Finanțe Stiri

Finanțări pentru IMM-uri

27 feb. 2018 2 min

Finanțări pentru IMM-uri

Reading Time: 2 minute

ufuk tandogan g 3 e1519728084981Garanti Bank și Garanti Leasing, parte a Grupului Garanti România, au semnat două acorduri de împrumut cu IFC, membră a Grupului Băncii Mondiale, în valoare cumulată de 32 de milioane de euro, cu scopul de a finanța întreprinderile mici și mijlocii românești.

Din suma totală, 16 milioane de euro vor fi destinate creditării companiilor deținute sau gestionate de femei.

Grupul Garanti România are ca strategie pe termen lung sprijinirea economiei locale și a companiilor în cadrul cărora există femei acționari sau care se regăsesc în structura de top management, arată banca, într-un comunicat de presă.

În prezent, statisticile arată că în România există peste 481.000 de companii cu asociați / acționari femei și aproximativ 165.000 de persoane fizice autorizate / întreprinderi individuale / întreprinderi familiale deținute de femei.

Din cele 32 de milioane de euro, 25 de milioane de euro au fost acordate Garanti Bank și 7 milioane de euro Garanti Leasing. Acestea sunt al cincilea și, respectiv, al șaselea acord semnat de IFC cu Grupul Garanti, vizând IMM-urile. Anterior, în ultimii șase ani, IFC a acordat Grupului Garanti un volum total de 70 de milioane de euro, în scopul finanțării IMM-urilor. Garanti Bank a încheiat parteneriate cu IFC în 2012 (22,5 milioane de euro) și 2014 (35 de milioane de euro), iar Garanti Leasing în 2014 (7 milioane de euro) și 2017 (5,5 milioane de euro).

“Antreprenoriatul este un motor important al dezvoltării economice în România. Suntem un susținător activ al acestui sector în general, și al femeilor antreprenor în particular, iar obiectivul nostru este de a fi un partener solid și de încredere pentru toți clienții noștri”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti România.

“Strategia Garanti este aliniată cu viziunea IFC, lucru dovedit și de colaborarea noastră de succes din ultimii ani. Suntem încântați să semnăm aceste noi acorduri, să ne consolidăm obiectivele reciproce și angajamentul pe termen lung față de comunitatea de afaceri din România”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti România.

“Încurajarea antreprenoriatului feminim în sectorul privat din România maximizează potențialul forței de muncă și a dezvoltării economiei locale”, a declarat Thomas Lubeck, Director Regional IFC pentru Europa Centrală și de Sud-Est.

“Parteneriatul cu Grupul Garanti România asigură sprijin pentru întreprinderile mici, dar și pentru femeile antreprenor, în vederea dezvoltării afacerilor acestora și a creării de locuri de muncă”, a adăugat Thomas Lubeck.

IFC este unul dintre principalii investitori internaționali din economia românească și un susținător important al dezvoltării sectorului privat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: