Fonduri de 17 mil. euro pentru un call-center național destinat vârstnicilor afectați de izolare
Reading Time: 2 minuteMinisterul Fondurilor Europene a semnat contractul în valoare de 17,3 milioane de euro pentru finanțarea celor 1.000 de asistenți sociali care vor avea grijă de peste 100.000 de bătrâni și persoane cu dizabilități afectate de izolarea impusă de pandemie.
Banii asigură implementarea proiectului și operaționalizarea Call Center-ului național prin care se coordonează și monitorizează solicitările venite de la persoanele care au nevoie de sprijin, prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Asociația Profesională Nonguvernamentală de Asistență Socială ASOC.
„Dincolo de operaționalizarea unui centru unic național care centralizează nevoile persoanelor afectate de starea de urgență și de alertă, dincolo de sprijinul calificat pe care aceștia îl primesc de la cei 1.000 de asistenți sociali la nivel național, proiectul face ceva ce România nu avea până acum: cartografierea și analiza nevoilor sociale”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Proiectul a fost gândit construit pe bazele parteneriatului între instituțiile publice și mediul neguvernamental, motiv pentru care Ministerul Muncii și Protecției Sociale a făcut selecție de parteneri privați în domeniul asistenței sociale.
Proiectul lansat de Ministerul Fondurilor Europene, în valoare de 84.507.315,66 lei (17,3 milioane euro), este complementar inițiativelor lansate deja prin Program Operațional Capital Uman (POCU), care include 24 milioane de euro pentru servicii comunitare integrate derulate de 119 echipe integrate de asistenți sociali, asistenți comunitari și consilieri școlari, respectiv 20 de milioane de euro pentru servicii publice de asistență socială în peste 300 de comunități.
Acestui total de 61,3 milioane de euro se adaugă inițiativele private și alte apeluri competitive finanțate din fonduri europene aflate în derulare în prezent.
„Începând cu exercițiul financiar 2021 – 2027 România va avea pentru prima oară un Program Operațional dedicat combaterii sărăciei și grijii pentru vârstnici, în valoare de 1 miliard de euro. Dar și obligația de investi cu cap acești bani atât de necesari unui număr mare de români”, a mai spus ministrul Marcel Boloș.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz