Fundația Telus International Romania susține ONG-urile cu o finanțare de 100.000 dolari în 2021
Reading Time: 2 minuteFundația Telus International Romania Community Board invită organizațiile non-profit în căutare de finanțare să-și înscrie proiectele până pe 12 martie, completând formularul disponibil la acest link. Susținerea comunităților locale reprezintă o parte importantă din cultura Telus International, iar 2021 este al cincilea an consecutiv în care Fundația va distribui fonduri în valoare totală de 100.000 USD proiectelor orientate către sănătate sau educație.
ONG-urile care aplică pentru granturile Telus International Romania Community Board trebuie să fie înregistrate în România și să depună proiecte dedicate copiilor sau tinerilor, care urmează să fie implementate pe parcursul anului 2021. Suma maximă alocată pentru fiecare proiect câștigător este de 5.000 USD, cu excepția a două programe pe an care pot primi o finanțare de până la 10.000 USD fiecare.
Anul trecut, Fundația a sprijinit 20 de ONG-uri care au desfășurat programe menite să diminueze efectele negative ale pandemiei asupra familiilor ce se aflau deja într-o situație vulnerabilă. Habitat for Humanity, Organizația Umanitară Concordia, Ateliere fără Frontiere, Little People, Asociația Adi Hădean, Policy Center for Roma and Minorities sunt câteva dintre organizațiile susținute în 2020.
De la lansarea sa în septembrie 2016 și până în prezent, Telus International Romania Community Board a avut o contribuție pozitivă în viața a 27.230 de beneficiari susținuți de 78 de organizații non-profit din întreaga țară.
La nivel global, Telus International gestionează cinci Fundații: în Guatemala, El Salvador, Filipine, Bulgaria și România, fiecare distribuind 100.000 USD anual pentru a sprijini proiecte dedicate comunităților locale. Filosofia de CSR a companiei – “We give where we live” – s-a concretizat, din 2005 până în prezent, în donarea a 72 de milioane USD, finanțând 7.000 de proiecte care au implicat 2 milioane de beneficiari. Pentru mai multe informații despre activitatea de responsabilitate socială a Telus International, vă rugăm să accesați acest link.
Telus International se concentrează pe valoarea conexiunii umane pentru a crea, construi şi livra servicii de relații cu clienții excepţionale, high-tech, utilizând soluţii digitale de ultimă generaţie. Cu peste 50.000 de membri în echipă și centre în America de Nord şi Centrală, Europa și Asia, soluțiile companiei acoperă experiența clienților, moderarea de conținut, transformarea digitală, telemunca, ciclul de viață al sistemelor IT, consultanţă şi consiliere digitală, gestionarea riscurilor și suport back-office.
Credit foto: Photo 59997567 © Oleg Dudko – Dreamstime.com
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz