Gabi Bartic, Brio: „Școala nu are PR bun în societatea românească”

Gabi Bartic, Brio: „Școala nu are PR bun în societatea românească”

Despre cum rezolvăm decalajele survenite în perioada de pandemie în învățământul din România, cauzate nu numai de lipsa mijloacelor tehnice de conectare online ale elevilor, ci și de lipsa abilităților de predare în mediul online a profesorilor și de interesul scăzut de a face un salt tehnologic al acestora, ne-a vorbit Gabi Bartic, COO și Director al Diviziei Consumer la compania de testare educațională Brio, care este unul dintre dezvoltatorii programului „Școala Remedială de Vară”, disponibil gratuit pentru elevii din clasele V – VIII.

Programul a fost gândit să vină în sprijinul elevilor care au nevoie de educație remedială la limba română și matematică, fie că provin din mediul urban, din mediul rural sau din zonele defavorizate. Elevii cu cel mai bun progres pe parcursul programului vor primi 40 de burse pentru anul școlar 2021-2022, a câte 500 de lei lunar.  

Când și cum a luat naștere programul „Școala Remedială de Vară” și de ce credeți că este necesar un astfel de program?

Școala Remedială de Vară a luat naștere în luna iunie, când erau în toi discuțiile despre câți copii au avut acces la ore online în perioada pandemiei, despre plata orelor remediale și reglementarea lor, despre procentele de copii rămași în urmă, despre procente de profesori care au făcut ore online, ba chiar era în discuție cât de legitimă sau corectă e folosirea termenului „remedial”! Și în toate aceste discuții, copiii aceștia, cei rămași în urmă, erau niște procente și cam atât. În rest, vorbeam despre bani, despre device-uri, despre autorități, directori, bugete.

Așa că am decis să facem noi ceva: ore remediale serioase pentru 2000 de copii. I-am scris pe Facebook lui Marcel Bartic, pe care atunci nu-l știam decât „virtual” și i-am spus exact acest lucru: eu vreau să fac asta, dar nu știu cum să fac o școală. Și Marcel m-a sunat în secunda următoare și mi-a spus că în orice formulă, el e „cu arme și bagaje” în acest proiect. A doua zi, am sunat-o pe Evelina (Necula) de la Kinderpedia și am obținut și de la ea promisiunea că ne va susține. Și așa am început să creionăm proiectul, numărul de profesori, un program, o dată de start și evident, un buget.

Ca să nu mai plictisim cititorii cu povestea „de garaj” a proiectului nostru, o lună mai târziu aveam de toate: site, platforma de școală online funcțională, un nume al alianței noastre (Alianța pentru Educație Remedială), bugetul acoperit de un suporter extraordinar al multor inițiative legate de educație (Asociația Dedeman), mai mult de 2000 de copii înscriși în program, 54 de profesori recrutați, training-urile tehnice parcurse, grupele de copii și orarul făcute. Practic, aveam, cred, cel mai mare gimnaziu online din țară funcțional.  

Care sunt planurile pe care le aveți pentru Școala Remedială de Vară?

Deocamdată, ne uităm la copiii pentru care am făcut acest program și suntem uimiți de progresul, seriozitatea și dedicarea lor. Pentru că această școală „de vară” a adus alături copii din toate colțurile țării (ba chiar și copii români din alte țări), din toate mediile sociale cu profesori extrem de serioși și dedicați. Dar toți acești copii și toți acești profesori, pe care mi-ar plăcea să-i enumăr, la un moment dat (fie și pentru a le mulțumi, fiecăruia în parte), ne-au dat câte o bucată serioasă din verile lor pentru a demonstra că se poate: că se poate face școală online serios, pentru a demonstra că se pot recupera decalaje, pentru a demonstra că există apetit serios pentru învățare, că școala se poate face și în colective complet noi, că nu trebuie să lucrăm cu grupe „omogene”, că în general, pentru educație nu trebuie decât știință de carte, unelte potrivite și comunicare constantă.  

Legat de planuri, cred că vrem să scoatem „vara” din numele școlii și să o continuăm pe tot parcursul anului școlar. Și ideea aceasta tot dintr-unul dintre ingredientele de mai sus a venit: din comunicarea cu părinții. Nu a existat niciun părinte cu care am discutat și care să nu ne fi întrebat, fie direct, fie cumva voalat, dacă nu putem continua programul.

De aici, am dedus că nevoia de astfel de programe e una enormă și că pe acești copii (pe care deja i-a lăsat cineva în urmă) nu-i putem lăsa și noi în urmă. E ca și cum le-am fi arătat că da, pot învăța, pot recupera, pot evolua, cu alte cuvinte și apoi îi trimitem înapoi în realitatea lor veche, în care școala nu le era prea prietenă. De ce am face asta și cum am putea face asta?

Câți elevi s-au înscris deja în program? Cum este acest număr comparativ cu cel al elevilor români care au nevoie de educație remedială după „experimentul” școala online?  

Școala Remediala AER a avut aproape 3000 de copii înscriși, dintre care aproape 2000 de copii chiar frecventează școala așa cum le-am cerut (cu prezență mai mare de 80%) – cu 2 ore de Matematică și 2 de Română pe săptămână. Chiar și fiind cel mai mare gimnaziu din țară, tot suntem complet nereprezentativi statistic pentru ce nevoie există. Estimez că suntem undeva la 1/500 ca acoperire a nevoii de ore de recuperare.

Mai exact, cred că mai mult de jumătate dintre elevii români nu au acces sau nu au resurse pentru ore în care să recupereze materia pierdută sau insuficient asimilată. Meditații, ca să spunem pe nume acestui fenomen. Cred că nevoia a existat mereu – dovadă e industria mai mult decât înfloritoare a meditațiilor.

Doar că pandemia a acutizat-o și a accentuat decalajele deja existente între mediile sociale, între rural și urban, între mediile cu acoperire tehnologică corectă și cele cu insuficiente resurse la acest capitol. Și atunci, ca să-i spunem cumva acestei nevoi de a micșora decalajele acestea care se văd în toate statisticile oficiale – de la promovabilitatea la Examenele Naționale (Evaluare Națională și BAC) până la rezultate PISA și alte statistici – i s-a spus „ore remediale”.

Câți profesori sunt înscriși în programul „Școala Remedială de Vară”? Cum are loc predarea?

Avem, acum, 54 de profesori înscriși în program. Profesorii au beneficiat de training-uri pentru toate platformele utilizate (Kinderpedia – platforma pentru managementul școlii, al orelor și al comunicării cu copiii și părinții, Brio – platforma de testare standardizată cu ajutorul căreia vom demonstra progresul copiilor pe parcursul programului și „calitatea intervenției” și Livresq – platforma pe care profesorii și pot crea lecțiile interactive). Predarea are loc pe Kinderpedia, „casa online” a școlii noastre, folosind toate instrumentele indicate mai sus. Dar mai există o „casă” informală a școlii noastre, aceasta fiind revista școlii unde copiii își pot expune gândurile: https://aer.school/revista.

În perioada de pandemie, sistemul educațional a avut foarte mult de suferit. Cum se pot rezolva decalajele survenite în pandemie în învățământul din România?

Voi enunța o evidență: cu știință. Toate decalajele pot fi recuperate cu știință. A decidenților – de a atrage profesori calificați în zonele cu probleme sau de a „deschide” posibilitatea copiilor din aceste medii de a beneficia de cursurile online ale unor profesori mai buni. Știință a profesorilor – voi spune fără ocolișuri, nu toți profesorii știu cum să își adapteze predarea, cum să abordeze mediul online, cum să folosească uneltele puse la dispoziție de acest mediu complet nou pentru unii dintre ei. Și, nu în ultimul rând – știință a copiilor.

Suntem, atât în ce-i privește pe copii, cât și în ce-i privește pe profesori, pe ultimul loc la „literație digitală” – adică în ce privește stăpânirea și capacitatea de a opera cu instrumentele și conceptele și rigorile mediului digital.

Dar voi încerca o previziune: tocmai mediul digital, corect utilizat, ne poate ajuta să depășim aceste decalaje enorme provocate de pandemie.  În orice caz, ce e absolut sigur e că progresul tehnologic pe care pandemia l-a forțat nu este și nu trebuie să mai fie reversibil.

În pandemie, un număr mare de elevi au rămas în urmă cu materia, chiar și din rândul celor din mediul urban, nu de puține ori din cauza lipsei abilităților de predare online sau din cauza lipsei de interes a profesorilor de a face un salt tehnologic. Ce este de făcut din acest punct de vedere?

Abilitățile secolului curent sunt legate de tehnologie și folosirea corectă a acesteia. Ca în cazul oricărei revoluții, revoluția aceasta digitală nu poate veni cu acceptarea fără rezerve a noilor provocări de către toți actorii implicați. Dar istoria ne arată, fără echivoc, că după această perioadă de negare și de respingere urmează o curbă de adopție și apoi „noul” devine normă.

Actorii români ai sistemului educațional sunt, în ce privește „alfabetizarea digitală” (literație digitală i se spune, termenul fiind mai cuprinzător decât alfabetizarea) pe ultimul loc din Europa. Aici ne referim și la elevi, și la profesori. Și aici trebuie să facem ceva, ca societate, pentru că acest lucru înseamnă că generațiile acestea vor ajunge pe piața muncii lipsindu-le abilități esențiale mediului în care vor trăi.

La Brio, consecvenți credo-ului că nu putem doar să constatăm fără a acționa, pregătim, împreună cu UiPath Foundation, un test de Literație Digitală dedicat elevilor de casele 1-12 a cărui variantă Beta va fi lansată în luna octombrie. Cu acest test, care va constata exact la ce capitol are fiecare copil lipsuri, sperăm să coagulăm în jurul nostru suficienți actori (publici sau privați) care să își dorească elaborarea și implementarea unui Program Național pentru Literație Digitală, cu intervenții localizate pe fiecare tip de abilitate necesară unui locuitor al Europei secolului curent. Ne e clar că școala, cu orele de TIC dar fără alte tipuri de intervenții, nu le e de folos la acest capitol. Și atunci e bine să îi ajutăm noi. Cei de lângă ei. Cei alături de care ei vor ajunge să lucreze, în următorii ani.

Rata abandonului școlar a crescut constant în ultimii ani, ajungând la cifre record în anul școlar 2019 – 2020. Ce măsuri credeți că ar trebui aplicate pentru reducerea ratei abandonului școlar?

Abandonul școlar e o consecință a lipsei de atractivitate a școlii și a mediului școlar în general în România. Câtă vreme nu vedem exemple de teribil succes (societal vorbesc, nu științific) între absolvenții „cum laude” ai școlii, să fii bun la școală va fi mai degrabă o aspirație „de nișă”. Cred, cu alte cuvinte, că școala nu are PR bun în societatea românească. Și asta se vede și în ce profesori atrage, și în calitatea discuțiilor din jurul domeniului educației, și în aplecarea mediului politic asupra școlii și a problemelor ei, și în preocuparea primarilor și a aleșilor locali legat de școală.

Nu pot să fac abstracție de trecutul meu de marketing și advertising, deci voi spune că în primul rând ar trebui făcută o campanie publică pentru școală, pentru valorizarea profesiilor legate de școală și pentru valorizarea la nivelul societății a copiilor cu rezultate școlare bune. Aș vrea ca școala să fie făcută din nou dezirabilă.

Apoi, probabil că în contractul de management al oricărui director de școală, dar și al fiecărui profesor în parte, ar trebui adăugați indicatori legați de prevenția abandonului școlar. Aș forța cumva autoritatea locală să se implice în aceste strategii. Sigur, abandonul școlar merge mână în mână cu sărăcia, și aici discutăm despre accesibilizarea școlii – acces facil la școală (transport), rechizite și manuale gratuite, programe de școală după școală (afterschool), programul acela pe care îl tot așteptăm – masa caldă în școli șamd.

Care ar trebui să fie principalele lecții pe care sistemul educațional ar trebui să le învețe din perioada pandemiei? De ce?

Principala lecție a pandemiei ar trebui să fie că nicio altă situație similară nu mai trebuie să ne găsească atât de nepregătiți. Că sistemul trebuie să fie gata ca în orice moment să funcționeze în orice scenariu. Că trebuie să ne pregătim pentru examene online corect date. Dar mai cu seamă că trebuie să democratizăm accesul la educație. Că profesorii aceia super buni nu mai trebuie să fie exclusiv accesibili copiilor din medii favorizate. Ci că, într-un fel, pe acea platformă virtuală despre care tot vorbim, oricărui copil de pe ulița celui mai îndepărtat sat trebuie să îi fie accesibilă o lecție predată de un așa profesor. Și, dacă tot discutăm, acele lecții trebuie să le fie accesibile și tinerilor profesori, pentru inspirație.