CSR MarComm Publicitate Stiri

Fundația Arctic îi provoacă pe români să adopte comportamente sustenabile prin campania „Redefinește mândria românească”

30 mart. 2023 6 min

Fundația Arctic îi provoacă pe români să adopte comportamente sustenabile prin campania „Redefinește mândria românească”

Reading Time: 6 minute

Fundația Arctic îi provoacă pe români să redefinească mândria prin raportare la sustenabilitate, într-o campanie care aduce în focus consumul responsabil și care își propune să schimbe comportamente și percepții.  

Sub sloganul „Redefinește mândria românească”, prima campanie integrată a Fundației Arctic este semnată de McCann Bucharest, în colaborare cu Cat Music. Aceasta a avut drept punct de plecare un amplu studiu despre înțelegerea sustenabilității în rândul românilor, desfășurat de Fundație, împreună cu Ipsos, lider global în cercetarea de piață.

Potrivit acestuia, 4 din 5 români sunt dispuși să facă mai multe pentru sustenabilitate, dacă ar avea mai multe cunoștințe în acest sens. Principala barieră este lipsa accesului facil la informație, dar și lipsa resurselor personale – de timp sau financiare.

Campania are în centru insightul potrivit căruia supraconsumul este perceput de către o parte dintre români drept un semn de statut social. Mesajul conturat creativ de agenția McCann Bucharest și implementat de către label-ul Cat Music x TRU House of Fresh Content Creators (divizia de influencer marketing) este unul care atrage atenția că supraconsumul nu este un motiv de laudă, ci, dimpotrivă, românii ar trebui să fie mândri de grija pe care o au față de mediul înconjurător.

Strategia campaniei se bazează pe înțelegerea faptului că este nevoie de acțiuni concrete pentru a transforma sustenabilitatea în realitate, iar acestea trebuie să aibă ca punct de pornire comportamente pe care oamenii le pot adopta cu ușurință pe termen lung.

Proiectul își propune să redefinească mentalități, folosind citate populare memorabile cu sens negativ, cărora le oferă o conotație pozitivă, legându-le de obiceiuri sustenabile. Astfel, expresii precum „de căpătat” – pentru haine second-hand, „ca la țară” – pentru mâncarea de la producătorii locali sau „de pomană” pentru mâncarea primită în dar dobândesc valențe noi.

Fundația Arctic îi provoacă pe români să adopte comportamente sustenabile prin campania „Redefinește mândria românească”

Temele pe care a fost construită comunicarea sunt moda sustenabilă, sprijinirea producătorilor locali, reducerea consumului de plastic și hârtie nereciclabilă, utilizarea apei în mod responsabil și combaterea risipei alimentare, în acord cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

Campania se desfășoară exclusiv în mediul digital, mixul de comunicare incluzând o componentă puternică de influencer marketing. Astfel, mesajul campaniei este transmis prin intermediul artiștilor Cat Music, care devin ambasadori ai acestor comportamente sustenabile – Alexandra Ungureanu, Cleopatra Stratan, Edward Sanda, Tostogan’S, Petra și Maia Mălăncuș – dar și al creatorilor de conținut TRU, care au ales să se alăture acestui proiect: Azaleea Necula, Alex Cozma, Marius Elisei, Francisc Sandor, Sorana Maria, Andrei Zimbilschi și Bogdan Tarcău.

Oamenii sunt obișnuiți să mănânce produse de fiță, cum ar fi avocado care vine de pe alt continent, sau mango, deși nu este sustenabil să le aduci de peste mări și țări”, spune Cleopatra Stratan.

Cu toate acestea, uităm ce avem noi mai bun de oferit: roșii cu gust, de lângă oraș, cartofi și castraveți, verdețuri crescute de fermierii locali, mâncarea cu gust care nu face înconjurul lumii până la noi, chiar dacă unii spun «ca la țar㻄, completează Edward Sanda.

Eu, de ceva vreme, am început să fac cumpărături de pe site-uri de haine preowned și, la rândul meu, dau mai departe piese din garderoba mea, pentru că hainele merită să aibă o viață cât mai lungă și să facă și pe altcineva fericit, pentru că așa este sustenabil, chiar dacă unii spun «de pomană»”, spune Alexandra Ungureanu.

Creatorii de conținut s-au implicat activ și în procesul creativ, prin personalizarea temelor susținute, pentru a transmite mesajul campaniei într-un mod autentic și de impact pentru comunitățile lor online. Astfel, cu sprijinul Cat Music, TRU și McCann Bucharest, ambasadorii campaniei au filmat în studiourile special amenajate ale diviziei TRU ce care îmbină inovații tehnologice de ultimă oră, pentru a crea producții vizuale de impact.

Într-o mare de campanii de responsabilitate socială, este dificil să identifici oameni cu adevărat dedicați și pasionați, care înțeleg pe deplin importanța acestui segment. Echipa Fundației Arctic contribuie la formarea unei generații responsabile și am convingerea că împreună putem ajuta la informarea și conștientizarea comunităților noastre, pentru a adopta un comportament bazat pe sustenabilitate. Mă bucur că prin acest parteneriat, alături de artiști și creatori de conținut, putem face bine și îi putem inspira pe cei din jurul nostru să ia inițiativă în acest demers„, declară Ștefan Vrabie, Manager Cat Music & TRU (The Real You).

Mecanismul de activare include și un concurs în cadrul căruia cei care se alătură conversației despre ce înseamnă să fii sustenabil au șansa de a câștiga unul dintre cele șase produse electrocasnice puse în joc.

Ca și oameni de comunicare avem o responsabilitate subînțeleasă de a ajuta în construirea unor comportamente sănătoase în societatea căreia îi aparținem. Lansarea Fundației Arctic devine pentru noi ocazia de a aduce în discuție un subiect-cheie din contextul actual – sustenabilitatea. În urma cercetării desfășurate de Fundație am înțeles gradul de conștientizare a românilor în ceea ce privește importanța sustenabilității, dar și barierele care stau împotriva integrării sale în viața de zi cu zi.

Soluția vine dintr-un insight cultural – comportamentele sustenabile au o conotație negativă în societatea în care mândria individului are la bază un statut social construit prin supraconsum. Redefinind aceste comportamente, avem șansa de a educa spre alternative sustenabile și de a facilita adoptarea lor pe termen lung. Un viitor mai verde pornește cu o schimbare mică, așadar mulțumim Fundației Arctic pentru oportunitatea de ajuta în schimbarea către bine”, completează Anne Schepp – Senior Planner, McCann Worldgroup România.

Campania marchează lansarea Fundației Arctic ca platformă de educație și formare a unor comportamente sustenabile. Studiul desfășurat cu aceasta ocazie ne-a arătat cum evoluează percepțiile privind sustenabilitatea și a reconfirmat că aceasta devine din ce în ce mai relevantă pentru români. Prin intermediul ei ne propunem să schimbăm mentalități, atrăgând atenția asupra unor obiceiuri de consum nesustenabile definitorii pentru societatea noastră și oferind în același timp alternative accesibile.

Aducând în prim-plan valorile în care credem, o viziune puternică pentru schimbare pe termen lung și o misiune clară, vrem să îi inspirăm și pe alții să acționeze pentru un viitor mai verde. Mulțumim Cat Music, McCann Bucharest și tuturor celor care s-au implicat activ pentru lansarea acestui proiect ambițios”, a adăugat Gabriel Eremia, Director Fundația Arctic.

Arctic, liderul pieței de electrocasnice din România, a lansat în luna martie Fundația Arctic, o inițiativă care are drept scop promovarea educației pentru sustenabilitate și care își propune să devină un catalizator al discuțiilor pe teme legate de dezvoltare durabilă.

Echipele care au realizat campania sunt:

Echipa de voluntari Fundația Arctic:

Gabriel Eremia – Marketing & Product Management Director / Alexandra Pascu – Head of Brand Marketing / Daniela Costi – Brand Manager Arctic / Georgiana Rusu – Arctic Brand Analyst / Cătălin Cincu – Digital Marketing Specialist / Diana Constantin – Social Media Specialist / Stefan Cristian Parvu – Senior Specialist-Website Administration / Anca Morega – PR Lead

Echipa McCann Worldgroup Romania:

Anne Schepp – Senior Planner / Lucian Cernat – Group Creative Director / Andrei Mihailescu – Senior Copywriter / Sabina Popa – Senior Art Director / Patriche Diana – Account Director

Echipa Cat Music & TRU (The Real You)

Sonia Golea – Junior Project Manager TRU (The Real You) / Ștefan Vrabie – Manager Cat Music & TRU (The Real You) / Geanina Savu – Head of PR / Bogdan Tarcău – Production Manager TRU (The Real You) / Felicia Stoianov (Apostu) – Social Media Manager / Irina Dăscăloiu – Digital Music Content Manager

Despre Fundația Arctic

Fundația Arctic este o organizație non-guvernamentală, nonprofit și apolitică, a cărei misiune este să devină un catalizator al discuțiilor pe teme legate de sustenabilitate, un susținător al educației în materie de dezvoltare durabilă și un pilon de sprijin în evoluția României ca societate, către un viitor mai bun. Fundația Arctic a fost fondată de compania Arctic și acționează ca o organizație independentă.

Despre Cat Music

Cea mai mare casă de discuri din Europa Centrală și de Est, Cat Music are în portofoliu artiști de renume ca Smiley, Voltaj, Lidia Buble sau Andreea Bălan și mulți alții pe care i-a propulsat de-a lungul timpului în topul clasamentelor locale și internaționale. Cu mai mult de 50 de canale online care ating 900 de milioane de vizualizări lunar, Cat Music oferă una dintre cele mai importante rețele multi-channel din Europa Centrală și de Est și pune la dispoziție un public larg și variat.

Despre TRU

TRU [The Real You] este cel mai nou proiect inițiat sub egida Cat Music, ce-și propune să aducă împreună creatorii de conținut „new age” digital din România. Astfel, hub-ul mobilizează content creators relevanți structurați pe patru direcții: TRU Influencers, TRU Fashion, TRU Production și TRU Sports. Din portofoliul TRU fac parte influenceri precum IHatePink, Atenție! Cad mere, Eea Ikeda, Marius Elisei, Azaleea Necula, 3 Chestii, Andra Ghinea, dar și mulți alții.

Despre McCann Worldgroup România

McCann WorldGroup România are relaţii de parteneriat îndelungate cu unele dintre cele mai importante companii de pe piaţă: Vodafone, KFC, Nestle, L’Oréal, MasterCard Europe, Unilever. Din grupul de comunicare McCann WorldGroup România fac parte agenţiile McCann Bucharest, UM, şi MRM Romania. La nivel internaţional, este parte a McCann WorldGroup – una dintre cele mai puternice reţele de advertising cu birouri în 205 oraşe din 132 de ţări. 

Array

Articole pe aceeași temă: