Fundraising în câțiva pași. Cum decurge o întâlnire?

Reading Time: 4 minute

Aveam 10 minute cu CEO-ul companiei. Am ajuns cu 15 minute mai devreme. Totul s-a petrecut acum 8 ani și este povestea primei mele întâlniri de fundraising.

Text de Claudiu Butacu

Podeaua rece, pernele căzute pe lângă pat de la atâta foială și alarma e la al treilea snooze deja, deși sunt treaz de două ore. Pun playlist‑ul de dans, pun de cafea și caut cămașa bună, ultima oară purtată la nunta fratelui meu celui mare. Scot cele două cravate, una neagră, cealaltă colorată, niciuna dintre ele cu nodul făcut.

Caut pe net să fac nod, e simplu, dar nu iese la lungime, se șifonează, transpir, renunț. Uit cafeaua, am dubii dacă să iau mașina sau metroul, mai am ceva benzină rămasă de la ultimul meci de fotbal, unde am jucat atent să nu-mi scrântesc mâna sau piciorul. E cald, aerul condiționat nu face față, trebuie să văd pe unde pierd freonul, dar am eu timp săptămâna viitoare.

Orașul e pustiu ca niciodată, 7:25, cer senin și sunt în drum spre o întâlnire importantă. Aveam laptopul de un an, ultimul model de HP, procesor mare și ecran de 17.3, arată ca nou, dar nu mai ține bateria. Știam că primul lucru pe care trebuie să-l fac e să găsesc o priză și să mă leg la ea. Aveam documentul salvat și PowerPoint și pdf, nu aveam erori și update-urile erau la zi.

Aveam 10 minute cu CEO-ul companiei. Pe handsfree discut cu Mihai ultimele detalii, necesarul era pregătit, discursul “de ce noi” și research-ul despre companie le știam ca pe mesajul zilnic de eroare când porneam motorul, la secundă.

Pregătit să negociez, cărțile de vizită erau sigilate și pixul ăla bun cu care am scris la bac. Trec prin prezentare pe telefon și văd slide‑urile cu Cine Suntem, cu obiectivele și cu oamenii din echipă. N-o să dezamăgesc, o să avem un sponsor principal, o să ne rezolve multe din probleme, dar dacă nu îi place proiectul, pe Facebook abia avem 1.500 de urmăritori. Am dat invite la toată lista de
prieteni de trei ori deja, unii întrebau de bere și de jocuri, cred că încă mai am multe de dat.

Parchez, am ajuns cu 15 minute mai devreme, mut mașina să nu mă vadă că stau în mașină. Din articolele lui Thomas Gilovich, conceptul de spotlight effect își făcea simțit prezența. Mă gândeam că n-am sacou, că n-am baterie sau că tot ce muncisem în ultimii ani nu o să fie interesant, de investit în, de bătut palma pentru o colaborare. Îl sun iar pe Mihai, emoțiile mă făceau să înghit în sec, mi-am făcut și cruce de câteva ori, dar în viteză, să nu întârzii.

Mai sunt 14 minute, parcă treceau ore, dar aveam o întâlnire de 10 minute cu un milionar în euro. Investitor, a dezvoltat mai multe afaceri de succes, în articole vorbea de bursă, scenarii de creștere și cum noi, ca popor, nu avem cine știe ce educație financiară. Cu prietenii mei eram curajos, făcusem două-trei trainiguri de consultanță financiară pe ceva modele de economii și câștigasem un pix metalic la un exercițiu cu echipa. Am început să râd, speram să nu mă vadă nimeni, râd singur în mașină. Regretam că nu am luat metroul, mai citeam prezentarea de 3-4 ori, aia e.

Trag aer în piept și intru, vorbesc la recepție, sună secretara și vine să mă ia, domnul CEO mă așteaptă, termină o ședință și vine. În gândul meu, la ora asta??? Eu sunt matinal, prietenii mei încă dorm, nici orele la facultate nu au început, azi am curs, dar lipsesc nemotivat pentru prof, motivat pentru echipă și familie. Și ei au ședințe la 07:55 pe terminate? Știam că e o persoană matinală, am citit toate articolele despre el, știam ce citește (mi-era greu să pronunț unele titluri, darămite să le fi citit), dar aveam notițe și speram să le folosesc la nevoie.

Intrăm într-o altă sală de așteptare, mă întreabă dacă doresc cafea, am refuzat politicos deși îmi doream să văd ce gust are cafeaua unor oameni de succes, dar nu știam cât zahăr să pun, să fie cu lapte/fără? Dac-o vărs? Mai bine refuz, un pahar cu apă, vă mulțumesc. I-am mulțumit și când s-a dus după pahar și când mi l-a adus, am avut de trei ori la rând “Vă mulțumesc mult”, mi-a zis să stau liniștit, că e doar niște apă. O rog să mă ajute cu accesul la o priză, să leg minunea asta tehnologică pe care golisem tot desktop-ul, fără poze de la mare, fără hărți de Counter-strike sau ultimele hituri de discotecă.

Aud ușa, clatin paharul pe jumătate plin cu apă, mă ridic și cu emoție salut și mă prezint. Intru în rol, mulțumesc iar și sunt pregătit să țin o prezentare super pe laptop, totul deschis în fundal, fără nicio eroare. Mă roagă să mergem la o plimbare și să vorbim pe drum, adio laptop, adio prezentare, adio scenariu repetat de zeci de ori. El: Lasă beneficiile, spune-mi despre tine, despre cum sunteți voi o echipă și de ce faceți asta…

Acum 8 ani aveam parte de prima mea întâlnire de fundraising și a fost un moment cu adevărat special, unde am întâlnit prima oară un om de afaceri de succes, dispus să ne susțină în următorii ani pentru a schimba mentalități, pentru a le oferi și altora experiențe de neuitat și să-i încurajăm că se poate.

Vă mulțumesc foarte mult!

Claudiu Butacu este președintele asociației EFdeN. Este absolvent al Institute of Energy Professionals în 2015 cu certificarea Professional Energy Manager și al Romanian Green Building Council în 2015 cu certificare Green Building Professional, Sustainability Manager.

Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 344 (15 iunie – 15 iulie 2020). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.