Festivalul Munților Făgăraș invită iubitorii de natură între 5-7 august la Avrig
Reading Time: 2 minuteMuntele face spectacol în festivalul celor mai înalți dintre Carpații României. Făgăraș Fest 2022 se desfășoară în perioada 5-7 august, la Avrig, în județul Sibiu, iar festivalul va include multe activități cu și despre natură, o proiecție specială România Sălbatică, concerte The Mono Jacks, Taraful de la Vărbilău și mixuri de Vynil, Rum, Tapas&Wine.
Evenimentul organizat de Fundația Conservation Carpathia și ProPark-Fundația pentru Arii Protejate, se află la cea de-a treia ediție și invită publicul să exploreze Valea Avrigului, străjuită de patru dintre crestele Făgărașilor: vârfurile Suru (2.281m), Budislavu (2.345m), Ciortea (2.426m) și Scara (2.213m).
Publicul care ajunge la Făgăraș Fest – ediția Avrig este invitat să cunoască altfel Munții Făgăraș și să îi descopere așa cum nu au mai făcut-o până acum: prin activități și experiențe nemijlocite cu natura, prin aventură și întâlnirea cu patrimoniul cultural local, prin experiențe gastronomice, prin întâlnirea cu tradiția și oamenii locului, prin istorie și fotografie, film despre natură și mai ales prin (re)conectarea cu Muntele.
Festivalul se deschide vineri, 5 august, ora 21.00, cu proiecția în aer liber a filmului România Sălbatică, regizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, câștigător al Premiului Publicului la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF 2021 și a cinci premii Gopo în 2022.
A doua zi de festival este dedicată naturii și tururilor ghidate în natură, pe urmele animalelor sălbatice din Munții Făgăraș, pe trasee ce urcă spre vârfuri alături de ghizi locali, recunoașterii de păsări și plante de la poalele munților, întâlnirii cu localnicii la Șezătoarea din Avrig, târgului de produse locale, dar și muzicii, relaxării și dansului.
Duminică, 7 august, experiențele din Munții Făgăraș continuă cu activități interactive, vizite ghidate, joc, energie și multe surprize.
În cadrul festivalului, vizitatorii vor mai putea admira o expoziție de fotografie de natură, iar copiii sunt invitați să participe la activități cu tema de mediu, special create pentru ei.
An de an, festivalul își propune să atragă atenția asupra patrimoniului local și cultural de la poalele Munților Făgăraș și să genereze dezvoltare durabilă suplimentară. Avrigul este o zonă extrem de bogată din punct de vedere natural, istoric și cultural, care merită să fie promovată.
Festivalul își propune să aducă beneficii economice, astfel încât pe durata desfășurării acestuia întreaga zonă Valea Avrigului să fie ocupată în procent de 100%, fie că vorbim despre spațiile clasice de cazare, de gazde locale sau spații de camping.
Făgăraș Fest celebrează natura și cultura comunităților din jurul Munților Făgăraș cu respect, cu responsabilitate, în armonie cu ceea ce ne înconjoară. Prima ediție a Făgăraș Fest s-a desfășurat în 2019 la Lerești și, după o pauză dată de pandemia Covid-19, a revenit în 2021 cu o nouă ediție la Nucșoara, pe unul dintre traseele de plecare spre Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf din Munții Făgăraș.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz