Cu o investiție de 80.000 de euro, antreprenorul Paul Nicolau, cunoscut pentru Taverna Racilor și prima piață de pește din București, a lansat în plină pandemie Fish to Door, un magazin online de pește și fructe de mare.
Acesta s-a bucurat cu rapiditate de succes în rândul românilor tot mai interesați de un stil de viață sănătos: în primul an a înregistrat mai bine de 23.000 de comenzi și venituri de peste un milion de euro.
În perioada de pandemie, un număr tot mai mare de români au adoptat un stil de viață mai sănătos și au renunțat la preparatele de tip fast-food în favoarea celor din pește și fructe de mare, tendință care a ajutat din plin la succesul rapid înregistrat de Fish to Door, un magazin online fondat în urmă cu un an de antreprenorul Paul Nicolau, în urma unei investiții de 80.000 de euro.
Chiar dacă lansarea magazinului online a avut loc în plină criză de sănătate publică, când restaurantele și tavernele au fost mai mult închise, în primul an de activitate platforma Fish to Door a înregistrat mai bine de 23.000 de comenzi, care au generat o cifră de afaceri de peste un milion de euro.
Consumul de pește crește și în România de la an la an, pe măsură ce numărul românilor care fie adoptă o dietă sănătoasă, fie revin în țară și doresc să continue să mănânce aceleași produse cu care s-au obișnuit în perioada petrecută în țări precum Italia sau Spania, unde consumul de pește și fructe de mare este obișnuit, este în plină ascensiune. Dar, indiferent de motivele românilor, rezultatele magazinului online nu au întârziat să apară.
„A fost un real succes încă din prima zi”, spune Paul Nicolau, fondatorul platformei Fish to Door, care este cunoscut și pentru deschiderea lanțului de restaurante Taverna Racilor. „Momentul nu a fost neapărat unul ales, să lansez în pandemie, ci așa s-a întâmplat. Provocarea a fost în managementul acestui nou business, deoarece veneau foarte multe comenzi și trebuia să le facem față. Am optimizat foarte bine tot procesul de la primirea comenzii, astfel că în acest moment sunt necesari doar cinci angajați”, continuă Paul Nicolau.
Ideea din spatele magazinului online cu pește și fructe de mare a luat naștere din dorința antreprenorului de a oferi românilor preparate de calitate la prețuri mici și, nefiind mulțumit cu ideea importului și a listării în marile magazine, Paul Nicolau și-a dorit să aducă produsele direct la consumatorul final acasă. Cumpărătorii care plasează o comandă în magazinul online al antreprenorului primesc produsele, ambalate în cutii termoizolante, în cel mult 48 de ore.
La un an de la deschiderea platformei online, antreprenorul a decis să lanseze și un abonament în valoare de 10 lei pe lună, prin care clienții beneficiază de o reducere de 25% la toate achizițiile. Ideea fondatorului Fish to Door a fost extrem de populară în rândul gurmanzilor, magazinul reușind să adune în timp scurt mai bine de 4.000 de abonați care au achiziționat din cele peste 100 de produse listate în magazinul online.
„De departe creveții sunt în topul preferințelor românilor. Românul este deschis la nou, la un mod de viață sănătos printr-o alimentație corectă. Se cunosc beneficiile consumului de pește și fructe de mare, piața cunoscând o creștere de la an la an. De la fructele de mare de larg consum, clienții încep să aibă cerințe din ce în ce mai exotice: homari, picioare de crab de Alaska, scoici Saint-Jacques.”, spune antreprenorul.
Dacă pentru anul acesta antreprenorul vizează venituri de peste două milioane de euro și trecerea pragului de 8.000 de abonați, din 2022 Nicolau plănuiește lansarea conceptului și în alte țări din Europa.
După ce a lansat o piață de pește în interiorul Pieței Obor, pe agenda lui Nicolau se află extinderea conceptului în mai multe zone din București și deschiderea unor piețe de pește concept similare, unde clienții pot alege peștele proaspăt care este gătit ulterior la fața locului. Antreprenorul a achiziționat deja două pescadoare în Marea Neagră și urmează să achiziționeze altele, iar în prezent lucrează la dezvoltarea primei burse de pește din România.
Articolul a fost inițial publicat în Biz nr. 356 (16 septembrie – 15 octombrie 2021). Dacă dorești să primești Revista Biz prin curier, abonează-te aici.
În premieră pentru România, Code for Romania inaugurează un spațiu fizic dedicat monitorizării și înțelegerii alegerilor prezidențiale și parlamentare. „Elections…
Lockheed Martin și compania românească Sinteza S.A. au semnat astăzi o scrisoare de intenție pentru licențierea producției de electrolit negativ…
Grupul DIGI a demarat campania „Fiecare copac, o schimbare”, primul proiect de împădurire al companiei, derulat în colaborare cu Asociația…
Jason Silva este speaker, futurist, storyteller și realizator de film, dar cel mai cunoscut este pentru rolul de prezentator al…
Mai mult de un sfert (27,51%) dintre respondenții unui sondaj realizat la solicitarea Ariston România plănuiesc să achiziționeze o pompă…
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a înregistrat, în primele 9 luni din 2024, o cifră de…