afaceri. Prin crearea acestui program vrem să le oferim antreprenorilor uneltele de care au nevoie pentru a-și duce afacerea la următorul nivel. Acum, după doi ani, trei orașe și șase ediții, suntem mai încrezători ca niciodată în potenţialul segmentulului antreprenorial creativ şi mai bucuroşi că avem ocazia să interacţionăm şi să susţinem aceşti oameni pasionați și dedicați”, spune Cătălina Roman, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.
Pe parcursul ultimului an, Academia s-a extins în alte 2 orașe – Timișoara și Cluj – și a diversificat cursurile pe care le oferă la sesiunile din București. Participanții de până acum au avut ocazia să învețe concepte precum legislație, marketing, branding, resurse umane, taxe și fiscalitate, e-commerce, strategie de business și plan de creștere, de la o echipă de 70 de mentori, specialiști UniCredit Bank și profesioniști din alte domenii relevante mediului de afaceri. Programul a fost demarat în mai 2017, în București, ca o școală cu metode de predare aplicate, bazate pe experiența directă a mentorilor, pentru antreprenorii creativi care își doresc să învețe cum să își crească afacerile.
Cursanții ultimei ediții din 2018 au fost peste 50 de antreprenori care activează în domenii creative precum design vestimentar și de produs, comunicare, IT, publishing, dezvoltare de jocuri de societate sau producție audio/video.
Din partea cursanților, Corina Bratu descrie experiența Academiei: “Academia Minților Creative a fost ca o sesiune de cardio-mentală intensă, cu efort și sentimentul că nu o să poți dar când vezi la final că-ți iese și că poți mai mult decât credeai, te simți cel mai puternic din lume! Sau cel puțin așa mă simt eu după 4 zile de Academie. Am venit aici ca să-mi validez ideea de afacere socială, să văd cum ar trebui să încep, dar plec cu 1000 de lucruri noi învățate și idei în plus pe care le voi aplica și în viața personală și la birou. Mai plec cu bucuria că fac parte dintr-o comunitate de oameni care se încăpățânează să încerce să își realizeze visele. Astăzi știu mai bine cine sunt, ce vreau și că într-o zi o să-mi iasă.”
Academia Minților Creative va reveni în 2019 în orașele în care a fost prezentă anul acesta și va organiza o nouă ediție, în Iași. Programul următoarelor ediții va fi publicat în curând, iar înscrierile pot fi făcute aici.
Academia Minților Creative este un program de educație financiară și antreprenorială organizat de UniCredit Bank. Acesta a fost înființat acum doi ani, iar alături de Barometrul Minților Creative (prima cercetare din România asupra obstacolelor și perspectivelor antreprenorilor creativi), Miercurea Minților Creative (primul festival de shopping și socializare dedicat afacerilor creative), Ghidul 24/7 și Pachetul Creativ, Academia face parte din platforma UniCredit Bank de susţinere a industriilor creative din România.
UniCredit Bank este parte a grupului UniCredit și are un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest-, central- şi est-europeană bazei sale de 26 de milioane de clienți. UniCredit pune la dispoziția clienților săi atât expertiză locală, cât și internațională, oferindu-le acces la bănci de top în 14 piețe principale: Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia. UniCredit deservește clienți în alte 18 țări din întreaga lume. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz