În primele șase luni ale acestui an, interesul românilor pentru fructe și legume proaspete a fost în creștere comparativ cu anul precedent. Astfel, Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online din România, a vândut anul acesta aproximativ 700 de tone de fructe și legume, de 3 ori mai mult față de 2022.
În medie, oamenii alocă peste 15% din bugetul lunar de cheltuieli pentru mâncare către fructe și legume, astfel că 1 din 5 produse adăugate în coș în aplicația Freshful by eMAG este din această categorie. Clienții au un interes crescut și pentru produsele eco, fiind comandate în special de familiile cu copii, care au o atenție mai ridicată la stilul de alimentație. Anul acesta, 25% din vânzările de fructe si legume a fost reprezentat de cele din categoria eco, în creștere față de anul precedent cu 100%. Pe Freshful by eMAG clienții pot alege zilnic din peste 300 tipuri de fructe și legume, dintre care peste 50 sunt eco.
„Am observat interesul în creștere al oamenilor pentru produsele autohtone, de aceea ne-am propus să devenim primul hypermarket online al micilor producători locali și am introdus în ofertă foarte devreme anul acesta fructele și legumele de sezon. Pentru noi, gustul produselor este cel care primează în selecția produselor locale pe care le comercializăm în platformă și a partenerilor. Căutăm legume care sunt crescute într-un sol curat, din semințe netratate chimic, pentru care se ține cont de rotația culturilor și fertilizarea cu compost realizat din resturile vegetale, care garantează savoare și gust ca în copilărie”,
Andrei Popescu, General Manager Freshful by eMAG
Clienții Freshful by eMAG au comandat în acest an 300 de tone de fructe și aproape 400 de tone de legume. Cel mai frecvent, oamenii au pus în coșul de cumpărături fructe exotice, precum citrice sau banane, iar dintre cele autohtone cele mai cumpărate au fost fructele de pădure. Când vine vorba de legume, oamenii au comandat cel mai mult roșii, cartofi și ardei. În medie, 8 din 10 comenzi conțin cel puțin un fruct sau o legumă, iar cea mai frecvent întâlnită combinație pentru coșul de cumpărături la o singură achiziție este pătrunjel, banane și roșii.
Freshful by eMAG a inclus în oferta din acest sezon, prin programele „Din grădină by Freshful” și „Din grădina Eco by Freshful”, încă de la începutul lunii iunie roșiile românești. Până în prezent au fost vândute peste 6.000 de kilograme de roșii, cel mai apreciat soi fiind roșia Zadurella datorită gustului dulce autentic. Clienții comandă roșii în medie o dată sau de două ori pe săptămână.
Programul „Din Grădină by Freshful” include aproape 20 de tipuri de legume, dintre care roșii, castraveți, ardei, vinete sau dovlecei, dar și verdeață, precum și patru tipuri de salate, toate disponibile inclusiv în varianta eco.
Legumele comercializate prin „Din Grădină by Freshful” sunt asigurate de un grup de producători locali din Băleni, jud. Dâmbovița, dar și din județele Giurgiu, Călărași și Prahova. Pentru programul „Din Gradina Eco by Freshful” colaborează cu „Ferma Legume Vesele”, producător din Moara Mocanului, jud. Argeș cu ajutorul căruia a inclus în ofertă și roșiile roz, produse exclusiv pentru Freshful.
Producătorii au fost selectați și datorită proximității față de depozitele Freshful by eMAG, în așa fel încât legumele proaspăt recoltate să ajungă la consumatori în cel mai scut timp posibil. Astfel, roșiile, castraveții și ardeii culeși dimineața de producător pot ajunge pe masa consumatorilor și în 5 ore de la recoltare. Pentru a garanta prospețimea legumelor, livrările către depozitul Freshful by eMAG se fac des și în cantități mici.
Xiaomi lanseaza în România noile Xiaomi Smart Band 9 Pro și Xiaomi Smart Band 9 Active, dispozitive portabile concepute pentru…
AROBS Engineering a început faza de testare a dispozitivelor prototip AlertBox, care conectează două rețele globale de sateliți (Starlink și…
Avon, unul dintre principalii jucători globali din industria frumuseții, își continuă angajamentul de a inova și inaugurează propriul concept store,…
Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele…
Programul Liga punctelor, desfășurat între 11 septembrie și 5 noiembrie 2024, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, a reușit…
A fost, cel mai probabil, singurul interpret american de rock, jazz și blues care a venit în România pentru a…