Tech Stiri

GECAD NET, integrat în Bittnet

22 sept. 2017 < 1 min

GECAD NET, integrat în Bittnet

Reading Time: < 1 minut

Bittnet a finalizat preluarea integrală a GECAD NET și formează primul integrator IT de 10 milioane euro listat la bursă. Echipa nou formată va acoperi o zonă geografică semnificativ mai mare, cu o paletă extinsă de servicii și soluții IT. Bittnet are birouri locale în Cluj, Brașov, Sibiu, Timișoara și Iași, iar GECAD NET are peste 100 de reselleri în întreaga țară. 

„Suntem de părere că piața IT din România trebuie să treacă printr-un proces de consolidare, așa cum se întâmplă la nivel global în aproape toate domeniile. Promisiunea din 2016 de a urmări toate oportunitățile de consolidare în acord cu modelul și valorile noastre de business a putut fi pusă în aplicare în 2017, când un context favorabil a dus la achiziția GECAD NET. Focusul tehnologic pe care cele două companii îl aveau separat și pe care acum îl vom accelera împreună este legat de cloud și securitatea informatică”, a declarat Cristian Logofătu, CFO Bittnet.

Împreună, cele două companii vor putea oferi soluții complete de infrastructuri IT convergente, consolidare datacenter sau cyber security și în mod special servicii de migrare spre cloud. Clienții GECAD NET și Bittnet pot beneficia de soluții de la lideri tehnologici globali. Compania rezultată îmbină certificările Microsoft Gold Partner, Cisco Gold Partner, Amazon Web Services Advanced, Bitdefender Gold, Kaspersky Platinum, Autodesk Gold, Adobe, Checkpoint, Dell EMC sau Citrix.

În aprilie 2015, Bittnet a devenit prima companie IT din România listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO.

GECAD NET face parte din grupul GECAD, înfiintat în 1992 de Radu Georgescu. GECAD NET a a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de peste 4 milioane de euro.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: