Fuziune în industria românească de gaming
Reading Time: 2 minuteAmber își unește forțele cu Scorpius Games, într-o mutare ce are ca scop consolidarea expertizei Amber în dezvoltarea de jocuri pe PC și console cu Unreal Engine.
Amber va fuziona cu studioul independent de jocuri românesc, Scorpius Games, echipă ce va veni cu o experiență vastă în Unreal Engine – un motor grafic care oferă o suită completă de instrumente pentru dezvoltarea jocurilor video – mutare care va permite Amber să își consolideze expertiza ca studio dezvoltator de jocuri pe platforme multiple. Fuziunea are loc în contextul creșterii continue a Amber în industria jocurilor video, luna trecută studioul românesc anunțând deschiderea unui noi birou în Mexic.
„Ne alăturăm oficial echipei talentate din Amber, urmând să dezvoltăm împreună titluri noi pentru PC și console”, a spus Eugen Udrea, CEO al Scorpius Games. „În ultimul an, am lucrat împreună la tehnologii avansate bazate pe Unreal Engine și suntem bucuroși să ducem această relație la nivelul următor.”
„Integrarea studioului Scorpius Games are ca scop consolidarea poziției Amber ca nume de referință pentru dezvoltarea de jocuri pentru PC și console”, a declarat Mihai Pohonțu, CEO Amber. „Acest parteneriat reciproc ne dezvoltă expertiza tehnică, oferind totodată Scorpius Games acces la capabilitățile noastre de producție. Vom continua să dezvoltăm noul lor joc video, PositronX”
Prin această fuziune, Amber deține acum drepturile pentru PositronX, titlul Scorpius Games, un shooter Rogue-Like First Person cu o grafică detaliată, care poate fi rejucat la infinit, ce oferă jucătorilor un gameplay rapid și posibilitatea de a aborda fiecare nivel într-un mod creativ. Jocul este disponibil pe Steam prin Early Access iar Amber va prelua și continua dezvoltarea și lansarea oficială a acestuia.
Amber este partener Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company, Raw Fury si mulți alții.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz