Management Stiri

Gabriel Ristoiu, noul director general al Somaco Grup Prefabricate

9 aug. 2022 2 min

Gabriel Ristoiu, noul director general al Somaco Grup Prefabricate

Reading Time: 2 minute

De la începutul lunii, Gabriel Ristoiu este noul director general al Somaco Grup Prefabricate, succedându-I la conducere lui Sorin Miron care a condus compania timp de șapte ani.

Gabriel Ristoiu (54 ani), are o carieră de 20 ani în cadrul Grupului Holcim, după ce anterior acumulase experiență la Search Corporation și SCT București SA. Absolvent al Facultății de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, Gabriel și-a completat studiile în universități de prestigiu, obținând două titluri de EMBA – unul în management și administrație, în cadrul Universității București și altul de management general și administrarea afacerilor, la Tiffin University. Gabriel va continua să coordoneze Divizia de Infrastructură din cadrul Holcim România și totodată va prelua conducerea activității Somaco Grup Prefabricate.

„Sunt mândru de preluarea conducerii Somaco, de încrederea pe care am primit-o pentru următorul mandat de Director General. Somaco este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața construcțiilor din România, care în ultimii șapte ani și-a diversificat portofoliul de produse și și-a dublat cifra de afaceri. Consider că atât piața de zidărie cât și segmentul de infrastructură sunt în creștere în România, cu o perspectivă de viitor care prezintă multe oportunități pentru Somaco. Experiența și portofoliul de business pe care îl coordonez deja în cadrul Holcim ne permit să folosim sinergiile din Grup și să aducem valoare segmentului de infrastructură, poziționând Holcim ca un furnizor de soluții complete pentru infrastructură. Somaco este o companie care îmbrățișează cu bucurie inovația, este în căutare de noi perspective, noi provocări care să ducă la dezvoltarea unor pachete de soluții complete în domeniul rezidențial, al infrastructurii, dar și pentru clădiri de birouri, hale industriale și logistice, sau pentru alte tipuri de construcții”, declară Gabriel Ristoiu, noul Director General Somaco Grup Prefabricate.

Cu o cifră de afaceri de 66 milioane de euro în anul 2021, Somaco Grup Prefabricate este unul dintre cei mai mari producători de prefabricate din beton utilizate în domeniul infrastructurii, precum și al construcției centrelor comerciale, halelor logistice sau de producţie din țară. De asemenea, Somaco este unul dintre cei mari producători de beton celular autoclavizat (BCA) din țară. 

„Ambiția mea este ca Somaco să devină cel mai sustenabil producător de BCA și prefabricate din beton, reperul de imagine, calitate și performanță în aceste domenii din România, dar și din Grupul Holcim. Avem un plan de investiții pe termen lung pentru fabricile Somaco, dar și pentru dezvoltarea serviciilor și accentuarea digitalizării. Somaco urmează strategia de sustenabilitate a Grupului Holcim – Construim pentru oameni și planetă, într-o nouă abordare: mai verde (prin amprentă scăzută de emisii de CO2 și economie circulară), mai inteligentă (prin inovație și digitalizare), pentru toți (contribuind la bunăstarea tuturor)”, a completat Gabriel Ristoiu, Director General Somaco Grup Prefabricate.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: