Fragmente de Londra

Fragmente de Londra

Bogdana Butnar a spus stop si de la capat in februarie 2014. A schimbat tara, orasul, jobul. Un mare restart, ar spune unii, un act de curaj, ar spune altii. Decizia de atunci a explicat-o pe blogul personal mult mai simplu de atat: s-a relocat in orasul pe care-l iubeste de parca s-ar fi nascut acolo, face tot digital si este alaturi de persoana iubita. La zece luni de cand a facut schimbarea, am regasit-o la fel de riguroasa si tonica, doar cu un plus de experiente care acum ii compun un alt univers.

Cum a fost prima zi la Londra?

Nu-mi amintesc cu claritate prima zi la Londra, a fost totul un vartej de bagaje, adrese noi, oameni multi pe strada, o casa noua. Din prima mi-am dat seama cat de pierduta ma simt fara acces constant la Internet. Mi-era greu sa gasesc adresele unde trebuia sa ajung fara Google Maps, nu reuseam sa imi tin parintii si prietenul la curent cu ce faceam fara WhatsApp, asa ca am intrat in primul magazin Three (un operator de telefonie mobila de aici) si mi-am cumparat un SIM local cu “all you can eat” Internet. Nu e incredibil de romantica prima mea zi la Londra. Zilele au devenit interesante abia dupa cateva saptamani, cand m-am prins ca de la mine de pe strada se ajunge la Tower of London pe jos in 5 minute, ca pot traversa Tower Bridge si ajunge la Borough Market in maximum 10 minute si ca la parterul blocului de la colt exista un Pret-a-Manger unde poti sta linistit la un ceai in fiecare dimineata pe la 9, cand angajatii din City si-au luat deja micul dejun si locul s-a golit. Tot mai tarziu am inceput sa cunosc stradutele care ma duceau mai repede la brutariile bune din zona, am invatat de unde se mananca mancare vietnameza buna si ieftina si am inceput sa ma amuz de cat de “ahtiati” dupa vreme buna sunt londonezii, care, daca afara nu ploua, se strang ciorchine la ora 6 in fata oricarui pub ca sa bea o bere si sa se relaxeze. Imi mai amintesc insa si un sentiment incredibil de apartenenta si de admiratie. Apartenenta pentru ca Londra este un oras atat de mare si cu oameni atat de diversi incat e imposibil sa te simti diferit sau strain. Admiratie pentru ca nu stiu unde in Europa mai gasesti o combinatie atat de fericita de modernism si istorie la o scara atat de mare. Ma emotioneaza si acum stilul arhitectonic al estului londonez, unde vechile depozite si fabrici au fost convertite intr-un fel atat de inteligent si armonios in cladiri de birouri sau de locuinte. In primele zile mi-a fost greu sa ma simt altfel decat coplesita, impresionata si recunoscatoare ca pot locui aici.

Ce schimbari au intervenit in plan profesional de cand ai plecat si pana acum?

Dupa 8 luni in biroul Google de la Londra, am decis sa spun da unei alte provocari si m-am reintors in industria de advertising, la prima mea “iubire”, strategia de comunicare. A fost o experienta incredibila sa trec din biroul din Bucuresti in biroul londonez al Google si am invatat foarte multe lucrand in echipa de Tech & Retail de acolo, dar am simtit dupa o vreme ca e necesar sa inteleg mai multe despre industria de comunicare din Marea Britanie. Duceam o viata destul de “protejata” in biroul Google si nu apucasem sa vad si sa fac la fel de multe ca in Romania, asa ca am acceptat o pozitie de strategie in cadrul Grupului Publicis, mai exact la Poke, una dintre cele mai titrate agentii de digital londoneze. Zilele astea timpul meu se imparte intre intalniri cu clientii unde discutam masuratori de brand, sesiuni de briefing cu oamenii din creatie, workshopuri despre content marketing si multa, multa documentare despre mediul online. Am devenit membru al Account Planning Group UK, incerc sa particip la cat mai multe evenimente de profil ca sa imi cunosc omologii din alte agentii si incerc sa nu pierd contactul cu lumea start-up-urilor, asa ca imi petrec cateva seri pe luna la intalnirile de la Google Campus.

Cum te tii la curent cu ce se intampla in industria romaneasca de comunicare?

Incerc sa fiu la curent cu ce se intampla urmarind cativa oameni pe Twitter si citind frecvent cateva bloguri (Manafu, Refresh) sau IQads, ca sa nu pierd complet legatura. Mi se pare ca se dezvolta proiecte frumoase in comunicarea din Romania si uneori incerc sa folosesc exemple de acolo in jobul meu de la Londra.  

Ai relansat in urma cu ceva timp blogul personal cu un nou design, axat mai mult pe text si mai putin pe imagine. Ce te face sa crezi in aceasta formula, mai ales acum, cand vizualul pare sa primeze?

Am decis sa relansez blogul in urma cu cateva luni, mai ales pentru ca planul atunci era sa reincep sa scriu cu mai multa regularitate. Am avut o perioada destul de lunga cand am neglijat blogul si in momentul in care am decis sa ma intorc la el am facut o analiza destul de detaliata a lucrurilor de care as fi avut nevoie ca sa ma simt okay scriind. Cel mai important a fost sa gasesc un template care sa fie mobile-friendly si putin mai in ton cu rigorile designului digital modern. Al doilea criteriu a fost sa nu fie un format incarcat de imagini. Nu sunt un fotograf bun si sunt constienta ca de multe ori risc sa imi ilustrez postarile cu fotografii care fie nu ajuta, fie sunt prea generice, fie au o sursa neclara, deci aveam nevoie de ceva care sa functioneze si fara imagine. Al treilea a fost sa gasesc un format care sa imi permita “short-form blogging” pentru ca mi-am dat seama ca foloseam prea mult Facebook drept platforma de publishing si asta nu era neaparat o idee buna, conti­nutul era greu de arhivat, imposibil de cautat si pierdeam multe lucruri importante. Problema cea mai mare cu blogul a fost insa nevoia de a reinventa continutul si, implicit, pozitionarea mea fata de ce scriu. La inceput de tot scriam fara un plan clar despre lucrurile care ma interesau si ele puteau fi din domenii extrem de variate. Cu timpul insa am decis sa scriu numai despre ce fac, adica despre marketing si strategie online, si undeva in urma cu 3-4 ani luasem decizia sa transform blogul intr-o resursa pentru studentii interesati de domeniul strategiei de comunicare online. Din pacate, nu am reusit sa mai pun planul acesta in practica, asa ca o vreme indelungata blogul a stagnat. Cand am ajuns la Londra m-am intrebat despre ce as putea sa scriu si cui sa ma adresez. Am avut mereu problema blogului bilingv. Am prieteni foarte buni care imi reproseaza ca scriu si in engleza, dar, odata transferata la Londra, problema asta a devenit si mai importanta, pentru ca baza de oameni care ma citeau in tara a ramas, dar am inceput sa simt nevoia sa scriu si pentru potentiali cititori din Marea Britanie (fara exagerari aici, vorbesc despre colegi de industrie etc., nu imi fac iluzii ca incerc sa devin un blogger esential in blogosfera de marketing engleza). Asa ca in acest moment inca fac planuri si evaluez scenarii.

Ce te-a determinat sa te reintorci la Twitter?

In Romania renuntasem la Twitter din doua motive: primul pentru ca incepusem sa strang o comunitate interesanta pe pagina mea de Facebook si ma concentram mai ales sa scriu acolo si al doilea pentru ca microcomunitatea de Twitter in care eram implicata incepuse sa fie mai putin activa si mai putin interesanta. In Marea Britanie insa Twitter este o platforma esentiala pentru profesionistii din industria de comunicare si a fost nevoie sa gasesc un mod prin care sa fiu prezenta si acolo. Din pacate, in acest moment sunt putin “rupta” intre cele cateva locatii online unde incerc sa scriu (blog, Facebook, Twitter) si incerc sa ma lamuresc care dintre ele este mai utila pentru obiectivele mele de aici.

 Cum vezi acum Londra fata de 10 luni in urma, cand te-ai mutat acolo, si cum “te vede” Londra acum?

Cred ca in primele luni aici am avut impresia ca nu o sa reusesc niciodata sa inteleg totul si mi se parea ca trebuie sa o iau de la capat, sa cunosc pe toata lumea si nu o sa am timp sa fac asta. Practic, veneam dupa 10 ani de industrie de comunicare in Romania unde lucrasem cu aproape toata lumea intr-un loc unde nu cunosteam pe nimeni. Astazi ma simt mult mai asezata si am inceput sa functionez aproape in aceiasi parametri ca in Romania. Am avut ocazia sa cunosc foarte multi oameni “de la client” cat am lucrat la Google si apoi am avut bucuria sa descopar ca Publicis/Poke lucreaza pentru acesti clienti, deci am pastrat cateva conexiuni. Pe de alta parte, lucrand intr-un grup de advertising cu atatea agentii suntem frecvent implicati in proiecte interdisciplinare, ceea ce inseamna ca lucrez cu si mai multi oameni si apuc sa vad si mai multe proiecte si conturi. La nivel personal, incep sa imi dau seama ca Londra s-a facut mai mica dupa cateva luni, pot sa o navighez mai usor decat la inceput si am reusit sa imi formez niste “ritualuri” care ma apropie mai mult de oras si de oamenii din el. Nu imi dau seama daca Londra ma “vede” altfel pe mine. Eu nu ma mai simt ca un turist si faptul ca acum pot sa spun oamenilor pe unde sa ajunga mai repede undeva ma face sa ma simt “de-a casei”.

Ce loc numesti acum acasa?

Cred ca acasa e inca tot in Romania. Imi inchipui “acasa” ca un loc unde ai investit timp si iubire si unde traiesc oamenii pe care i-ai suna seara tarziu daca ai o problema. {i pentru mine asta e tot Romania. In Londra locuiesc cu prietenul meu intr-un apartament minunat, intr-o zona frumoasa, dar inca nu simtim ca e acasa-acasa, pentru ca mare parte din lucrurile de acolo nu sunt ale noastre, inca nu am acumulat suficiente amintiri care sa ne lege de locul acesta, iar oamenii cu care vrem sa stam la o vorba seara sunt tot in Bucuresti.

Ce iti lipseste de acasa?

Imi lipsesc enorm prietenii, mama si tata si uneori imi lipsesc anumite momente pe care le-am petrecut in Bucuresti. Nu duc lipsa orasului in sine, dar sunt niste momente, serile de vara pe langa Parcul Carol in drum catre Fabrica sau cafelele nesfarsite de la Lente, pe care inca nu le-am putut replica in Londra. Dar in principal imi lipsesc oamenii mei. Cred ca sunt la o varsta cand e foarte greu sa reincepi sa construiesti prietenii importante si sunt visceral legata de cele pe care le-am construit deja, relatii cu oameni pe care ii stiu de zeci de ani, cu care am trecut prin momente esentiale si care ma cunosc si ma inteleg. Incerc sa tin legatura cu ei ca si cum nimic nu s-ar fi schimbat, dar (si stiu ca e ciudat sa spuna asta un om care practic traieste pe Internet) niciun video call din lume nu a inlocuit sentimentul pe care il ai cand stai cu cineva la o cafea. In rest, uneori imi lipsesc ciorbele mamei si masina mea pe care adoram sa o conduc peste tot.