Financial Times a inclus BAT pe lista liderilor climatici din 2023
Reading Time: 3 minuteCompania BAT a fost inclusă pentru al treilea an consecutiv de către Financial Times pe lista liderilor în domeniul combaterii schimbărilor climatice, alături de alte companii europene cu rezultate remarcabile în reducerea emisiilor de carbon.
BAT se clasează în primele 3% din totalul de peste 4.000 de companii evaluate. Compania a reușit reducerea emisiilor de seră pentru Scopurile 1 & 2 cu 22% în 2021 și 2022 față de 2020. De asemenea, BAT și-a asumat obiective ambițioase privind atingerea neutralității emisiilor de carbon în operațiunile sale directe până în 2030 și pe tot lanțul valoric până cel târziu în 2050.
Includerea în lista FT înseamnă recunoașterea contribuției BAT la construcția unui viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin reducerea impactului asupra sănătății și plasarea principiilor de sustenabilitate în centrul afacerii sale.
”Suntem onorați de nominalizarea BAT de către Financial Times între primele 3% companii europene pentru pentru angajamentul și performanța noastră în combaterea schimbărilor climatice. Această recunoaștere reflectă eforturile noastre constante de abordare a riscurilor climatice și de identificare de oportunități atât în cadrul propriilor operațiuni, cât și pe lanțul valoric. Este esențial să continuăm transformarea afacerii noastre prin trecerea de la produse tradiționale la noi categorii de produse cu risc redus* ca alternative la fumat, pentru a reduce astfel impactul asupra sănătății, și să realizăm acest obiectiv într-un mod sustenabil pentru afacerea noastră, pentru planetă și pentru societate. Ne dorim ca, până în 2030, să obținem o reducere de 50% a emisiilor de GES în Scopurile 1, 2 și 3* și să atingem neutralitatea emisiilor de carbon pe întregul lanț valoric până cel târziu în 2050.”
Mike Nightingale, Director pentru Sustenabilitate în cadrul BAT
Evaluarea companiilor a fost derulată de Financial Times în colaborare cu Statista și s-a bazat pe o metodologie foarte strictă în acest an, având în vedere atenția tot mai mare acordată de către consumatori și autoritățile de reglementare performanței companiilor în domeniul protejării mediului.
De exemplu, 20% din punctajul acestei ediții a fost acordat în funcție de indicele CDP în domeniul climatic – BAT a primit calificativul A din partea CDP în decembrie 2022 – precum de adoptarea de către companii a principiilor Science Based Targets initiative (SBTi) și publicarea emisiilor aferente Scopului 3. În 2022, SBTi a aprobat obiectivul BAT de reducere până în 2030 cu 50% a emisiilor pentru Scopurile 1, 2 & 3 față de valoarea de referință din 2020, felicitând aderarea companiei la obiectivul de limitare a încălzirii globale cu +1,5 grade Celsius în medie. BAT publică de asemenea emisiile rezultate în Scopul 3.
BAT dezvoltă în mod constant modalități de a-și spori angajamentul și performanța în abordarea impactului său asupra mediului, inclusiv schimbările climatice. În 2023, BAT a lansat primul raport anual combinat de business și sustenabilitate (Combined Annual & ESG Report), înainte de implementarea obligatorie a cerințelor anunțate în mai multe piețe pentru companii de a extinde domeniul de aplicare și de a îmbunătăți calitatea informațiilor legate de sustenabilitate pe care le publică.
În cadrul acestui raport au fost anunțate și obiective noi și actualizate, precum:
- atingerea nivelului de 30% surse de energie regenerabile cu doi ani mai devreme față de ținta inițială – în 2022, față de anul 2025, rezultând astfel revizuirea acestui prag la 50% surse de energie regenerabile până în 2030;
- creșterea pragului inițial de 15% de reducere a deșeurilor rezultate din operațiunile BAT față de valoarea de referință din 2017 la 25% până în 2025;
- extinderea domeniului de aplicare a anjagamentului BAT pentru 100% ambalaje reutilizabile, reciclabile sau compostabile și la alte materiale decât plastic până în 2025, pentru a include astfel toate tipurile de ambalaje, și
- stabilirea unui nou obiectiv de conversie zero a ecosistemelor naturale în lanțul său de aprovizionare cu tutun până în 2025**
BAT și-a asumat angajamentul de a construi un viitor mai bun – A Better Tomorrow™ – prin reducerea impactului asupra sănătății și dezvoltarea unei categorii diverse de produse plăcute, cu risc redus***.
Obiectivele asumate și rezultatele obținute de BAT în domeniul sustenabilității sunt recunoscute de reputate foruri internaționale, între care Dow Jones Sustainability Indices, unde BAT este prezentă de peste 21 de ani consecutivi, fiind singura companie din industrie listată în prestigiosul DJSI World Index în 2022, și includerea pe lista A de către CDP în domeniile de protejare a climei (A), a apei (A) și a pădurilor (A).
*Comparativ cu valoarea de referință din 2020. Are în vedere reducerea cu 50% pentru Scopurile 1 & 2 și o reducere cu 50% pentru Scopul 3 a emisiilor GES. Emisiile din Scopul 3 se referă la achiziția de bunuri și servicii, transport și distribuție în amonte, utilizarea produselor vândute și tratarea la finalul ciclului de utilizare a produselor vândute, care au reprezentat în mod colectiv > 90% din emisiile Scopului 3 în 2020.
**„Lanțul de aprovizionare cu tutun” se referă la tutunul furnizat de fermierii noștri contractați direct și de cei ai furnizorilor noștri terți strategici care participă la evaluarea noastră anuală Thrive, reprezentând peste 80% din tutunul achiziționat în volum în 2022.
*** Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse, care nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.
****Raportul combinat al rezultatelor de business și în domeniul sustenabilității, aici.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz