Flanco a achiziționat primele sale două proiecte de real estate destinate unor noi magazine de tip greenfield. Acestea sunt amplasate în zone comerciale din Botoșani și Brașov și au fost achiziționate în ultimele șase luni, fiecare având o suprafață de 5.000 mp.
“Începând din acest an, suntem interesați și de zona achizițiilor imobiliare, pentru a construi magazine Flanco de la zero, adaptate necesităților noastre și ale clienților care ne vizitează, dar și cerințelor de sustenabilitate. Proiectele din Botoșani și Brașov sunt doar primele din această serie. Căutăm, în continuare, oportunități similare – fie terenuri, fie structuri comerciale existente, care pot fi modificate sau extinse.”
Dragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail
Retailerul își propune construcția unor magazine sub un nou concept, optimizate operațional și energetic. Spațiile comerciale pe care le vizează vor avea o suprafață de 1.500 mp, care să poată găzdui zone de depozitare, de prezentare a unor game variate de produse și zone dedicate pentru testarea tehnologiei.
Construcțiile vor avea la bază materiale durabile, cu scopul reducerii consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon. Magazinele vor fi completate de parcări, spații verzi ample, dar și de locuri special amenajate pentru colectarea și reciclarea deșeurilor electrocasnice.
“Vizăm achiziții similare de terenuri sau construcții cu destinație comercială în 20 de orașe medii și mari din țară. Prospectăm piața în căutare de proiecte imobiliare cu potențial. În paralel, ne continuăm strategia de extindere a rețelei în întreaga țară, urmărind să deschidem magazine noi în centrele comerciale care se renovează sau cele în curs de dezvoltare, în parcurile de retail și în zonele stradale cu potențial”, adaugă Dragoș Sîrbu.
În 2023, Flanco a alocat cel mai mare buget de investiții din istoria companiei, în valoare de peste 30,5 milioane de lei, 70% din sumă fiind investită în rețeaua de magazine. Compania are și anul acesta un buget de investiții, pe care îl va aloca în funcție de oportunitățile oferite de piață și de modul în care acestea se încadrează în planurile generale de dezvoltare și sustenabilitate.
Flanco are peste 1.500 de angajați și deține o rețea de 157 de magazine, aflate în cele mai importante zone comerciale din 113 orașe ale României, și un magazin online.
Moroccanoil, lider în îngrijirea părului inspirată de puterea uleiului de argan, a lansat în România noua gamă de colorare profesională…
Asociația Designers, Thinkers, Makers continuă și în 2024 programul său complex, pe termen lung, dedicat revitalizării culturale, realizând alături de…
Sărbătorile sunt prilej de întâlniri cu cei dragi, dar și una dintre cele mai intense perioade de cumpărături de pe…
Gaming Video Awards, competiția care premiază cel mai bun conținut video de gaming pe care streamerii și brandurile îl creează…
La French Tech București anunță organizarea celei de-a treia ediții a evenimentului „Inspiring Women in Business”, care va avea loc…
Lansarea diviziei de influenceri HOTT – House of Talents & Trends readuce în prim-plan statutul influencerului în campaniile de comunicare.…