Finanțare de 278 milioane de lei pentru Grupul Rodbun prin credit sindicalizat aranjat de BCR
Reading Time: 2 minuteBanca Comercială Română a aranjat un credit sindicalizat în valoare de 278 milioane de lei pentru Grupul Rodbun, una din cele mai importante companii de agribusiness din România. Această nouă tranzacție întărește faptul că piața creditelor sindicalizate devine tot mai atractivă pentru antreprenorii români.
Facilitatea de credit cuprinde două tranșe, o facilitate tip revolving în valoare de 249 milioane de lei și o facilitate de credit la termen, în valoare de 29 milioane de lei, care vor fi utilizate de Rodbun pentru refinanțarea facilităților existente, acoperirea nevoilor de capital de lucru și susținerea planurilor de dezvoltare ale grupului.
Credite sindicalizate
Sindicatul de bănci este format din Banca Comercială Română, în calitate de aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentație, agent de facilitate și de garanții și finanțator, CEC Bank, în calitate de aranjor principal mandatat și finanțator, Raiffeisen Bank, în calitate de aranjor principal mandatat și finanțator, Banca Transilvania și Banca Românească în calitate de finanțatori.
PCF Investment Banking România (fosta Professional Capital Finance) a acționat în calitate de consultant exclusiv al împrumutatului în structurarea, negocierea și implementarea tranzacției.
„Deschiderea pe care băncile din România o arată, prin intermediul creditelor sindicalizate, companiilor cu capital 100% românesc, certifică o maturizare și o responsabilizare depline ale mediului de afaceri și de creditare din România. Acționăm împreună, în fond, pentru a crește economia românească. Și pentru a oferi servicii și produse mai bune fermierilor români. Într-un astfel de mediu performant, Rodbun are capacitatea de a continua investițiile în genetică (inclusiv cea din patrimoniul național), producerea de sămânţă adaptată regiunii și capacități logistice ultramoderne. Mai mult, compania are capacitatea de a investi în testarea unei soluții tehnologice revoluționare, care poate crește cu până la 50% rezistența cerealelor la secetă – și facem asta în contextul urgenței climatice declarate de ONU. Pentru ca România să fie mai bine pregătită pentru următoarele decenii”, afirmă Daniel Muntean, CEO Rodbun.
Brand național
Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a acționat în calitate de consultant juridic pentru sindicatul de bănci, iar Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA (RTPR) a acordat asistență juridică Grupului Rodbun.
„Rodbun este un business românesc puternic care a crescut în mod constant de la an la an și care și-a dorit mereu să creeze un brand național. Ne-am bucurat că am putut să îi sprijinim în proiectele lor de-a lungul anilor, grupul fiind mereu un partener solid și de încredere. Împreună cu fiecare tranzacție am încercat să fim cât mai aproape de realitatea sectorului în care activează grupul și să oferim soluții competitive. Sectorul agribusiness este unul vital pentru creșterea economiei pe baze solide și sustenabile și vom continua să finanțăm antreprenorii vizionari, care alocă resurse importante în cercetare și inovare”, afirmă Ana-Maria Samuilă, Head of Agriculture Financing BCR.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz