MarComm Marketing Publicitate Stiri

Florin Piersic devine imaginea Caraiman, noul brand de bere din portofoliul Bergenbier S.A.

11 apr. 2024 2 min

Florin Piersic devine imaginea Caraiman, noul brand de bere din portofoliul Bergenbier S.A.

Reading Time: 2 minute

Caraiman, noul brand din portofoliul Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, anunță un parteneriat de imagine cu actorul Florin Piersic. În lunga sa carieră de șase decenii, actorul s-a remarcat drept un adevărat povestitor, ce invită oamenii la momente de amintiri și relaxare. Prin această colaborare, Caraiman își propune să consolideze identitatea brandului și să ofere consumatorilor o bere și o experiență echilibrată.

„Suntem onorați să avem ocazia de a lucra cu un nume atât de important în România, precum Florin Piersic. Valorile și personalitatea sa se potrivesc perfect cu direcția brandului Caraiman, aceea în care predomină echilibrul și serenitatea din tumultul vieții cotidiene. În plus, prin asocierea dintre Caraiman și Florin Piersic ne dorim să oferim consumatorilor acel vector de imagine prin care relaxarea primește un scop, devine un moment de reîncărcare fizică și emoțională”, a declarat Victor Teioșanu, Marketing Director Bergenbier S.A.

campanie Caraiman

„Poveștile, amintirile și momentele de pauză merg la o bere de calitate, cu gust echilibrat, așa cum este Caraiman. M-a bucurat inițiativa mărcii de a lucra împreună și m-am regăsit în atributele acestei beri autentice, cu o rezonanță puternică și rădăcini românești. Așa cum am avut onoarea să colaborez cu oameni extraordinari în lumea teatrului, mă bucur că acest privilegiu nu m-a părăsit și am dat de oameni la fel de minunați în echipa Caraiman”, a completat actorul Florin Piersic.

Noul spot TV și radio Caraiman, ce îl are în prim plan pe Florin Piersic este on-air, pe toate stațiile principale din mass media.

Caraiman este o bere cu 4,6% alcool, disponibilă atât la doză de aluminiu și sticlă de 0,5l, cât și la sticlă de 0,33l, PET și KEG. Toate variantele de împachetare, inclusiv multi-pack, se găsesc începând din luna martie în România, în magazinele off-trade și on-trade.

Despre Bergenbier S.A.

Parte a grupului Molson Coors Beverage Company, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei.

Pe lângă berile produse la Ploiești – Bergenbier, Caraiman, Fresh, Staropramen, Staropramen Unfiltered, Stella Artois, Beck’s, Noroc, Löwenbräu – compania importă și distribuie în exclusivitate specialitățile pragheze Staropramen Dark, berile de abație belgiene Leffe și Hoegaarden, berea americană Miller Genuine Draft, cea mai iubită bere mexicană, Corona, precum și berea albă germană nefiltrată Frazinskaner. De asemenea, compania are în portofoliu și variantele 0.0% alcool pentru Stella Artois și Staropramen.

Array

Articole pe aceeași temă: