Garanti Bank pe bursa
Reading Time: 2 minuteObligatiunile corporative emise de Garanti Bank in data de 3 iunie 2014, ulterior Perioadei de Oferta deschisa pe 26 mai 2014 si inchisa anticipat pe 27 mai, sunt tranzactionate pe piata reglementata la vedere administrata de Bursa de Valori Bucuresti (BVB) incepand de astazi, 25 iunie, ora 9:45 AM. Comisia de Admitere la Tranzactionare si Consiliul de Administratie al BVB au aprobat admiterea la tranzactionare a celor 30.000 de obligatiuni pe 19, respectiv 20 iunie 2014, si le-au inclus in cadrul Sectorului Titluri de Credit, Categoria a III-a.
Obligatiunile emise au o valoare nominala totala de 300 milioane lei (10.000 lei/obligatiune) si au un cupon anual fix de 5,47%, platit anual. Data maturitatii este de 5 ani, cu scadenta pe 15 mai 2019, iar principalul va fi platit la maturitate (rambursare intr-o singura transa). Codul ISIN este ROGABRDBC011, iar simbolul GBR19.
“Am deschis emisiunea de obligatiuni in data de 26 mai si am inchis-o anticipat dupa doar o zi, datorita subscrierii integrale, ceea ce a demonstrat un interes deosebit din partea investitorilor calificati. Ne asteptam sa vedem acelasi nivel de incredere in Garanti Bank incepand cu astazi, 25 iunie si prin acest succes sa contribuim si la dezvoltarea pietei de capital locale”, a spus Ufuk Tandogan, CEO Grup Garanti Romania.
Garanti Bank emite pentru prima data obligatiuni corporative pe piata din Romania.
Pe parcursul ultimilor ani, banca a crescut constant pe toate liniile de business, si anume retail, IMM-uri si corporate, fiind in prezent pe locul 12 dupa active in topul bancilor de pe piata locala. Garanti Bank a inregistrat atat in 2013, cat si in primele luni din 2014, rezultate peste media pietei in toate segmentele, dezvoltand un portofoliu foarte sanatos de clienti si reusind sa isi mentina dezvoltarea sustenabila.
Garanti Bank Romania face parte din grupul financiar-bancar Garanti Romania, care reuneste si Garanti Leasing (marca sub care funcţioneaza compania Motoractive IFN SA), Garanti Credite de Consum (marca sub care funcţioneaza Ralfi IFN SA) si Garanti Credite Ipotecare (marca sub care funcţioneaza Domenia Credit IFN SA). Garanti Bank este o banca universala detinuta de catre Turkiye Garanti Bankasi A.S. (TGB), cea mai profitabila si a doua cea mai mare banca privata din Turcia dupa active. Turkiye Garanti Bankasi se regaseste in topul celor mai solide 20 de banci din lume, potrivit clasamentului intocmit in luna mai a anului 2013 de Bloomberg.
Prezenta in Romania din 1998, Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienti si si-a extins prezenta nationala prin sucursale si canale alternative, ajungand la o retea extinsa de 287 de bancomate inteligente, care pot fi folosite de oricine, nu doar de clientii bancii, pentru tranzactii cu sau fara card.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz