Antreprenori Business Companii Stiri Tech

FintechOS lansează o nouă versiune a tehnologiei pentru furnizorii de servicii financiare

24 iun. 2020 2 min

FintechOS lansează o nouă versiune a tehnologiei pentru furnizorii de servicii financiare

Reading Time: 2 minute

FintechOS a lansat o nouă versiune a tehnologiei sale, FintechOS 20.R2, pentru a sprijini furnizorii de servicii financiare să răspundă crizei induse de Covid-19 și pentru a acoperi rapid nevoile digitale pre-
existente. Astfel, versiunea 20.R2 oferă posibilitatea înrolării clienților în mediul digital și permite hiper-personalizarea experienței acestora în relația cu banca sau compania de asigurări, dar și companiei îi oferă posibilitatea de a lansa noi produse și servicii pe piață.

În timpul pandemiei, băncile și companiile de asigurări au continuat să furnizeze servicii clienților, majoritatea în mediu digital. Unele organizații au fost nevoite să regândească modelele operaționale tradiționale și să accelereze procesul de digitalizare. Însă, pentru unii consumatori trecerea la servicii digitale nu este simplă. Soluții de asistență online precum navigarea colaborativă (cobrowsing), apelurile video cu call center-ul sau crearea de sucursale virtuale au devenit o necesitate, în timp ce soluțiile tehnice agnostice pentru implementarea rapidă a acestor functionalități lipseau de pe piață.

Tehnologia nativă în cloud FintechOS a fost perfecționată pentru a le oferi organizațiilor de servicii financiare posibilitatea să acționeze mult mai rapid în contextul noii economii digitale, și să le asigure continuitatea în afaceri păstrând în același timp simplitatea și siguranța pentru angajați și consumatori.

„În ultimele luni am observat o creștere semnificativă a cererii de soluții pentru digitalizarea rapidă a serviciilor oferite de organizațiile financiare. Suntem alături de clienți și parteneri, străduindu-ne să implementăm soluții care sunt adaptate la situația actuală și care promit impact pe termen lung. Chiar și în aceste vremuri dificile, suntem determinați să dezvoltăm tehnologia viitorului și să o aducem în prezent”, a declarat Teodor Blidăruș, CEO și Co-fondator al FintechOS.

Optimizare și viteză

Nevoia de soluții digitale a organizațiilor care oferă servicii financiare a crescut semnificativ de la
începerea pandemiei Covid-19, reflectând o schimbare a comportamentului consumatorilor pe
scară largă. În Marea Britanie, Franța și Germania 60% dintre consumatori spun că folosesc mai
puțini bazi lichizi acum, iar 22% dintre aceștia se așteaptă să folosească servicii bancare digitale
mai mult în următorii 1-2 ani.

 

 

 

 

 

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: