Companii CSR Finanțe

Finanțare de 20 milioane dolari pentru lupta Winnow împotriva risipei alimentare

17 oct. 2019 2 min

Finanțare de 20 milioane dolari pentru lupta Winnow împotriva risipei alimentare

Reading Time: 2 minute

Winnow, dezvoltator de soluții de inteligență artificială, atrage o finanțare totală de 20 de milioane dolari în sprijinul luptei globale împotriva risipei alimentare. Este cea mai mare investiție din istoricul companiei, obținută în cadrul unei runde de finanțare din seria B, coordonată de Ingka Group și Mustard Seed.

Runda de finanțare din seria B a cuprins o investiție de 12 milioane dolari din partea Ingka Group, partener strategic al sistemului de franciză IKEA, Mustard Seed, Circularity Capital, Ax și The Ingenious Group. Recent, compania a mai beneficiat de un împrumut de 8 milioane dolari, acordat de Banca Europeană de Investiții (BEI), prin Planul Juncker care urmărește creșterea investițiilor pentru crearea de locuri de muncă și dezvoltare.

Cel mai recent produs bazat pe inteligență artificială al companiei, Winnow Vision vine în sprijinul bucătarilor de a reduce la jumătate cantitatea deșeurilor alimentare. Soluția include cea mai avansată tehnologie pentru combaterea risipei alimentare care este disponibilă pe piață și a fost dezvoltată pentru automatizarea monitorizării deșeurilor. Bucătăriile care folosesc Winnow reușesc să-și reducă deșeurile alimentare cu 40-70% într-un interval de 6-12 luni și generează economii cu costul alimentelor între 2% și 8%.

“Anul acesta am lansat Winnow Vision, un produs inovator bazat pe inteligență artificială care ajută bucătarii din întreaga lume să economisească 33 de milioane de dolari anual prin gestionarea cantității de deșeuri alimentare. Ne-am stabilit ținta de 1 miliard de dolari economisiți pentru clienții noștri din deșeurile alimentare până în 2025, iar această investiție va accelera dezvoltarea tehnologiei și a operațiunilor noastre pentru a putea atinge acest obiectiv”, a declarat Marc Zornes, co-fondator și CEO, Winnow.

Winnow Vision fotografiază deșeurile alimentare atunci când sunt aruncate la gunoi și folosește imaginile pentru a învăța să recunoască ce a fost eliminat, sistemele Winnow depășind deja nivelul de acuratețe umană în identificarea alimentelor irosite.

Winnow este prezentă pe piața locală din 2018 cu un birou în Cluj-Napoca și în alte cinci orașe din lume.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: