Flanco a deschis cel mai mare magazin din țară în AFI Ploiești. Acesta are o suprafață totală de 2.000 mp, iar noua locație va servi atât ca punct de vânzare, cât și ca platformă logistică pentru produsele comandate online de către clienții companiei.
“Am decis să relocăm un magazin cu rezultate foarte bune – Flanco AFI Ploiești – într-un spațiu cu o suprafață mai mare și să îl transformăm în cel mai mare magazin al rețelei”, spune Ionut Cîrstea, Retail Manager Flanco Retail.
Acesta a mai precizat că schimbare se înscrie în strategia de extindere în centrele comerciale cu trafic intens, în condiții de profitabilitate, dar că firma urmăresște, totodată, și o integrare perfectă online-offline, atât de necesară în condițiile actuale.
Flanco a deschis cel mai mare magazin din țară în Afi Ploiești investind 2,5 milioane lei, acesta fiind cel de-al treilea magazin Flanco din orașul Ploiești.
Cele două activități care se vor desfășura în noul spațiu vor fi realizate de o echipă formată din 30 de persoane, dintre care 25 sunt consultanți.
Conform unui comunicat de presă al Flanco, noul magazin va beneficia de o gamă mai amplă de articole, păstrând, însă, criteriul unei selecționări atente, astfel încât cumpărătorii să găsească la raft produse de bună calitate și mărcile cele mai apreciate, conform studiilor de specialitate.
Mai mult, pentru a-și îndeplini promisiunea de a facilita accesul clienților săi la cele mai bune produse, noul magazin Flanco le va pune la dispoziție nu doar oferte speciale, dar și toate instrumentele de creditare ale rețelei, precum: cumpărături cu carduri de credit cu până la 40 de rate fără dobândă, cumpărături în rate, direct în magazin, fără adeverințe.
“Flanco Afi Ploiești, cel mai mare magazin al rețelei, reprezintă încă o dovadă a integrării online-offline, pe care o urmărim de fiecare dată când este posibil”, a declarat Ovidiu Nicușan, Director Marketing Flanco Retail.
Magazinul Flanco AFI Ploiești va fi deschis de luni până duminică, între orele 10-22.
Rituals Cosmetics, brandul internațional specializat în produse de îngrijire naturală a corpului și a pielii, parfumuri pentru casă și seturi…
Din 15 decembrie 2024, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2024-2025, ce va fi valabil până la data de…
CMS a primit premiul „CEE M&A Legal Adviser of the Year 2024” în cadrul Mergermarket European M&A Awards 2024, ceremonie…
Sip Coffee & Wine, cunoscut până acum pentru cafeneaua de la parterul imobilului situat pe Calea Moșilor 116 - 122,…
Global Vision, lider în sectorul imobiliar și energetic din Europa Centrală și de Est, anunță numirea Danielei Lazea în funcția…
KoçZer, liderul turc în domeniul achizițiilor strategice și al managementului lanțului de aprovizionare, și-a anunțat intrarea pe piața europeană prin…