Finanțe Stiri

Finanțări de peste 1,23 mld. lei pentru IMM-uri

25 sept. 2019 < 1 min

Finanțări de peste 1,23 mld. lei pentru IMM-uri

Reading Time: < 1 minut

BCR va oferi finanțări de peste 1,23 miliarde de lei pentru IMM-uri cu costuri avantajoase și o garanție de 60% acordată de FEI.

Fondul European de Investiții (FEI) și Banca Comerciala Română (BCR) au semnat actul adițional de majorare a acordului de garantare în cadrul Programului Inițiativa pentru IMM-uri. Programul Inițiativa pentru IMM-uri susține creșterea accesului la finanțare al companiilor, care beneficiază astfel de garanții de la Fondul European de Investiții, dar și de o dobândă redusă. Începand cu anul 2017, până în prezent, în cadrul acestui program, BCR a finanțat deja un număr de peste 300 de IMM-uri cu circa 500 milioane lei, arată banca, într-un comunicat de presă.

Tranzacțiile IMM beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin programul Inițiativa pentru IMM, finanțat de Uniunea Europeană, prin FEDR și Horizon 2020, și de către Fondul European de Investiții și Banca Europeană de Investiții.

“Există provocări și oportunități la tot pasul într-o economie în schimbare. În acest context, alături de Fondul European de Investiții, BCR va acționa ca un adevărat accelerator de business pentru afacerile românești. Mai mult decât costuri de finanțare foarte bune, aducem expertiză în structurarea finanțărilor și managementul riscului. Vrem să accelerăm business-urile românești sănătos, în siguranță și pe termen lung”, a declarat Sergiu Manea, președintele BCR.

Parteneriatul dintre FEI și BCR, început încă din anul 2010. Între cele doua instituții mai sunt în vigoare: un acord de finanțare și garantare destinat acordării de împrumuturi în lei pentru fermierii și antreprenorii din zonele rurale, în cadrul Programului FEI AGRI și un acord de garantare destinat acordării de împrumuturi pentru clienți micro, inclusiv start-up-uri, în cadrul Programului COSME.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: