Stiri Good News

Fundația pentru Copii Ronald McDonald și McDonald’s anunță a doua ediție a campaniei de strângere de fonduri McHappy Day din 2024

14 oct. 2024 3 min

Fundația pentru Copii Ronald McDonald și McDonald’s anunță a doua ediție a campaniei de strângere de fonduri McHappy Day din 2024

Reading Time: 3 minute

Fundația pentru Copii Ronald McDonald (RMHC) și McDonald’s lansează a doua ediție din acest an a campaniei de donații McHappy Day, care se desfășoară în perioada 14-20 octombrie 2024, în toate restaurantele McDonald’s din țară.

Campania are ca obiectiv strângerea de fonduri pentru susținerea celor trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași, oferind astfel sprijin familiilor cu copii spitalizați.

Mesajul central al campaniei, „Un moment din timpul tău poate schimba o viață”, reflectă importanța timpului petrecut de părinți alături de copiii lor bolnavi. Studiile confirmă că prezența familiei accelerează recuperarea micilor pacienți, făcându-i mai optimiști și mai puternici în fața provocărilor medicale. Casele Ronald McDonald au fost, până în acest moment, un sprijin esențial pentru peste 24.000 de părinți din toată țară, oferindu-le mai mult de 110.000 nopți gratuite de cazare, mese calde și consiliere psihologică.

„După ce anul trecut am sărbătorit 25 de ani de fapte bune în România, anul acesta avem un nou motiv de celebrare – Ronald McDonald House Charities (RMHC), organizația globală din care facem parte, aniversează 50 de ani de sprijin pentru familiile copiilor internați în spitale. Suntem onorați să facem parte din marea familie RMHC și să împărtășim cu toții aceeași viziune: o lume în care toți copiii au acces la îngrijirile medicale necesare, iar familiile lor sunt sprijinite și implicate activ în îngrijirea micilor pacienți. De-a lungul anilor, am fost alături de peste 24.000 părinți care au trecut pragul Caselor Ronald McDonald și le-am fost aproape cu ajutorul unei comunități minunate de parteneri, donatori, prieteni ai Fundației. Astăzi, alături de McDonald’s, partenerul nostru de misiune, dăm startul celei de-a doua ediții McHappy Day din acest an și vă invităm să ne fiți alături și cu această ocazie. Doar împreună susținem cele trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași, case departe de casă, pentru familiile micilor pacienți, care au nevoie de tratamente de lungă durată în marile centre pediatrice din România. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care ni l-ați arătat și vă asigur că vom continua să facem ceea ce știm cel mai bine – să fim alături de copiii bolnavi și de familiile lor.”

Amalia Năstase, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald

Pe durata campaniei, pentru fiecare Happy Meal achiziționat, McDonald’s va dona 1 leu Fundației. Clienții pot, de asemenea, să facă donații în numerar sau prin card bancar la casele de marcat din restaurante sau prin cutiile special amplasate. În această ediție, doritorii pot sprijini cauza și prin achiziționarea jucăriei de pluș Iepurașul Hop, un simbol al optimismului și al speranței.

„De 26 de ani, suntem parteneri ai Fundației pentru Copii Ronald McDonald în România, oferind sprijin pentru a susține familiile aflate în cele mai dificile momente. Vom continua să ne implicăm, alături de partenerii noștri, cărora le suntem recunoscători, pentru a duce mai departe această misiune. Le mulțumim tuturor celor care se alătură eforturilor noastre și contribuie la strângerea de fonduri anuală, fonduri esențiale care permit Caselor Ronald McDonald să ofere suportul necesar părinților și copiilor spitalizați.”

Valentin Truță, Director General Premier Restaurants România

Un alt mecanism disponibil celor care doresc să doneze este via SMS, prin trimiterea unui mesaj cu textul FAMILIE la 8845, activând o donație lunară în valoare de 2 euro, sau printr-o donație online, accesând pagina www.rmhc.ro/doneaza.

În 2024, RMHC celebrează 50 de ani de la înființare, perioadă în care a susținut milioane de familii din 62 de țări și regiuni. Doar în 2023, Fundația a oferit 2,7 milioane de nopți gratuite de cazare pentru părinții aflați departe de casă, fiind alături de copiii lor grav bolnavi.

Prezentă de 26 de ani în România, Fundația pentru Copii Ronald McDonald are misiunea de a crea, implementa și susține programe care contribuie la îmbunătățirea sănătății și creșterea bunăstării copiilor și a familiilor acestora. Casele Ronald McDonald sunt principalul program al Fundației. Pe plan local, există trei “case departe de casă” care oferă sprijin pentru părinții ai căror copii beneficiază de tratamente pe perioade îndelungate de timp în spitalele de pediatrie din București, Timișoara și Iași.

De asemenea, Fundația sprijină spitale de copii și secții de pediatrie din toată țara prin dotări cu aparatură performantă de diagnoză și tratament, lucrări de infrastructură pentru extinderea sau modernizarea secțiilor de pediatrie și susținerea cu materialele, echipamentele și consumabilele necesare desfășurării actului medical în cele mai bune condiții.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 103 restaurante în 31 de orașe, dintre care 56 restaurante cu McDrive și 63 de cafenele McCafé. Compania are o echipă de peste 6.000 de angajați.

Array

Articole pe aceeași temă: