Gáspár György: Copilul interior, personaj de bestseller

Gáspár György: Copilul interior, personaj de bestseller

Acum cinci ani, psihologul Gáspár György făcea cunoscut publicului din România conceptul de copil interior, prin cartea sa, „Copilul invizibil”, apărută la editura Curtea Veche Publishing. Volumul a fost vândut în peste 30.000 de exemplare, iar succesul de care s-a bucurat și apariția unor provocări noi, specifice pandemiei, au condus la apariția în această toamnă a unei ediții aniversare, revizuite.

„Copilul invizibil” este prima carte pe care ai scris-o și prima carte de parenting din România. Ce te-a motivat să scrii această carte?

Într-adevăr, este prima carte scrisă de mine, dar nu cred că este prima carte de parenting din România. Mai degrabă, este prima carte altfel despre parenting. Există multe modalități de a privi spre copil și spre relația părintelui cu copilul. În cartea mea, este prezentată pers­pectiva cunoscută drept „parenting conștient”. Esența acestei abordări este conturată de faptul că părintele, îngrijitorul sau orice adult care este responsabil de un copil caută în mod intenționat să descopere ce se află dincolo de comportamentele în care se implică sau nu se implică cel mic.

Multe dintre viziunile de parenting sunt axate strict pe supunerea copilului și pe ajustarea acestuia la regulile sistemului familial sau educațional. Din punctul meu de vedere, „părințeala” poate fi mai mult de atât. Nevoile de bază ale copilului sunt mai importante pentru starea lui emoțională de bine și pentru sănătatea pe termen lung decât ar fi capacitatea de a executa ceva la comandă, de a vâna note sau de a spune „da” cât el gândește altceva.

Au fost multe sursele de motivație: intenția de a aduce în spațiul nostru familial și educațional o viziune de parenting mai puțin cunoscută, angajamentul de a promova sănătatea relațională în România, invitația prietenilor de la Curtea Veche Publi­shing de a scrie o carte de pa­renting adaptată specificului nostru cultural și dorința de a arăta că imperfecțiunea este definitorie pentru ființa umană și că, în ciuda faptului că nu ne încadrăm în șabloane sau că provenim din medii familiale disfuncționale, putem să ne transformăm visurile în realitate și să fim mândri de cine am devenit.

Poți explica la ce se referă conceptul copilului invizibil și ce impact are acesta asupra vieții și a relațiilor noastre?

Copilul invizibil sau copilul interior este o metaforă. Din punct de vedere psihologic, folosim această metaforă pentru a evidenția părțile de durere și suferință, pe care ­le-am îngropat în inconștient, dar care reapar constant în relațiile noastre cele mai importante. Prin puterea voinței, putem șterge din memoria noastră amintirile dureroase, dar acestea rămân îngropate în corpul nostru și ne afectează sănătatea emoțională, biologică, relațiile – într-un cuvânt, viața.

Chiar și atunci când nevoile noastre au fost invizibile și emoțiile ne-au fost călcate în picioare de către cei care erau responsabili de stare noastră de bine, în copilărie, noi am avansat biologic, dar sufletul ne sângerează. Cumva se mai astupă rănile, dar nu se și vindecă. Provocările din prezent: un conflict cu copilul, o ceartă cu parte­nerul sau o conversație dificilă cu colegul, ne zgândăre rănile și ajung să ne catapulteze în trecut. Din cauza regresiei psihologice, nu mai realizăm că avem din partea celorlalți așteptări care vin din altă epocă.

Trecutul traumatic își cere drepturile, sufletul nostru caută vindecare, iar acestea, într-o primă etapă, nu sunt manifestări conștiente. Abia prin muncă terapeutică cu noi înșine putem ajunge să ne limpezim mintea, să ne redobândim luciditatea și să ne controlăm comportamentele.

Ce este parentingul și cum putem fi cea mai bună versiune de părinți de care suntem capabili?

Mintea omului obișnuit consideră că parentingul este despre cum să crești și să disciplinezi un pui de om, dar vine știința și ne spune că, în acest caz, invizibilul este la fel de important ca vizibilul. Cu alte cuvinte, amintirile părintelui despre ce înseamnă să fii copil, emoțiile pe care acesta le resimte (când viața este dificilă), reacțiile, traumele și provocările se manifestă, indiscutabil, în spațiul dintre el și copil. Nimeni nu vine de acasă cu mâna goală.

Pentru a nu-i supraîncărca sau sărăci prea tare pe copiii din viața noastră, trebuie să cunoaștem copilul nostru invizibil. Altfel, durerea neprocesată devine zestrea urmașilor noștri. Ceea ce simte și face părintele ajunge să fie, pentru copil, mai important decât ceea ce spune. Din dorința de a corespunde, de a le face pe plac altora, punem multă presiune pe noi.

Poate că nici nu prea se poate altfel, dar sigur putem alege să ne regândim prioritățile, să ne înțelegem pe noi înșine și, astfel, să le oferim copiilor din viața noastră siguranța, libertatea și încrederea de care au nevoie pentru a deveni cine sunt meniți să fie. În paren­tingul conștient știm că exprimarea controlului este doar o mare iluzie, că oamenii au nevoie de conectare autentică și reală pentru a-și atinge potențialul și nu doar de un set de reguli bine stabilite, de interdicții sau de recompense ori pedepse.

Rolul de promotor al sănătății relaționale în România a însemnat deseori să împărtășești lumii experiențe personale foarte intime. Cum a fost să gestionezi această expunere?

Niciunul dintre drumurile importante din viața mea nu a fost ușor. În mintea mea am și o mantră: dacă este greu înseamnă că, pe bune, contează. Expunerea mea a fost motivată de munca colegilor de breaslă de peste hotare, care mi-au arătat că psihologul nu este un expert în cum se trăiește viața și nu este atât de echilibrat pe cât credeam eu. Psihologul este un om cu la fel de multe provocări ca oricare altul, cu meca­nisme de apărare, cu frici și anxietăți, dar ce-l diferențiază este curajul de a crede că ființa umană este valoroasă datorită imperfecțiunii sale și că aceasta este într-o continuă transformare.

Această perspectivă încă stârnește coșmaruri pentru majoritatea psihologilor din România, care caută să impresioneze, nu să se conecteze. Însă creierul are capacitatea de a detecta foarte repede „bulshit-ul”, iar corpul ne transmite atunci când cineva nu este sincer sau autentic.

De asemenea, am limi­te destul de clare: nu mă lansez în argumentări interminabile în ­online, nu vorbesc public despre ceea ce nu înțeleg și nici nu-i încurajez pe alții să creadă că suntem prieteni doar pentru că m-au auzit vorbind sau au citit despre vulnerabilitățile și imperfecțiunile mele.

Cum s-a schimbat percepția românilor cu privire la psihoterapie în cei 15 ani de când practici această profesie?

Experiența mea terapeutică de astăzi este complet diferită de cum era acum 15-16 ani. Dacă la începuturi solicitările pentru psihoterapie veneau foarte greu, în prezent vin, zilnic, zeci de cereri pe diverse canale, iar agenda mea are o listă de așteptare care se întinde până în 2024.

Cu siguranță expunerea publică, cărțile scrise, vizibilitatea contribuie mult la ceea ce se întâmplă în prezent, dar cred că cea mai mare influență o au piața de carte, accesul la informație, pandemia și nivelul de conștientizare. Apariția cărților de autocunoaștere și diversitatea de informații din lumea virtuală ne fac să realizăm că se poate trăi și altfel.

Pandemia, pe cât de dificilă este, pe atât de tare ne-a forțat să privim în noi și în universul interior al celor alături de care trăim și muncim. Nu știu să fi existat în istoria ocupațională a României o mai mare deschidere și solicitare din partea companiilor către sănătatea mintală și starea relațională de bine.

Din fericire, tot mai mulți angajatori și lideri recunosc că nu poți construi o echipă sănătoasă și nici nu poți avea rezultatele dorite fără conversații despre emoții, siguranță psihologică și inteligență relațională. Știu, din nenumăratele conversații cu colegii din țară, că deschiderea nu este la fel de mare în toate orașele, fără să mai amintim de zona rurală, dar „revoluția” a pornit și cred că noile generații nu vor mai confunda psihiatrul cu psihologul sau prie­tenii cu psihoterapeutul.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 358 (15 noiembrie – 15 decembrie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.