Gabriel Albu: Avertizorii de integritate, cei care contribuie la un mediu de business mai „curat”

Gabriel Albu: Avertizorii de integritate, cei care contribuie la un mediu de business mai „curat”

Cu siguranță ați auzit sau ați citit în ultimii doi ani despre „whistleblowers”, avertizori de integritate în limba română. Acest lucru se datorează unei Directive a Uniunii Europene privind protecția persoanelor ce raportează încălcări ale dreptului Uniunii adoptate în 2019, care trebuia transpusă în legislația națională până la finalul anului trecut. Cu toate acestea, avertizorii de integritate au existat dintotdeauna, iar ajutorul lor a dus la scăderea volumului activităților ilegale din cadrul companiilor, precum fraude, evaziune fiscale, spălare de bani, corupție. Ce s-a întâmplat după 17 decembrie 2021? A fost transpusă Directiva în legislația noastră, cum sunt protejați acum avertizorii de integritate? Despre toate acestea povestesc în cele ce urmează.

De Gabriel Albu, Avocat Titular și Fondator Albu Legal

Pentru a înțelege cât mai bine ce înseamnă să fii avertizor de integritate, vă voi prezenta câteva exemple. Sunteți angajat într-o companie de software care produce programe pentru firme de contabilitate. Recent, compania a fost victima unei scurgeri de informații, iar datele a mii de angajați și clienți au fost compromise. Unul dintre manageri a decis să ascundă această situație și să nu raporteze board-ului. Dar tu, împreună cu alți colegi, ați decis să dezvăluiți neregulile și să contactați clienții.

Sau un alt exemplu. Ești angajatul unei companii care activează în domeniul medical, mai precis este producătoare de medicamente destinate tratării unor boli grave. În urma unor studii efectuate de cercetătorii cu care colaborați, ați descoperit că un medicament care ar urma să fie lansat pe piață poate avea, în unele cazuri, câteva efecte secundare grave. Foarte rar ce-i drept, dar există un risc. Coordonatorul programului decide să nu menționeze acest aspect board-ului, pentru a nu periclita succesul proiectului, reputația companiei și situația sa financiară (venituri, profit, apetit ridicat pentru a investi în acțiunile sale). Discuți cu alți colegi și ajungeți la concluzia că în joc este viața unor oameni și dezvăluiți board-ului rezultatele studiilor.

În aceste două cazuri ipotetice menționate mai sus, tu, angajat, ai jucat rolul de avertizor de integritate. Adică ai raportat sau divulgat informații privind activități ilegale și practici abuzive din cadrul unor organizații. Conform unui studiu al Asociației Internaționale a Examinatorilor de Fraudă, în 2021, peste 40% dintre fraudele din companii au fost depistate în urma sesizărilor primite de la avertizori de integritate. Mai mult de jumătate dintre sesizări au fost făcute de angajați.

Ce fac, în acest caz, companiile, autoritățile naționale și Uniunea Europeană?

Cu toate acestea, măsurile aplicate la nivel european pentru protejarea avertizorilor de integritate sunt inegale și fragmentate, în special în contextul neunificării legislațiilor în mod complet, până la acest moment. De multe ori, persoanele care sunt la curent cu eventuale nereguli, fraude etc. decid să nu raporteze faptele, temându-se de repercusiuni, precum concedierea sau stigmatizarea lor drept „turnători”, având în vedere inclusiv cultura ex-comunistă pregnantă în statele din estul Europei.

În aceste situații, atât autoritățile românești, cât și cele europene trebuie să aplice măsuri solide care să le ofere protecție avertizorilor și să creeze un cadru propice dezvoltării unui astfel de comportament, ce se vrea a deveni o normă culturală la nivel de organizație.

Este nu numai o obligație a actorilor implicați, ci și în favoarea autorităților, dar și a companiilor vizate, să creeze o cultură organizațională deschisă, care să încurajeze și să sprijine comportamente legitime și responsabile, respectiv pe acei angajați care raportează încălcări.

În final, se urmărește ca acestora să nu le fie teamă de faptul că mărturiile vor fi mușamalizate, că nu vor fi adoptate măsuri pentru prevenirea sau repararea ilegalităților, dar și pentru a anticipa și preveni frica de represalii.

De aceea, Uniunea Europeană a adoptat în 2019 Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European și a Consiliului privind protejarea avertizorilor de integritate, iar statele membre aveau obligația de a o transpune  în legislația internă până la data de 17 decembrie 2021.

Atât în situația României, cât și pentru alte state membre ale Uniunii, în apropierea jumătății anului 2022, nu există încă un act legislativ care să transpună Directiva privind avertizorii de integritate în dreptul intern. Transpunerea directivei reprezintă și o condiție esențială pentru aplicabilitatea acesteia între diverși subiecți de drept. La acest moment în România este încă în vigoare Legea nr. 517/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, act normativ incapabil să acopere dezideratele protecției eficiente a avertizorilor de integritate.

Având în vedere că transpunerea directivei prezintă întrebarea când, nu și dacă, o parte din companii (în special cele cu peste 250 de angajați) au debutat deja procese pentru implementarea obligațiilor legale și asigurării unui mediu corporatist mai curat. Nu trebuie omis și faptul că implementarea unor politici corecte din această perspectivă și urmarea lor cu strictețe ar putea avea inclusiv abilitatea de a proteja companiile în fața unor acuzații de natură penală rezultate din conduitele angajaților sau diverșilor factori de decizie.

Doar angajații pot fi avertizori de integritate?

Avertizori de integritate pot fi și acționarii sau persoanele din departamentul administrativ; din organele de conducere sau supraveghere a unor întreprinderi; voluntarii sau stagiarii, remunerați sau neremunerați; orice persoană care lucrează sub supravegherea și conducerea contractanților, a subcontractanților și a furnizorilor și chiar persoanele care poartă discuții de negociere a unor contracte de angajare, candidați pentru anumite joburi din cadrul companiei etc.

Știați că există mai multe tipuri de avertizări?

Directiva prevede un model de raportare prin trei canale: intern, extern și public. Statele membre trebuie să încurajeze raportarea internă înainte de raportarea prin canale externe, dacă încălcarea poate fi remediată eficace pe plan intern și dacă persoana care efectuează raportarea consideră în mod legitim că nu există un risc de represalii. Canalele de raportare pot fi gestionate intern sau pot fi furnizate de o parte terță.

Un rol important în acest proces îl joacă și avocații, persoane de încredere care acționează în interesul organizațiilor, care au abilitatea de a asigura un cadru propice de confidențialitate a informațiilor și care pot verifica temeinicia și veridicitatea elementelor de fapt care stau la baza sesizării, respectiv pot propune cursul optim de urmat. Totodată, avocații au în principiu unica abilitate de a transforma informația primită de la o persoană nespecializată în vederea identificării elementelor care constituie încălcări ale dreptului Uniunii sau ale altor norme legale aplicabile.

Conform Directivei, raportarea se poate face și extern, după ce au fost realizate raportări mai întâi prin canale interne, sau chiar în mod direct, de exemplu atunci când lucrătorul are o teamă legitimă că nu va fi protejat de represalii. Canalele de raportare externe trebuie să fie independente și autonome. În plus, statele membre au obligația să desemneze autoritățile publice corespunzătoare pentru a primi raportări, a oferi feedback și a întreprinde acțiuni subsecvente raportărilor.

Referitor la cel de-al treilea tip de raportare (divulgările publice, conform Directivei), lucrurile stau în felul următor: beneficiază de protecție persoana care a raportat mai întâi intern și extern sau direct extern, dar nu au fost luate măsuri corespunzătoare, iar persoana a avut motive întemeiate să creadă că încălcarea poate constitui un pericol iminent sau evident pentru interesul public.

Ce impact au avertizorii de integritate asupra mediului de business?

În primul rând, această directivă are ca scop raportarea faptelor din toate ramurile de business, mai ales din zone de interes precum fiscalitatea, combaterea spălării banilor, protecția datelor, protecția intereselor financiare, siguranța alimentară, sănătatea publică, protecția mediului înconjurător, infracționalitate corporativă, inclusiv hărțuirea sexuală și siguranța la locul de muncă.

Studiile arată că implementarea acestor sisteme de „whistleblowing” conduce la înjumătățirea perioadei de identificare a faptelor ilegale. Bineînțeles că o durată redusă la jumătate înseamnă și ameliorarea costurilor alocate investigațiilor. De exemplu, în SUA, costurile pentru descoperirea unei fraude ajung în medie la 200.000 dolari, iar cele pentru fraudele identificate prin whistleblowing ajung la 100.000 de dolari. Timpul înseamnă bani.

Unele companii multinaționale le-au implementat deja, în mod voluntar, chiar înainte de existența oricărei obligații legale în acest sens, mai ales pentru a evita apariția unor fraude interne. În cazul în care acestea apar, ar putea fi rezolvate la nivelul organizației, fără a deveni publice, evitând astfel ca reputația și imaginea companiilor să aibă de suferit și, bineînțeles, minimizând pierderile financiare. Știm foarte bine că, de cele mai multe ori, un scandal mediatic reprezintă pentru o companie mare, mai ales dacă e listată la bursă, un context propice pentru scăderea valorii acțiunilor și pierderea încrederii investitorilor.

Dacă autoritățile române și europene aplică aceste măsuri corect, egal, într-un mod eficace, cu focus pe avertizorii de integritate și pe informațiile divulgate de aceștia și acționează ca urmare a acestor ponturi, vom avea de a face în mod clar cu scăderea volumului activităților ilegale, precum fraude, evaziune fiscală, spălare de bani, corupție etc. De asemenea, persoanele care divulgă informațiile se vor simți confortabil, mai ales dacă organizațiile în care lucrează vor lăuda și vor susține acest tip de comportament, și nu îi vor trata ca pe niște ”turnători”. Desigur, acestea trebuie să fie urmate de un set de garanții foarte solide, care să asigure premisele ne-abuzării sistemului de whistleblow-ing.