Fuziunea Ahold Delhaize, finalizata
Reading Time: 2 minuteNoua companie este lider pe segmentul de supermarket si comert online – printr-o retea de 22 de marci locale lideri de piata si 6.500 de magazine in 11 tari.
Ahold Delhaize a anuntat finalizarea cu succes a fuziunii in data de 23 iulie, noua companie fiind deja activa in prezent pe Bursele Euronext Amsterdam si Euronext Brussels. Noua companie, Ahold Delhaize, devine unul dintre cele mai mari grupuri de retail la nivel mondial, un lider pe segmentul de supermarket si comert online, in topul companiilor de retail sustenabil.
Mega Image, cel mai mare lant de supermarketuri din Romania, anterior parte din grupul Delhaize, devine membru al noului grup Ahold Delhaize, arata compania, intr-un comunicat de presa.
“Viitorul companiei Ahold Delhaize este unul stralucitor. Suntem o familie de 22 de marci locale unice si de incredere si vom servi impreuna peste 50 de milioane de consumatori in fiecare saptamana in Europa si in Statele Unite. Sa facem parte dintr-o companie globala mai mare este o provocarepentru Mega Image Romania – intram intr-o noua etapa de dezvoltare care deschide usa spre noi oportunitati”, afirma Vasileios Stavrou, General Manager Mega Image Romania, parte din grupul Ahold Delhaize.
Noua companie Ahold Delhaize a fost creata in urma fuziunii dintre Ahold si Grupul Delhaize, anuntata in data de 24 iunie 2015 si finalizata in data de 23 iulie 2016. Cu o istorie inceputa in urma cu 150 de ani, Ahold Delhaize include 22 de marci locale care servesc peste 50 de milioane de consumatori in fiecare saptamana in 11 tari, cu o forta de munca a peste 375.000 de asociati.
In aceasta dimineata, Dick Boer, CEO al companiei Ahold Delhaize, a deschis alaturi de o parte dintre asociatii marcilor locale Ahold Delhaize listarea la Bursa Euronext Amsterdam. Acest moment marcheaza inceputul vanzarilor publice a actiunilor Ahold Delhaize pe Bursele Euronext Amsterdam si Euronext Brusselsprin simbolul bursier AD.
In ceea ce priveste Ahold Delhaize American Depositary Receipts, acestea vor fi vandute in Statele Unite si vor fi listate pe piata internationala OTCQX sub simbolul ADRND, iar din data de 9 august sub denumirea de ADRNY.
O noua identitate vizuala
In data de 25 august, compania va publica rezultatele pentru cel de-al doilea trimestru si pentru primul semestru din 2016 pentru Ahold si Delhaize, separat pentru fiecare companie in parte, avand in vedere ca fuziunea a avut loc dupa finalizarea perioadelor de raportare.
Primele rezultate integrate ale noii companii vor fi prezentate in cel de-al treilea trimestru din 2016, in data de 17 noiembrie. Incepand cu cel de-al treilea trimestru din 2016, Ahold Delhaize va raporta peformanta financiara trimestrial pe cinci segmente de business: Olanda, Belgia, Europa Centrala si de Sud-Est si doua entitati de raportare in Statele Unite. Biroul de suport global va ramane entitate de raportare, inclusiv costurile corporate si cele complementare.
Pentru a marca inceputul noii companii, Ahold Delhaize a prezentat noua identitate vizuala. Noul logo al companiei, alaturi de identitatea vizuala, respecta mostenirea solida si reflecta in acelasi timp viitorul noii companii.
Fondat in 1995, Mega Image are o retea ce cuprinde in prezent 482 magazine in Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Brasov, Targoviste si alte orase din tara, sub marcile Mega Image (216), Shop&Go (264), Gusturi Romanesti (2).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz