Antreprenori

Garderoba Infinită: Moda în slujba sustenabilității

Reading Time: 4 minute

În marea de mesaje ce ne provoacă să cumpărăm mult și în tendințe, invitația la un consum de modă conștient și responsabil, lansată de startup-ul Garderoba Infinită, nu poate trece neobservată. După o carieră de peste 10 ani în industria de fashion, Adriana Ancuța a ales calea antreprenoriatului și a fondat, împreună cu prietena sa cea mai bună, un business ce readuce la viață hainele cumpărate din impuls și purtate deloc sau foarte puțin.

De unde interesul pentru sustenabilitate în modă și cum ați început acest business?

Interesul acesta pentru sustenabilitate s-a insinuat în timp. Probabil că maturizarea mea profesională m-a ajutat să văd liniaritatea și neajunsurile relației dintre retaileri și cumpărători. Ne-am spus că trebuie să se poată și altfel, nu doar producând mult și încurajând un consum pe măsură, ci reașezând relația de consum pe principii mai responsabile. La acel moment, nici eu și nici partenera mea nu aveam economii pe care să le investim în business. Și e mai bine că nu a exis­tat nicio investiție inițială, de­oa­rece în felul acesta am reușit să găsim un model de business cât mai aproape de moda sustenabilă.

Așa se face că am renunțat rapid la ideea de a închiria ținute ­office, deoarece ar fi implicat un stoc pe care noi nu aveam cu ce să îl plătim. Ce am făcut, în schimb, a fost să transformăm acest dezavantaj în favoarea noastră. Concret, am pivotat spre un model de business bazat pe circularitate, respectiv pe revânzarea de piese vestimentare pre-owned, din garderobele private. Eu și partenera mea am fost primele cliente. Am vândut mai bine de jumătate din propria garderobă, autofinanțându-ne businessul în primele luni.

Cum funcționează „Garderoba Infinită”? Cum trebuie să fie piesele vestimentare pentru a fi acceptate în marketplace?

În prezent, selectăm de la cliente doar acele produse care au șanse să fie repuse în circuitul purtării. Preluăm un număr limitat de produse, purtate o dată sau niciodată. Deseori, produsele cumpărate online nu sunt potrivite cu forma corpului și nu mai ajung să fie returnate. Noi, femeile, cumpărăm uneori cu mintea la femeia care am dori să fim, fără să ținem cont de nevoile noastre reale. Pentru aceste produse care rămân cu etichetă, nepurtate, există „Garderoba Infinită”. La fel și pentru cele care au fost purtate câteva ore și care apoi n-au mai ieșit din șifonier, deoarece nu au croiala sau culoarea potri­vite cu stilul cumparatoarei.

Avem afinitate cu produsele #madeinRO, branduri premium, materiale de calitate, croieli casual-office. Produsele sunt expuse în shopul nostru din bdul Banul Manta 6A și apoi intră în ținutele realizate de stiliștii din echipă, pentru postările de pe Instagram și Facebook. Practic, noi acoperim tot procesul logistic, incluzând aici și serviciile de livrare la clientul final. Din prețul final de vânzare, noi comisionăm 35%, aici intrând și TVA-ul pe care îl direcționăm la stat. Vendorii își stabilesc singuri prețul final sau îi ajutăm noi, folosind istoricul de vânzări de până acum.

Unde este businessul Garderoba Infinită acum, la trei ani de la lansare?

Am reușit să repunem în vânzare 5.000 de produse, cu o cifră de afa­ceri de aproximativ 200.000 de euro. Primul an a fost unul în care ne-am implicat part time, pentru a testa dacă modelul de business este util în piața de fashion din România. Anul al doilea a fost excelent! Am trecut full time, a venit investiția de la Andrei Pitiș, prin Simple Capital, am deschis shopul fizic și am generat creștere de 30% de la o lună la alta.

Anul al treilea a fost cel mai încercat, deoarece pandemia ne-a forțat să așezăm businessul în parametri de bootstrapping. Am redus costurile, am restructurat posturi, am exersat principiile unui model de business sustenabil și am reușit să creștem în jurul nostru o comunitate de 350 de vendori și cca 9.000 de urmăritori în social media.

Ca antreprenor trecut prin pandemie, am învățat să ies din paradigma în care teama de a pierde este mai mare decât fericirea de a câștiga. Este fantastică schimbarea prin care am trecut, dar acest succes este un efort colectiv, desigur, așadar le mulțumesc tuturor celor care au avut răbdare și înțelegere în tot acest timp.

Cât de importantă este într-un astfel de business existența unui magazin fizic?

Deschiderea shopului a fost un experiment din care ne doream să învățăm. Aveam experiență considerabilă în fashion eco­mmerce, știam că acesta era viitorul, dar în egală măsură eram conștientă că la acel moment procentul vânzărilor online în retailul de modă era de doar 10%. Asta însemna că impactul cel mai mare îl aveau businessurile offline. Așa că magazinul a fost deschis tocmai pentru a înțelege de ce femeile încă preferau să consume timp pentru a ajunge într-un shop fizic, când online ar fi fost mai rapid, nu neapărat mai simplu.

Și, în doi ani, din care o parte însemnată i-am petrecut în shop, interacționând direct cu clientele, am strâns insight-uri extraordinare despre consumul de modă. Am înțeles că businessul nostru generează impact pozitiv pe măsură ce ajunge la cât la mult persoane. Noi le facem viață ușoară femeilor, iar asta înseamnă chiar să fim mai aproape de casa ori biroul lor. Așadar, planul nostru este lansăm o franciză și să construim micro-comunități de modă circulară în mai multe cartiere și orașe din țară.

Sunt femeile din România deschise față de ideea vânzării pieselor premium pe care nu le mai poartă și a cumpărării unor produse repuse în vânzare?

Pandemia a înlesnit trecerea de la ownership la usership. Dacă nu mai mergi la birou zi de zi, atunci nu prea mai are rost să cumperi trei genți pe care să le alternezi într-o lună, ci te limitezi la una singură sau două, pe care să le cumperi eventual prin intermediul nostru, în stare excelentă.

Cum arată consumul de modă în România și cum vă așteptați să evolueze piața modei circulare?

Am observat că se cumpără în continuare din impuls. Avem cliente care ne spun că și-au cumpărat rochii pe care erau convinse că le vor purta și nu a fost așa, deși a trecut un an. Este și dificil să ieși din consumerism când retailerii au același calendar comercial ca și înainte de pandemie. În același timp, se anunță o creștere de șase ori a segmentului de resale. Din punctul meu de vedere, sustenabilitatea nu ar trebui să fie opțională, ci implicită pentru orice business de modă.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 354 (15 iunie – 15 iulie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.

Doriana Matei

Recent Posts

Andrei Dudoiu, noul CEO al SeedBlink

SeedBlink, platforma all-in-one de equity management și investiții, intră într-o nouă etapă a dezvoltării cu Andrei Dudoiu, până acum președinte…

o oră ago

În ultimii 15 ani, veniturile companiilor din România au crescut de 6,5 ori, ajungând la peste 2.600 mld. lei

Veniturile totale ale firmelor din România au crescut de 6,5 ori în ultimii 15 ani, de la 400 miliarde de…

5 ore ago

Performanțe financiare solide și creștere a profitului pentru Life is Hard

LIFE IS HARD, prima companie românească de software listată la BVB, piața AeRo (simbol LIH), prezintă rezultatele financiare și operaționale…

5 ore ago

Inițiativă comună Schneider Electric și Saint-Gobain pentru automatizare în producția de sticlă

Schneider Electric și Saint-Gobain, lider în construcții ușoare și sustenabile, și-au unit forțele pentru a implementa primul sistem de automatizare…

5 ore ago

Construcții responsabile pentru viitor, în viziunea Skanska

Cum arată azi construcțiile responsabile și cum vor arăta ele în viitor, Biz a căutat să afle de la Tamara…

5 ore ago

Garanții bancare pentru sprijinirea companiilor românești

Garanti BBVA și Fondul European de Investiții (FEI) au semnat un acord strategic, prin care oferă garanții de minim 30…

6 ore ago