Forța echipei

Reading Time: 2 minute
Razvan Dirațian
Răzvan Dirațian, General Manager, AVON Cosmetics România & Moldova

Răzvan Dirațian consideră că un CEO trebuie să transfere laudele către echipă, iar când sunt momente tensionate, trebuie să preia responsabilitatea și să nu expună negativ oamenii din organizație.

Cum vedeți rolul unui CEO  în 2017?

Esența rolului unui CEO se păstrează și se testează de-a lungul vremii prin interacțiunea cu oamenii. Este una dintre părțile preferate ale rolului meu, cred în spiritul echipei, în formarea și îndrumarea oamenilor cu potențial. Este esențial să încurajezi ideile noi, dar mai ales să știi să alegi acele tendințe care pot genera un business sustenabil și inovator. De asemenea, cred că un CEO trebuie să faciliteze recunoșterea performanței și să transfere toate laudele către echipă, iar în cazul în care sunt momente tensionate sau cu presiune mare pe rezultate să preia responsabilitatea și să nu expună negativ oamenii din organizație.

Cu cine vă sfătuiți când luați decizii importante legate de companie?

Primii și cei care au cuvântul cu cea mai mare greutate în luarea unei decizii importante sunt colegii care se confruntă zi de zi cu aspectul pe care îl discutăm. E un demers necesar și sănătos care oferă o imagine reală a situației. Încerc să aflu și opinia celor care nu sunt implicați direct, dar care ar putea avea o contribuție la respectiva decizie. În unele situații discut și cu echipa regională, iar dacă simt că am nevoie de sprijin, discut direct cu șefa mea. Expunerea la multe soluții îți oferă șansa de a lua cea mai bună decizie, de multe ori contrară impulsului inițial.

„Foarte rar iau decizii fară a mă consulta măcar cu managerul implicat. Prefer să aud mai multe soluții și să am mai multe variante decât să-mi promovez propria idee care poate fi din start greșită.“

Aveți un model de leadership?

Încurajez deschiderea totală, nu țin cont de poziție sau grad și apreciez implicarea oricărei persoane din organizație. Consider mereu că oamenii din echipa mea sunt cei care se pricep cel mai bine la funcțiunea de care răspund și niciodată nu iau vreo decizie fără să aud părerea lor. Urăsc escaladarea problemelor înainte de a fi discutate în echipe și cred că rolul unui CEO este să faciliteze contribuția fiecăruia, să ajute la construirea viziunii și să găsească resursele umane și materiale pentru atingerea obiectivelor.

Ce lider admirați?

Richard Branson mi se pare a fi un CEO perfect, are un spirit antreprenorial incredibil, este vizionar și extrem de carismatic. A dovedit că poate dezvolta orice fel de business și pentru mine asta înseamnă perfecțiune, să poți fi liderul oricărei companii, în orice domeniu de activitate.

Care este primul lucru pe care îl faceți când ajungeți la birou?

Mailuri, verific vânzarile și citesc materialele/prezentările pentru ziua în curs; așa arată în general prima mea oră de lucru. Încerc să încurajez în organizație obiceiul ca toate prezentările să se trimită pentru „pre-read”, urmând ca în întâlnire să discutăm efectiv soluțiile, direcțiile și eventual să agreăm un plan de implementare.

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: