Antreprenori

Floria.ro lansează colecția de toamnă și mizează pe o creștere de 15% în acest sezon

Reading Time: 3 minute

Florăria online Floria.ro estimează că toamna va aduce o creștere de 15% față de anul trecut în vânzările de buchete și aranjamente florale.

La dinamica pozitivă previzionată vor contribui noua colecție lansată, ce cuprinde peste 180 de buchete și aranjamente, dar și alți factori cum ar fi revenirea la birou într-un procent tot mai mare și creșterea mediei comenzii. Potrivit estimărilor reprezentanților florăriei, sezonul de toamnă va genera vânzări de peste 500.000 euro.

Un sondaj derulat în iulie 2022 de Floria.ro relevă faptul că românii comandă flori din ce în ce mai mult pentru efectul lor, atât asupra celor care le primesc, cât și asupra celor ce dăruiesc. Astfel, potrivit sondajului, florile aduc bucurie (36%) și o stare de bine (26%), iar pentru 22% dintre români a primi flori înseamnă a primi apreciere. După doi ani de restricții și incertitudini cauzate de contextul pandemic, revenirea treptată la normal este celebrată de Floria.ro printr-o colecție de flori spectaculoasă, în cromatică caldă și combinații surprinzătoare.

Revenirea la birou aduce și o revitalizare a vânzărilor de flori pe zona corporate, unde Floria.ro estimează o creștere de 30% față de nivelul din pandemie, când segmentul a avut de suferit.

Vârfurile de sezon

Noua colecție conține buchete și aranjamente florale cu prețuri începând de la 135 lei. Vârful vânzărilor în lunile de toamnă se atinge la final de sezon, odată cu sărbătorile Sf. Mihai și Gavril și Sf. Andrei. Vânzările estimate pentru sezonul de toamnă se ridică la peste 500.000 euro, în creștere cu 15% față de toamna precedentă.

„Ne bazăm pe creșterea cererii în acest sezon, odată cu ridicarea restricțiilor, a reluării activității, a revenirii la un stil de viață prepandemic și estimăm rezultate superioare față de toamna trecută. Începutul de an școlar, Sf. Maria, dar și Halloween-ul, onomasticile precum Sf. Mihai și Gavril ori Sf. Andrei se numără printre cele mai importante zile ca număr de comenzi pentru noi, în sezonul de toamnă. Ultimele luni ne-au arătat însă că românii comandă din ce în ce mai mult flori și în afara sărbătorilor consacrate, flori pentru acasă sau dăruite fără o ocazie specială. Așteptăm, așadar, o toamnă dinamică.”

Marina Popescu, Director General Floria.ro

Din punct de vedere al numărului de comenzi plasate, cele mai dinamice orașe din România sunt București și Cluj-Napoca, topul fiind completat de Ploiești, Iași, Timișoara, Brașov și Constanța. În ceea ce privește comenzile din străinătate, Londra conduce topul cu cele mai multe comenzi plasate. În top se regăsesc și Viena, Paris, Dublin, Milano, Munchen, Praga sau San Francisco.

Crizantemele, preferatele clienților în acest sezon

Pentru colecția de toamnă din acest an, designerii Floria au ales o cromatică caldă, în nuanțe vibrante, specifice sezonului de toamnă. Culorile-vedetă ale acestei toamne sunt roșu, galben, portocaliu, bordeaux și mov, aranjamentele florale transmițând energie, vitalitate, creativitate și optimism.  

Conform datelor florăriei, crizantemele sunt cele mai cerute flori de către clienții florăriei, majoritatea produselor din colecția de sezon având în compoziție diverse specii de crizanteme.

Crizantemele sunt cele mai populare flori toamna aceasta, cele mai solicitate de către clienți. Am ținut cont, bineînțeles, de acest aspect și am inclus crizanteme în compoziția aranjamentelor florale din această colecție. Noi avem 5-6 specii de crizanteme pe site, combinațiile propuse de designerii noștri sunt variate și de multe ori, surprinzătoare. Bineînțeles că majoritatea buchetelor de toamnă păstrează și flori all-season, precum trandafirii, dar și flori de vară, cum ar fi hortensia. Se schimbă gama de culori, desigur, se optează mult pentru galben, orange, roșu sau mov„,  a mai precizat Marina Popescu.

Gabriel Barliga

Recent Posts

„Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al grupului DIGI

Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…

3 ore ago

Jason Silva: Viitorul e cibernetic și psihedelic

Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…

4 ore ago

Românii și-ar cumpăra pompe de căldură dacă statul ar acorda subvenții

Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…

4 ore ago

Cifră de afaceri de 3,57 mld. $ pentru Rompetrol Rafinare în primele nouă luni din 2024

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…

4 ore ago

Delgaz Grid primește 200 de milioane de euro de la BEI pentru modernizarea rețelei

Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă un împrumut de 200 de milioane de euro distribuitorului român de energie Delgaz Grid…

4 ore ago

Magda Costache, Sezamo: Supermarketul online al viitorului

Cu o carieră de peste 19 ani în finance, Magda Costache este, din septembrie, noul CEO interimar Sezamo, supermarketul online…

4 ore ago