Firmele vor fi obligate să accepte plata cu cardul, dacă cifra de afaceri depășește 10.000 de euro
Reading Time: < 1 minutPersoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ şi prestări servicii vor fi obligate să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite dacă au o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro în echivalent lei.
Se propune reglementarea modificării pragului cifrei de afaceri, de la 50.000 euro la 10.000 euro în echivalent lei, începând cu care persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări servicii, au obligaţia de a accepta ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite. Pentru a permite operatorilor economici din categoria celor vizaţi de prevederile sus-menţionate întreprinderea tuturor demersurilor necesare în vederea instalării terminalelor de plată, inclusiv încheierea contractelor aferente cu instituţiile acceptante, s-a prevăzut faptul că măsura va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2023, se precizează în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul ordonanţei de modificare a Codului Fiscal, publicat luni noaptea.
Potrivit sursei citate, reducerea pragului cifrei de afaceri de la 50.000 la 10.000 de euro va contribui la creşterea bancarizării operaţiunilor băneşti, un nivel redus al acestora reprezentând principalul factor de menţinere a unui nivel ridicat al evaziunii fiscale în domeniul vânzărilor cu amănuntul/ridicata şi al prestărilor de servicii.
România trebuie să ia toate măsurile necesare pentru reducerea evaziunii fiscale ca primă condiţie a asigurării sustenabilităţii bugetului public, se precizează în document.
Totodată, această măsură va asigura, într-o măsură mai mare, o trasabilitate a fluxurilor băneşti prin operaţiuni bancare, ceea ce conduce la o mai bună fiscalizare a veniturilor realizate de către operatorii economici, constituind o măsură în plus pentru combaterea evaziunii fiscale, precizează Ministerul Finanţelor.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz