Stiri

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu începe pe 20 august

20 aug. 2021 4 min

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu începe pe 20 august

Reading Time: 4 minute

Cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) începe vineri și, de-a lungul a 10 zile, transformă Sibiul în capitala internațională a teatrului, a dansului, a muzicii, a circului și a acrobațiilor, printr-un program divers, care reunește nume mari ale artelor spectacolului și reprezentații în premieră mondială. FITS se va desfășura între 20 și 29 august 2021, iar tema de anul acesta, „Construim speranța împreună”, este transpusă în realitate printr-o ediție care reunește peste 2.000 de artiști din 38 de țări, peste 600 de evenimente și 100 de spectacole transmise online. Festivalul este o celebrare a artelor spectacolului, care prezintă manifestări artistice din întreaga lume, create de nume precum: Charlotte Rampling, Israel Galvan, Denis O’Hare, Helmut Sturmer, Yoshi Oida.
În prima zi a Festivalului, publicul este invitat în Piața Mare, la ora 21.00, la Concertul Simfonic al Romanian Chamber Orchestra, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, programul zilei fiind completat de spectacole de teatru, expoziții, acrobații și se va încheia cu tradiționalul spectacol de artificii, programat la ora 23:15, în Parcarea Teatrului.
Programul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu include o serie de spectacole outdoor ale unor companii de renume mondial, care întregesc oferta ediției din acest an a FITS și la care accesul publicului este gratuit.

Începând din prima zi a evenimentului și până la finalul său, FITS 2021 transformă Sibiul, așa cum a făcut-o și la edițiile fizice desfășurate în anii anteriori, într-o scenă amplă, în care teatrul, dansul, circul, muzica sau acrobațiile sunt oferite cu generozitate publicului.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 17, și online, pe www.sibfest.ro

Sub semnul bucuriei și al speranței

„Este o ediție, fără a folosi cuvinte mari, aproape eroică, pe care o facem cu o bucurie de nedescris, dar și cu niște eforturi uriașe. Faptul că putem împreună să gândim o altfel de normalitate, care să ne ducă mai departe visele, năzuințele, puterea de a crea, puterea de a crede și bucuria de a întâlni frumusețea, este reazemul pe care-l avem în tot ceea ce facem. Trebuie să mulțumesc tuturor celor care fac acest efort și care au înțeles cât de importante sunt asumarea și angajamentul de care dăm dovadă. Mă refer aici la echipa festivalului, a teatrului, a școlii și a structurilor care s-au creat: Bursa de Spectacole, Programul de Voluntariat, Therme Forum și Platforma Doctorală. Bineînțeles că mulțumim, în special, acestei comunități atât de speciale care este Sibiul, tuturor celor care ne îngăduie toate provocările și inițiativele pe care le aducem. Mii de mulțumiri tuturor instituțiilor și structurilor din Sibiu și din țară, care ne-au sprijinit în așa fel încât să putem să aducem la lumină tot ce dăruim. Bineînțeles că le mulțumim pentru ajutor Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerelor Culturii și Educației, Institutului Cultural Român, tuturor ambasadelor și centrelor culturale care au pus umărul, tuturor partenerilor și sponsorilor, familiilor noastre, care ne susțin și ne îngăduie în această muncă uriașă”, este mesajul pe care Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Aplicație pentru mobil


Noua aplicație de mobil FITS poate fi acum descărcată gratuit din APP Store și Google Play. Aplicația FITS este încă un pas către digitalizarea și extinderea ofertei festivalului către cât mai mulți iubitori de artele spectacolului, având în același timp rolul de a înlesni utilizatorilor o experiență multidisciplinară. Aceasta cuprinde programul, locațiile de desfășurare, oferă opțiunea de personalizare a agendei zilnice, include informațiile cele mai relevante despre acces, posibilitatea de a achiziționa bilete la reprezentațiile fizice și abonament online, precum și răspunsurile la întrebările frecvente, alături de multe alte surprize. FITS APP este un proiect realizat în parteneriat cu Unicredit Bank.

FITS online. Cum pot fi vizionate spectacolele

Pentru vizionarea spectacolelor online, accesați www.sibfest.ro și selectați din meniu, secțiunea program. În secțiune, selectați butonul FITS ONLINE.
Se va afișa programul spectacolelor online disponibile în abonament, pe care vă rugăm să îl cumpărați de pe www.entertix.ro, pentru a primi acces.

Condiții speciale de acces

Verificarea accesului la Festival pentru persoanele care dețin Certificatul Digital European COVID-19 este asigurată de partenerul nostru vaccin.live prin aplicația de scanare instalată pe echipamente profesionale de scanare oferite de smartscan.ro.
Aplicația scanează codul QR al Certificatului Digital verifică integritatea semnăturii digitale (care protejează certificatul împotriva falsificării) și afișează informațiile pe ecranul echipamentului de scanare. Persoana care prezintă codul QR în vederea scanării este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în acest cod. Datele nu sunt salvate pe dispozitivul de scanare. Aplicația vaccin.live poate verifica Certificate Digitale Europene COVID-19 emise de către toate statele membre UE + Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, San Marino și Vatican.
Participanții sunt rugați să aibă pregătit Certificatul Digital European COVID-19 (care se poate descărca accesând portalul certificat-covid.gov.ro) în format electronic sau tipărit pe hârtie pentru a putea fi scanat la punctele de acces, împreună cu un act de identitate care să conțină cel puțin nume, prenume și data nașterii, pentru verificare.

Certificatul este validat numai în condițiile legale pentru:
– persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,
– persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore,
– persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziția spectatorilor brățări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid. Acestea se vor putea ridica din următoarele puncte: Parcarea Pieței Teatrului, Parcul Astra, Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit. Purtarea măștii de protecție în săli este obligatorie, iar accesul se face cu respectarea unei distanțe de minimum 1,5 metri și cu dezinfectarea mâinilor în punctele special amenajate.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se va desfășura în perioada 20-29 august 2021, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, principalul finanțator fiind Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: