Fondatorii Revolut, Nik Storonsky și Vlad Yatsenko, au făcut cunoscute vineri, pe scena evenimentului The Revolutionaries organizat la Londra, principalele lansări ale anului 2025, printre care asistentul bazat pe inteligență artificială, creditul ipotecar și rețeaua proprie de ATM-uri.
Anunțul s-a produs în cadrul evenimentului care a marcat atingerea unei borne importante de către companie – 50 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 4 milioane în România.
Revolut, care a adăugat la baza de clienți încă 10 milioane de utilizatori în 2024, se concentrează pe accelerarea inovației aduse de produsele și serviciile sale, rămânând consecventă misiunii de a disrupe serviciile financiare la nivel internațional și de a deveni prima bancă globală.
Printre cele mai importante evoluții în 2025 anunțate de cei doi fondatori ai Revolut:
Revolut a anunțat că va introduce noul său asistent pentru clienți bazat pe inteligență artificială. Asistentul financiar se va adapta la nevoile și preferințele clientului, ghidându-l pentru a fi mai responsabil financiar, pentru a luat decizii bazate pe documentare și pentru a-și administra mai ușor conturile și produsele.
Compania intenționează să dezvolte treptat acest produs, care va evolua pe măsură ce va crește și potențialul IA de a simplifica și transforma interacțiunile cu finanțele personale ale utilizatorilor.
Revolut va continua să provoace lumea bancară și intenționează să lanseze, anul viitor, primul său credit ipotecar, care va fi disponibil inițial în Lituania, urmată de Irlanda și Franța.
Ambiția companiei este ofere un produs integral digitalizat, cu cel mai scurt interval de acordare, cu aprobare instant în aplicație și finalizarea ofertei, a evaluării proprietății și a verificărilor necesare în maximum o zi lucrătoare.
Creditul ipotecar va completa oferta de credite și împrumuturi dezvoltată de Revolut, care mai ia în calcul și introducerea descoperitului de cont (overdraft).
Revolut va începe, în curând, să pună în funcțiune o rețea de ATM-uri, în Spania. ATM-urile vor permite atât eliberarea de numerar, cât și emiterea de carduri, vor beneficia de setări avansate de securitate bazate pe recunoaștere facială pentru autentificarea identității, iar, pe termen lung, vor permite și depunerea de cash.
In 2025, Revolut Business va aduce în Europa primul său produs de creditare destinat companiilor și intenționează să lanseze una dintre cele mai atractive oferte de economisire pentru companii, cu dobânzi avantajoase, în toate piețele din UE.
Revolut Business mai are în plan să lanseze un produs nou, Revolut Kiosk, care să ajute restaurantele și magazinele să-și gestioneze operațiunile, iar pentru dezvoltarea acestuia analizează posibilitatea introducerii de plăți biometrice.
Pentru soluția sa de checkout Revolut Pay va deschide accesul la mai multe metode de plată, inclusiv prin Buy Now Pay Later.
Nik Storonsky, CEO Revolut și cofondator, a declarat: „2024 a fost un an foarte important pentru Revolut, cu milioane de conturi noi deschise și cu produse inovatoare care au fost lansate în piețele unde suntem prezenți. Dar 2025 va fi și mai important, și mai bun. Noi vrem să revoluționăm domeniul financiar bancar și continuăm neabătuți pe acest drum.”
Antoine Le Nel, Chief Growth și Marketing Officer Revolut, a adăugat: „Revolut schimbă, de ani de zile, lumea banilor. Am crescut până la 50 de milioane de clienți în mai puțin de zece ani, o reușită incredibilă, iar asta este o probă că toți consumatorii își doresc să obțină cât mai mult de la banii lor. Evenimentul de azi, ‘The Revolutionaries’, este o celebrare a acestei reușite, dar nu înseamnă că ne oprim aici. Este doar un pas spre atingerea următoarei borne, de 100 de milioane de utilizatori, și spre ținta de a deveni prima bancă globală cu adevărat”.
Liderii Revolut au făcut aceste declarații despre principalele noutăți ale anului următor în cadrul unui eveniment organizat la Londra, intitulat ”The Revolutionaries”, aflat în desfășurare până mâine, 23 noiembrie 2024.
În cadrul acestei sărbători, organizatorii le propun participanților sesiuni de prezentare și discuții libere cu antreprenori care au generat adevărate momente de ruptură în diverse domenii de activitate – afaceri, sport, modă, muzică, gaming, turism și divertisment.
Momentul de vârf al evenimentului va consta într-un recital susținut de celebra cântăreață de pop-dance și electro-pop Charli XCX, cu puțin înainte de turul său care este deja sold-out.
Revolut este companie financiară globală care ajută clienții să obțină mai mult de la banii lor. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, oferind servicii de transfer de bani și schimb valutar. În prezent, peste 50 de milioane de clienți din întreaga lume folosesc zeci de produse inovatoare Revolut pentru a efectua mai mult de jumătate de miliard de tranzacții pe lună.
Programul Liga punctelor, desfășurat între 11 septembrie și 5 noiembrie 2024, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, a reușit…
A fost, cel mai probabil, singurul interpret american de rock, jazz și blues care a venit în România pentru a…
tbi bank a încheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai mari brokeri de asigurări din România, DAW Management, pentru…
OPPO a anunțat joi lansarea globală a seriei Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find…
Antreprenorul și consultantul în turism Răzvan Pascu a anunțat vânzarea participației sale în compania olandeză Flight Claim într-o tranzacție de…
După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula…