Flanco lansează campania de comunicare pentru o nouă poziționare de brand
Reading Time: 2 minuteFlanco Retail a finalizat un proces de repoziționare care reflectă acum mai bine valorile mărcii și modul în care compania interacționează cu clienții săi.
„Ne-am obișnuit prea multă vreme ca în electroretail toată comunicarea să fie despre un război al prețurilor, un război din care nu câștigă nimeni” explică Dragoș Sîrbu, CEO Flanco. „Ce am învățat de la clienții noștri, mai ales în anul care a trecut, când căminul a devenit centrul atenției pentru cei mai mulți dintre români, este că ei își doresc de fapt ce e mai bun, nu ce e mai ieftin, și ne-am propus să-i ajutăm să-și permită ce-și doresc. Facem asta în două moduri principale, în primul rând prin selecția de produse din ofertele noastre, care sunt de calitate bună și foarte bună și au prețuri corecte, și în al doilea rând printr-o varietate de oferte de finanțare cu condiții foarte bune”, adaugă Sîrbu.
Noua poziționare a companiei „La Flanco – Îți permiți ce e mai bun” reflectă fidel oferta comercială a acesteia și modul în care se raportează la clienți. Poziționarea a fost realizată în colaborare cu agenția de relații publice Premium Communication, cu care Flanco lucrează din 2012.
„În retailul electro IT am avut un an de creștere, chiar dacă rețelele de magazine au fost închise două luni, iar traficul nu a mai ajuns niciodată la nivelul din 2019” explică Sîrbu. ”Oamenii au găsit soluții să-și cumpere produsele pe care și le doreau și, contrar așteptărilor, palierele valorice către care s-au îndreptat au fost mai ridicate, iar produsele pe care și le-au cumpărat au fost mai noi și mai performante. Este o tendință care va continua și în 2021.”
Campania de comunicare realizată de Friends Advertising pe baza noii poziționări debutează în luna martie și acoperă toate principalele puncte de interacțiune cu clienții, de la televiziune, radio, panotaj, online, social media și cataloage.
„Întotdeauna este un sentiment deosebit să faci parte din echipa unei noi campanii de repoziționare a unui brand, în special a unuia atât de puternic cum este Flanco”, declară echipa agenției de creație FRIENDS \TBWA. ”Gândul strategic, foarte curajos, de a ieși din teritoriul bătăliei dure a prețurilor și a încerca o abordare caldă, umană a dus la crearea unei campanii la care publicul țintă se va raporta într-un mod diferit. Dorim să îi felicităm pe toți cei implicați pentru entuziasmul și energia investite în acest proiect nou, în condițiile dificile ale pandemiei. Și, ca să cităm propria campanie, ”cum ar fi să ai mereu parte de ce-i mai bun? Ca la Flanco!”
”Am căutat o poziționare care să reflecte valorile noastre și modul în care dorim să fim în relație cu clienții noștri pentru multă vreme,” spune Dragoș Sîrbu. ”Suntem aici ca să-i ajutăm să-și aleagă produsele de care au nevoie și suntem aici ca să-i ajutăm să și le permită. Prilejul de bucurie la cumpărarea unui produs de folosință îndelungată nu trebuie să fie chilipirul, ci perspectiva … folosinței îndelungate. Când ești mulțumit de fiecare dată când pui mâna pe telefon sau când dai drumul la aspiratorul robot, primul tău gând nu este la reducere sau la preț. Te gândești mai degrabă la confort, la utilitate, și tinzi să revii la magazinul în care ți-ai putut permite să faci o alegere în folosul tău. Flanco este acel magazin.”
Flanco, unul dintre cei mai importanți retaileri autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice, are peste 1.500 de angajați. Compania deţine o rețea de 156 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 116 orașe ale României.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz