Flavours of Romania revine cu un nou sezon
Reading Time: 2 minuteShow-ul de succes Flavours of Romania revine cu al doilea sezon, care va putea fi urmărit anul viitor pe posturile naționale de televiziune din România. Scriitorul și prezentatorul Charlie Ottley aduce publicului 9 episoade noi și revizitează marile regiuni istorice, în încercarea sa continuă de a surprinde spiritul României cu noi povești, gusturi, sunete și aventuri.
„Este un privilegiu imens să putem crea o continuare a Flavours of Romania. Am fost încântați și ușor copleșiți de răspunsul pe care l-am avut la primul sezon. Datorită partenerului nostru, Vodafone Romania, putem să ne întoarcem la drum și să avem o nouă șansă de a prezenta frumusețea și complexitatea acestei țări minunate, pe care încă de la filmarea primului sezon am transformat-o în casa mea permanentă. Serialul are ca scop să inspire și să distreze oamenii, dar și să evidențieze câteva cauze sociale importante pe parcurs”, spune Charlie Ottley, prezentatorul și producătorul Flavours of Romania.
Din Delta Dunării până în Maramureș, de la granița cu Ucraina până la Porțile de Fier, privitorii vor putea experimenta România așa cum nu a mai fost văzută până acum.
Portretul uneia din cele mai frumoase țări
Sezonul doi din Flavours of Romania este susținut Vodafone și oferă un portret al uneia dintre cele mai frumoase și mai puțin descoperite țări din Europa, prin intermediul călătoriilor, bucătăriei, culturii, meșteșugurilor, istoriei, precum și prin intermediul unor peisaje naturale uluitoare și al unor probleme-cheie de conservare.
„Prin parteneriatul cu Flavours of Romania, Vodafone își reconfirma rădăcinile britanice și sprijinul pentru proiectele ce pun în valoare comunitățile locale și tradițiile românești, pe care Charlie Ottley le readuce în actualitate. Suntem bucuroși să fim alături de acest proiect în care România este personajul principal. Pentru Vodafone, aceasta este încă o confirmare a prețuirii pentru valorile din România, țară în care grupul a investit peste 5 miliarde de euro în 25 de ani.”, a declarat Alexandra Olaru, Legal and External Affairs Director, Vodafone Romania.
În cursul aventurilor sale, Charlie Ottley întâlnește bucătari celebri, muzicieni, povestitori, istorici, personalități, ecologiști și un caleidoscop de personaje care reafirmă frumusețea și integritatea numeroaselor popoare diverse ale României.
„Avem o idee foarte vagă despre ce urmează în noul sezon. Aproape că am leșinat de mai multe ori în timpul realizării primului sezon și am avut câteva zile dezastruoase, iar apoi săptămâni de furtuni în care părea că nu vom putea termina niciodată filmările. Dar, la fel ca atunci, ne-am angajat pe termen lung că, orice s-ar întâmpla, spectacolul trebuie să continue, chiar dacă mai suntem pe drumuri până în toamnă. Acesta rămâne de departe cel mai provocator serial pe care l-am creat vreodată. Dar, pentru noi toți cei implicați, este cel pe care l-am făcut cu cea mai mare dragoste”, adaugă Charlie Ottley.
Și în noul sezon, Charlie Ottley și echipa sa vor înfrunta din nou drumuri de pământ, trasee sinuoase, păduri întunecate și condiții dificile, în timp ce traversează țara în lung și în lat pe motocicletă.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz