În urma unui amplu proces de rebranding, Global Resolution Experts și ISEC Associates au devenit FORT, o companie de cybersecurity care are în plan listarea pe piața AeRO a BVB.
Global Resolution Experts (GRX) împreună cu ISEC Associates (ISEC), companii din domeniul securității cibernetice, devin FORT, în urma unui proces complex de rebranding. Astfel, în perioada imediat următoare, operațiunile GRX vor fi unificate cu cele ale ISEC. Se va realiza, totodată, consolidarea întregii activități a Bittnet Group în sectorul cybersecurity sub aceeași identitate. Pentru a continua planurile strategice de expansiune, noua entitate are în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acționarii, printre care se află fondul de investiții în curs de autorizare Agista, au aprobat listarea în Adunarea Generală.
„Ne bucură această schimbare de perspectivă, pentru că ne oferă resursele necesare să intrăm într-o altă etapă și să concretizăm obiectivele ambițioase pe care ni le-am propus. Chiar dacă procesul de rebranding a fost unul 360, noua filosofie FORT reprezintă o continuare a promisiunii brandurilor anterioare – de a oferi clienților acces la servicii și soluții de securitate cibernetică în vederea combaterii amenințărilor digitale – printr-o abordare adaptată nevoilor actuale, generate de digitalizarea rapidă, remote work sau mobile access. Mai mult, momentul consolidării poziției noastre este unul deosebit de favorabil. Conform raportului McKinsey (2022), piața globală este estimată să crească la 101,5 miliarde de dolari până în 2025, pe fondul intensificării numărului de atacuri cibernetice de la an la an”, a declarat Vladimir Ghiță, CEO FORT, adăugând că rezultatele financiare bune ale companiei susțin trendul ascendent al pieței.
„Cifra de afaceri și profitul net au crescut în primul semestru al anului 2022 față de perioada similară a anului anterior și ne așteptăm la o dinamică pentru semestrul al doilea care să permită atingerea obiectivelor asumate la începutul anului, respectiv o creștere cu cel puțin 25% pentru cei doi indicatori principali. În mod cert, rezultatele au venit pe fondul creșterii echipei cu 30%, colectivul nostru depășind astăzi 30 colegi. Ne dorim ca acest nucleu de specialiști să reprezinte bazele pe care vom solidifica și crește prezența pe piața serviciilor specifice securității cibernetice.”
FORT urmărește atingerea poziției de lider al sectorului securităţii cibernetice din România mulțumită competențelor, experienței și expansiunii echipei, iar, alături de fondul de investiții în curs de autorizare Agista, noua companie de cybersecurity FORT are în plan listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București în viitor.
„Securitatea cibernetică este azi un subiect extrem de important care ne afectează pe toți, fie că vorbim de companii sau personal. Pe măsură ce tehnologia avansează și noi folosim tot mai mult dispozitive conectate la internet, cu atât este esențială păstrarea în siguranță a sistemelor și datelor noastre. La Agista, credem că securitatea cibernetică a devenit în ultimii ani o nevoie primară, aflată chiar la baza piramidei lui Maslow, de aceea, am decis să investim capital și know-how pentru crearea unui ecosistem de parteneri care lucrează îndeaproape pentru securizarea sistemelor”, a declarat Nicolae Kovacs, CEO Agista.
Noua entitate FORT va furniza servicii specifice în domeniul securității cibernetice, precum audit de conformitate IT pentru diverse norme și regulamente emise de entități juridice naționale (Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea pentru Digitalizarea României, Banca Națională a României sau Directoratul Național de Securitate Cibernetică), servicii de teste de penetrare pentru aplicații mobile, web și infrastructură IT, servicii de consultanță pentru securizarea mediului în care operează companiile, dar și servicii de proiectare, implementare și mentenanță pentru soluții din domeniul securității IT. Strategia de dezvoltare a companiei are în vedere atât consolidarea operațiunilor locale, cât și accelerarea colaborărilor cu clienți internaționali.
Producătorii artizanali vin în premieră la Foodservice & Hospitality Expo 2024, alături de ALAS/Asociația Lanțului Alimentar Scurt, la un stand…
Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să afle mai multe detalii despre modul în care românii percep și…
NEXXT Summit 2024 s-a încheiat cu succes, demonstrând încă o dată că România are potențialul de a deveni un centru…
Platforma de influencer marketing Heepsy a realizat un research pentru a identifica care sunt capitalele europene cu cele mai multe…
Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, a înregistrat vânzări record de Black Friday…
Sibiu redevine Capitala Crăciunului vineri, 15 noiembrie, de la ora 18:30, când luminile festive vor străluci în bradul de Crăciun…