Fundația OMV-Petrom lansează cea de-a doua ediție a „Cutia Bebelușului”, un program în care va investi peste 4 milioane de euro
Reading Time: 2 minuteFundaţia OMV Petrom, în parteneriat cu Salvaţi Copiii România şi Asociaţia SAMAS, lansează ediția a doua a programului „Cutia Bebeluşului“, care se extinde astfel la 15.300 de mame și nou-născuții acestora din aproape 1.300 de comunități dezavantajate, cu scopul de a contribui la reducerea ratei mortalității infantile şi de a îmbunătăți sănătatea și starea de bine a mamelor și bebelușilor.
870 de cadre medicale au fost cooptate în program pentru a încuraja mamele să acceseze serviciile de sănătate prenatale existente și vor oferi cursuri de îngrijire a bebelușilor și de alăptare pentru 30.000 de părinți.
Practic, față de cei 5.300 de beneficiari mame și nou-născuți din ediția precedentă, alţi 10.000 de beneficiari vor primi „Cutia Bebelușului“ cu peste 60 de produse de bază pentru mamă și nou-născut, articole de igienă și materiale de informare privind educația pentru sănătate. În plus, cutia este o modalitate de a promova somnul bebelușului în condiții de siguranță și poate fi folosită ca pătuț pentru bebeluș în primele sale luni de viață.
Beneficiarii sunt selectați din 22 de județe: Botoșani, Suceava, Neamț, Argeș, Constanța, Vaslui, Prahova, Dolj, Brașov, Caraș-Severin, Hunedoara, Iași, Mureș, Timiș, Dâmbovița, Tulcea, Arad, Bacău, Gorj, Mehedinți, Călărași, Bistrița-Năsăud.
Inspirată de succesul modelului din Finlanda, dar adaptată la specificul local, Cutia Bebelușului este oferită gratuit viitoarelor mame, înainte sau imediat după momentul nașterii copilului, cu condiția ca acestea să acceseze serviciile de îngrijire prenatală oferite de sistemul public de sănătate, începând cu cel târziu a patra lună de sarcină.
Ediția a doua vine cu noutăți și va aborda, sub formă de tutoriale, subiecte de interes legate de sănătatea mamei și a nou-născutului, printre care: utilizarea cutiei bebelușului pentru un somn sigur și confortabil al copilului, sindromul morții subite la sugari, mituri și adevăruri depre puericultură și alăptare.Tutorialele vor fi disponibile pe canalul de YouTube al partenerilor începând cu luna noiembrie.
„Cutia Bebelușului este un program unic, cu beneficii sociale semnificative, pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității: mamele și copiii. Astfel, în a doua ediție, investim 4 milioane de euro pentru a ajunge la peste 10.000 de mame și nou-născuți dezavantajați, alături de cei doi parteneri cu tradiție în reducerea ratei mortalității infantile Salvați Copiii România și Asociația SAMAS”
Amalia Fodor, Director Executiv, Fundația OMV Petrom.
„Acum 14 ani, Salvați Copiii a început un program de pionierat, de combatere a mortalității infantile, capitol dramatic pentru România, care nu reușea să salveze viețile multor nou-născuți prematur sau cu patologii medicale complexe. De-a lungul anilor, am mers zi de zi în comunități și în maternități și am dublat componenta de dotare cu aparatură medicală a maternităților cu aceea de sprijinire a mamelor, în așa fel încât nou-născutul să fie în siguranță, acasă. Programul Cutia Bebelușului este o parte esențială a acestui angajament profund, un simbol al protecției pe care o dorim pentru toți copiii noștri”
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv, Salvați Copiii România.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz