Fond european de solidaritate de 100 mld. euro pentru plata salariilor în statele UE
Reading Time: 2 minuteComisia Europeană a propus crearea unui fond de solidaritate de 100 de miliarde de euro, denumit SURE, pentru a-i ajuta pe angajați să își păstreze veniturile și pentru a sprijini companiile să se mențină pe linia de plutire.
Noul instrument va oferi împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde de euro țărilor care trebuie să acopere salariile angajaților și să se asigure că întreprinderile își păstrează personalul. Împrumuturile se vor baza pe garanții furnizate de statele membre și vor fi direcționate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele.
Potrivit Comisiei, SURE va sprijini programele de șomaj parțial și măsurile similare pentru a ajuta statele membre să protejeze locurile de muncă, angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă împotriva riscului de concediere și de pierdere a veniturilor.
Firmele vor putea să reducă temporar orarul de lucru al angajaților sau să întrerupă complet activitatea, iar statul va oferi sprijin pentru a acoperi veniturile corespunzătoare orelor nelucrate. Lucrătorii care desfășoară o activitate independentă vor primi un ajutor de înlocuire a veniturilor pentru actuala situație de urgență. De fondul SURE vor beneficia, de asemenea, fermierii și pescarii, precum și persoanele cele mai defavorizate.
„Trebuie să ne folosim de toate mijloacele de care dispunem. Fiecare euro disponibil în bugetul UE va fi redirecționat către depășirea crizei, fiecare regulă va fi relaxată pentru a permite finanțării să circule rapid și eficace. Prin intermediul noului instrument de solidaritate vom mobiliza 100 de miliarde EUR pentru a menține locurile de muncă și funcționarea întreprinderilor”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Comisia propune și să se utilizeze toate fondurile rămase disponibile din bugetul UE pentru acest an pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene. Instrumentul pentru sprijin de urgență va beneficia de 3 miliarde de euro, din care 300 de milioane de euro vor fi alocate RescEU în vederea sprijinirii stocurilor comune de echipamente.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz