CSR Stiri

Fundația UniCredit și Teach For All semnează un parteneriat paneuropean de 5,5 mil. euro, care include și România

6 nov. 2023 5 min

Fundația UniCredit și Teach For All semnează un parteneriat paneuropean de 5,5 mil. euro, care include și România

Reading Time: 5 minute

UniCredit Foundation, fundația corporativă a UniCredit Group dedicată deblocării potențialului următoarei generații europene, și Teach For All (TFA) lansează un program pe trei ani, bazat pe un parteneriat în valoare de 5,5 milioane de euro, pentru promovarea egalității în educația tinerilor din șase țări europene în care își desfășoară activitatea banca: Italia, Germania, Austria, Bulgaria, România și Slovacia.

În următorii trei ani, pe lângă finanțarea de 5,5 milioane de euro pentru acest parteneriat paneuropean, Fundația UniCredit va sprijini Teach For All în misiunea sa de a cultiva și forma profesori excepționali, care vor activa în școli defavorizate din țările respective. Prin abordarea decalajelor educaționale, experimentate de copii din întreaga Europă, acest parteneriat se angajează, de asemenea, să prevină abandonul școlar timpuriu în rândul tinerilor.

O publicație Eurostat din 2023 arată că aproximativ 9,6% dintre tinerii cu vârsta între 18 și 24 de ani din UE au absolvit cel mult o formă de învățământ secundar inferior și nu mai urmează nicio formă de educație continuă. Un procent de 11,1% dintre bărbații tineri și 8% dintre femeile tinere din UE au părăsit timpuriu educația și formarea. Implicațiile abandonului școlar timpuriu sunt semnificative, reflectându-se în oportunități de învățare și angajare imediate ratate și în consecințe potențiale pe termen lung, cum ar fi venituri reduse la vârsta adultă, sănătate mentală compromisă și excluziune socială.

„Sunt încântat să anunț parteneriatul Fundației UniCredit cu Teach For All. Europa are potențialul de a fi un bloc economic important preocupat pentru progresul economic și social global, încurajând un viitor prosper pentru toți. Acesta este motivul pentru care grupul nostru și Fundația și-au stabilit misiunea comună de a debloca întregul potențial al generațiilor viitoare. Fundația UniCredit se concentrează să pună la îndemâna studenților instrumentele esențiale pentru a construi un viitor mai bun pentru ei înșiși, comunitățile lor și continentul nostru. Împreună cu Teach For All, vom promova educația echitabilă în șase regiuni UniCredit, promovând leadershipul colectiv în rândul tinerilor și, pe termen lung, impulsionând transformarea societății.”

Andrea Orcel, Președintele Fundației UniCredit

Acest parteneriat aduce investiția totală a Fundației UniCredit în programe educaționale de la începutul anului la 18,1 milioane de euro, adică la 91% din cele 20 de milioane de euro alocate de grupul UniCredit Fundației. Acest angajament subliniază devotamentul Fundației UniCredit față de cauza comună și rolul său esențial în cadrul strategiei sociale globale a grupului, care a alocat un volum total de aproximativ 8 miliarde de euro pentru finanțări sociale prin microcreditare și împrumuturi dedicate zonelor defavorizate.

Toate acestea fac parte dintr-o sumă totală dedicată sferei ESG pentru anul fiscal 2022 și primele 9 luni din 2023 de aproximativ 80 de miliarde de euro. În plus, UniCredit Group a investit un total de 36,5 milioane de euro în 2022 în inițiative sociale și filantropice, dintre care 8 milioane au fost alocate educației și tinerilor.

De când și-au lansat colaborarea cu o investiție de aproximativ 2 milioane de euro în 2022, UniCredit Group și Teach For All au avut deja un impact profund asupra educației tinerilor din Europa. Împreună, au pregătit și sprijinit cu succes 592 de profesori din cadrul rețelei Teach For All din Europa, îmbunătățind experiențele educaționale a peste 40.600 de elevi de pe întregul continent, doar într-un singur an.

Prin noul parteneriat, UniCredit Foundation și partenerii din rețeaua locală Teach For All vor forma și dezvolta peste 1.400 de profesori, cu impact pentru peste 83.000 de elevi și studenți până în 2026. În plus, partenerii din rețea vor colabora în cei trei ani cu peste 3.600 de absolvenți și peste 10.870 de profesori la nivelul întregului sistem de învățământ.

„Suntem mândri de acest parteneriat cu Fundația UniCredit. Sprijinul lor va fi esențial în a ne ajuta să ne extindem activitatea și să dezvoltăm o serie de lideri în rândul profesorilor care continuă să schimbe rezultatele educaționale pentru unii dintre cei mai marginalizați elevi din Europa. Împreună, ne angajăm să ne asigurăm că fiecare copil are acces la oportunitatea de a-și împlini potențialul și de a-și modela un viitor mai bun pentru el însuși și pentru lume.”

Wendy Kopp, co-fondator și CEO al Teach For All

Teach for Romania va ajunge la 26.000 de copii prin partenieratul cu UniCredit

În acest an școlar, prin parteneriatul cu UniCredit, Teach for Romania va ajunge la aproximativ 26.000 de copii din 137 de școli, care vor avea acces la un profesor lider și la programe educaționale ce vizează impact direct și măsurabil la competențele cheie de care are nevoie orice elev din România, indiferent de unde pornește și de școala la care merge – literație, numerație, abilități socio-emoționale, competențe de leadership, cetățenie activă și dezvoltare sustenabilă, în acord cu natura.

Anul acesta, UniCredit România susține parteneriatul dintre Teach for Romania și Facultatea de Psihilogie și Științele Educației pentru un programul postuniversitar „Leadership educațional pentru transformare sustenabilă”, singura colaborare dintre mediul universitar și sectorul ONG destinată profesioniștilor care activează în domeniul educației publice.

„UniCredit Bank s-a implicat și se implică activ în viața comunițătilor, iar educația a fost mereu în atenția noastră. Am început încă din 2016 parteneriatul nostru cu Teach for Romania reușind să ajungem la zeci de profesori și astfel, la mii de copii, dar și să-i implicăm pe colegii noștri în acțiuni de voluntariat. Iată că acum ne bucurăm să anunțăm continuarea parteneriatul cu Teach for România cu suportul valoros și consistent al Fundației UniCredit. Colaborarea noastră pentru următorii trei ani va consolida semnificativ aceste eforturi și rezultate, Fundația UniCredit oferind resurse și sprijin în formarea cadrelor didactice implicate pentru a ajuta comunitățile locale să revitalizeze sistemele educaționale în zone defavorizate și ajutând la construirea unor medii școlare mai incluzive, cu educație de calitate pentru toți copiii, an de an.”

Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank România

În ultimii 8 ani, UniCredit România a finanțat în mod direct peste 50 de cadre didactice Teach for Romania care au ajuns la aproximativ 5000 de elevi din școli vulnerabile din 20 de județe ale României. În 2021, cu sprijinul UniCredit, Teach for Romania s-a numărat printre liderii educației publice digitale, lansând primul program de pedagogie digitală care pregătea profesorii să genereze învățare autentică în mediul digital.

Iuliana Pielmus Teach For Romania

„În ultimii 10 ani, am dezvoltat o mișcare de profesioniști și lideri pentru educație: 500 de profesori susținuți printr-un program de 2 ani Teach for Romania, peste 90,000 de copiii cu care am lucrat direct din peste 400 de școli din mai bine de jumătate de țară, zeci de mii de profesori și alți profesioniști din educație cărora le-am oferit formări, resurse, inspirație. Sprijinul pe care îl primim din partea UniCredit Bank încă din 2016, la nivel local, și din 2022 la nivel internațional prin UniCredit Foundation, ne dă încrederea că putem ajunge la toți copiii din mediile vulnerabile, plecând chiar de la miza proiectului pan-european pentru următorii trei ani: abordare comună, axată pe inovare și incluziune pentru a obține rezultate și a încuraja potențialul tuturor copiilor. Faptul că, alături de organizații partenere Teach for All din Italia, Germania, Austria, Bulgaria și Slovacia, acționăm în spiritul leadershipului colectiv, ne permite să valorificăm punctele forte, bunele practici și expertiza în educație pentru a acționa eficient și de impact în comunitățile vulnerabile pentru ca fiecare copil să își poată descoperi potențialul pentru un viitor mai bun.”

Iuliana Pielmuș, Directorul Executiv al Teach for Romania

Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală care de 10 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. În anul școlar 2023-2024, un număr de 146 de cadre didactice fac parte din programul teach for Romania și predau în 123 școli, din 22 de județe.

Array

Articole pe aceeași temă: