Featured

Gala The Culture of Luxury, organizată de revista Haute Culture sub forma unui bal mascat ca în Micul Paris de odinioară

Reading Time: 4 minute

Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile, a avut loc în acest an sub cupola Palatului CEC din București.

Dacă la prima ediție invitat special a fost celebrul artist Lorenzo Quinn, anul acesta comunitatea Haute Culture a avut parte de o experiență inedită: un bal mascat în poate cel mai frumos palat istoric al Bucureștiului.

Haute Culture a pornit ca un manifest curajos pentru acele principii esențiale, atemporale și definitorii pentru lumea de azi. O revistă despre lux autentic și valori reale a reușit să aducă în prim plan, în primii săi doi ani de existență,  oameni care fac lucruri valoroase, dar care au și valori și principii de viață, modelele reale de care societatea are nevoie și să pună în paginile sale și pe siteul hauteculturemag.ro poveștile care ne inspiră.

„Am pornit la drum cu un manifest foarte clar, iar în ultimii doi ani el a prins viață și a adunat în jurul lui oameni extraordinari, care împărtășesc valorile și principiile noastre. Avem deja o serie de evenimente devenite emblemă: BREAKFAST WITH DIAMONDS, LADIES OF HAUTE CULTURE, THE FUTURE OF LUXURY, MASTERPIECE BRUNCH, CLUB PRIVE și… povestea continuă”, a spus Marta Ușurelu, co-fondatoare și curatoare Haute Culture.

„Anul trecut, la prima ediție a galei, complimentul pe care l-am primit cel mai des a fost: la voi m-am întâlnit cu toți oamenii care îmi plac. Asta ne-am propus și anul acesta, iar Haute Culture caută să adune în jurul său toți oamenii care ne alimentează cu bine și frumos, care ne inspiră și alături de care simțim că putem construi o lume mai bună de care să ne bucurăm cu toții. Haute Culture este și despre bunătate și puterea ei de a schimba lumea, iar Gala The Culture of Luxury este ca un far care ne arată că lumea noastră poate fi plină de lumină”, a punctat Diana Cosmin, co-fondatoare și curatoare Haute Culture.

15 trofee „Inima de Metal”, realizate pentru Haute Culture de artistul Ovidiu Toader, au celebrat performanța printr-un obiect de artă impresionant.

Exclusiv pentru Gala The Culture of Luxury, STIL Diamonds a creat un pandantiv sub formă de mască, o piesă unicat din aur masiv, care a fost câștigată de un invitat norocos, în urma unei trageri la sorți.

Gala The Culture of Luxury a fost prezentată deToader Păun.

Laureații Galei The Culture of Luxury 2024

THE LEGACY OF CULTURE: Ambulanța pentru monumente

Primul trofeu al serii a fost oferit de protagonistul actualei coperte Haute Culture, arhitectul, designerul și pictorul Hamid Nicola Katrib.

THE VOICE OF CULTURE: Valentin Șerban, violonist

Premiul a fost înmânat de actrița Ana Bianca Popescu.

THE LADY OF CULTURE: Victoria Cociaș, actriță

Trofeul a fost oferit de George Constantinescu, fondatorul Teatrului de Artă București.

THE FUTURE OF FASHION: Aleksander Revas, brandul conceput de Alexandru Mănescu și Corina Manea 

Pentru a înmâna premiul a urcat pe scenă Raluca Pavel, co-founder al brandului de design interior ICONIST.

THE CULTURE OF FASHION: Roxana Voloșeniuc, co-founder MBBFW

Trofeul a fost oferit de Oana Groza, next-gen al brandului de bijuterii STIL Diamonds.

THE CULTURE OF FRIENDSHIP: UniCredit Bank România

Ramona Cristian, PR & Brand Communication Manager IVATHERM, a înmânat acest trofeu pe scena Galei The Culture of Luxury 2024.

THE CULTURE OF REAL-ESTATE: H Știrbei Palace

Premiul a fost anunțat de soprana Cristina Antoaneta Păsăroiu.

THE FUTURE OF CULTURE: Andrei Măjeri, regizor

Trofeul a fost decernat de Daniel Amzăr, Communications Director & Junior Partner FREE COMMUNICATION.

THE CULTURE OF KINDNESS: Adrian Hădean, chef

Mihai Chiriacescu, Consumer Marketing Director PPD Global România, a anunțat câștigătorul acestui trofeu.

THE CULTURE OF FRAGRANCE: OBSENTUM 

Premiul a fost anunțat de Misha Popescu, Country Marketing Manager SEZAMO.

THE CULTURE OF LOVE: Antoaneta Cojocaru – actriță și regizor de teatru și Daniel Pascariu, bas-bariton de operă

Câștigătorii acestui trofeu au fost anunțați de Anca Mitu, fondator Privileg Catering.

THE VOICE OF FASHION: Ovidiu Buta, stilist internațional de modă

Simona Marzac, Director of Sales and Marketing InterContinental Athénée Palace Bucharest, a oferit trofeul categoriei.

THE POWER OF CULTURE: Lari Giorgescu, actor

Câștigătorul a fost anunșat de Valentina Vesler, Head of PR & Communication AQUA Carpatica

THE VISION OF SPORTS: Singureni Manor

Premiul a fost înmânat de Simona Panait, Head of Corporate Marketing & Communications South-East Europe, Samsung Electronics România și Bulgaria.

The Alliance of Excellence, partenerii Galei Haute Culture – The Culture of Luxury, au fost: STIL Diamonds, AQUA Carpatica, Ivatherm, Mazda, UniCredit Bank, Select Residences, Sezamo, Don Julio, SAMSUNG, Davidoff Cafe, Obsentum, Domeniile Samburesti, Insigners, Iconist, InterContinental Athenee Palace, Privileg Catering, Tudor Tailor și The Body Gallery by Dr. Turbatu.

Team

Recent Posts

Un an de cashback cu Salt Bank: Cum îți pot aduce prietenii până la 2.400 de lei

O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…

36 de minute ago

În ce condiții se pot prelungi contractele de servicii de telefonie, internet sau televiziune

După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…

51 de minute ago

Peste 1300 de ONG-uri cer partidelor politice să-și facă publică poziția față de facilitățile fiscale pentru sponsorizarea societății civile

Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…

52 de minute ago

Carrefour România a finalizat transformarea celui de-al treilea hipermarket Cora din București – magazinul Pantelimon

Carrefour România a finalizat remodelarea hipermarketului Pantelimon, din Șos. Vergului 20, din cadrul Centrului Comercial Esplanada, București, ca urmare a…

o oră ago

Hotel Zenith Conference & Spa intră în grupul Paradis Hotels & Resorts

Paradis Hotels & Resorts a preluat Hotel Zenith Conference & Spa din Mamaia crescând la 12 numărul unităților de cazare…

2 ore ago

John Elkington: De la responsabilitate la regenerare

Cunoscut ca „nașul sustenabilității”, John Elkington este un pionier în domeniul sustenabilității și responsabilității corporative. Dezvoltator al conceptului de „Triple…

2 ore ago