Finanțe Stiri

Finanțare pentru fermieri

6 iul. 2018 < 1 min

Finanțare pentru fermieri

Reading Time: < 1 minut

OTP Bank România a semnat convenţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru sprijinirea beneficiarilor Schemei de Plată Unică pe Suprafaţa (SAPS), prin care beneficiarii eligibili pot obţine până la 80% din valoarea sumei calculate, conform adeverinţei eliberate de APIA, pentru desfăşurarea activităţilor curente.

Finanţările acordate în baza convenţiei încheiate cu APIA se oferă în condiţii de costuri avantajoase şi cu o structură de garanţii flexibilă, fără contribuţie proprie din partea clientului, în lei, pentru evitarea riscului valutar.

În plus, pe lângă produsul APIA SAPS, OTP Bank România ca susţinător activ a clienţilor din domeniul agricol pune la dispoziţia acestora şi Creditul pentru dubla prefinanțare a subvențiilor APIA SAPS, o facilitate unică în acest moment în România, care permite prefinanţarea în avans a subvenţiilor pentru doi ani, în baza adeverinţei emise de APIA , arată banca, într-un comunicat de presă.

Prin intermediul acestei facilitati, clienții care activează în domeniul agricol pot beneficia în avans de maximum 160% din subvenţiile APIA SAPS, respectiv: 80% din valoarea subvenției cuvenite în primul an de finanțare, dar nu mai mult de 225.000 euro și 80% din nivelul subventiei ce urmează a se încasa în primul an de finanţare, dar nu mai mult de 125.000 euro. Mai mult, în cel de-al doilea an al creditării, suma finanţată acordată iniţial poate fi majorată, cu posibilitatea prelungirii facilităţii  pentru o perioadă de 12 luni, iar dobânda se poate achita lunar, trimestrial sau anual, în funcție de prioritățile financiare ale clientului, se mai arată în comunicat.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: