Companii

Galantom a atins pragul de 10 milioane lei din donații

Reading Time: 2 minute

Platforma românească de fundraising peer-to-peer, Galantom, demonstează că românii sunt din ce în ce mai implicați social și din ce în ce mai interesați de rezolvarea problemelor comunităţii lor. Astfel, platforma a atins pragul de 10 milioane lei donați către mai bine de 230 de cauze din diferite domenii de activitate, de la mediu, educație și sănătate, până la tehnologie, cultură sau protecția animalelor.

Valoarea și numărul donațiilor au crescut anual, în 2018 donațiile au depășit 2,3 milioane lei, înregistrând o creștere de aproape 20% față de anul precedent. Fondatorii platformei și-au propus dublarea numărului de fundraiseri voluntari în următorii trei ani iar, pentru a fi posibilă atingerea acestui obiectiv, compania a primit o finanțare de la Romanian American Foundation.

Domeniul care a atras cele mai multe donații a fost cel al sănătății, urmat de domeniul educației, dar și de inițiativele pentru drepturile omului și incluziune socială.

Din 2013, până în prezent, peste 7.300 de fundraiseri voluntari s-au implicat în proiectul Galantom. Printre ONG-urile care au atras peste 76.000 de donații se numără MagiCAMP, HOSPICE Casa Speranţei, Salvaţi Copiii, Hope and Homes for Children, Învingem Autismul, WWF România, OvidiuRo, Fundaţia Regală Margareta a României, Școala de Valori sau Ajungem Mari.

“MagiCAMP este despre recunoștință. Sărbătorim viziunea și efortul celor de la Galantom și avem multe motive să fim recunoscători: voluntarilor care au ales să devină fundraisers MagiCAMP pe Galantom – care aleargă, pedalează, înoată, își dedică aniversările cu gândul la cei mici; celor peste 5.000 de oameni care i-au susținut făcând donații”, a declarat echipa MagiCAMP, unul dintre cele mai susținute ONG-uri de pe platformă.

Cu cei 10 milioane de lei, mii de oameni aflați la nevoie au primit sprijin: copii bolnavi de cancer au participat la tabere de joacă, victime ale violenței în familie au primit ajutor, au fost dotate maternități cu incubatoare și s-au plantat copaci pentru un aer curat.

Pentru susținerea cauzelor, donatorii au alergat la maratoane, au înotat sau au străbătut canioane. Cea mai dinamică inițiativă de pe platformă rămâne însă “Dăruiește ziua ta” prin care, doar anul trecut, 800 de persoane au ales șă-și doneze cadoul către o cauză, mobilizând astfel peste 1 milion lei.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com

Team

Recent Posts

Ce măsuri a luat TikTok pentru a proteja integritatea alegerilor în România

În contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare din România, TikTok își reafirmă angajamentul de a proteja integritatea procesului electoral și de…

o zi ago

PPC Renewables construiește trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de 100 MW

PPC Renewables începe faza de construcție a trei noi parcuri eoliene în Grecia, cu o capacitate totală de aproximativ 100…

o zi ago

Xiaomi lansează în România brățările inteligente Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active

Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…

o zi ago

AROBS Engineering testează AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență

AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…

o zi ago

Avon deschide propriul concept store în București

Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…

o zi ago

Fondatorii Revolut anunță pentru 2025 asistent AI, credit ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri

Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…

o zi ago