Cea de-a XI-a ediție Femei pe Mătăsari are loc între 26 și 28 mai – intrarea este liberă
Reading Time: 2 minuteÎntre 26 și 28 mai, pe strada Mătăsari, va avea loc cea de-a XI-a ediție a festivalului de muzică și cultură urbană Femei pe Mătăsari, evenimentul la care o să redescoperi una dintre străzile emblematice ale Bucureștiului.
Centrul orașului se mută, vreme de trei zile, pe Mătăsari, strada care se deschide pentru oameni, artă și bucurie. Vineri, festivalul își deschide porțile la orele 19:00, iar sâmbătă și duminică, activitățile vor avea loc între orele 10:00 și 22:30.
Artiștii care vor urca pe scena Femei pe Mătăsari aduc în festival ritmuri și sunete diverse, de la muzică disco la punk și muzică lăutărească: Paulina, Om la lună, We singing colors, Gabriela Atanasov și Horia Stan, Taraf Flamenco, Dl Goe, Generic și Dan Ciotoi, LVX Machina, Râu Rățușcă Rămurică (Italian Summer).
Pe lângă concerte, participanții la festival se vor bucura de spectacole de teatru – O noapte furtunoasă, în parteneriat cu UNATC I. L. Caragiale, dezbateri – Ce-mi trebuie mie politichie, în parteneriat cu Femei în politică, un târg de produse artizanale și design contemporan, workshop-uri și activități pentru copii, în parteneriat cu Creative Arts – ateliere de origami, slime, coronițe din flori naturale, creare lampioane, reciclare și multe altele. Numeroase ONG-uri vor fi prezente cu diferite activități, astfel, strada Mătăsari va fi împânzită de bucurii de descoperit.
Publicul se va putea răsfăța cu două zone culinare pentru toate gusturile, ce includ fructe de mare, burgeri, deserturi.
Program:
VINERI:
19:00 ITALIAN SUMMER
21:00 PAULINA
SÂMBĂTĂ:
18.00 Teatru UNATC: O Noapte Furtunoasă
19:00 LVX MACHINA
20:00 DL GOE
21:00 OM LA LUNĂ
DUMINICĂ:
14:00 DEZBATERE CE-MI TREBUIE MIE POLITICHIE – FEMEI ÎN POLITICĂ
18.00 GABRIELA ATANASOV & HORIA STAN
19.00 TARAF FLAMENCO
20.00 WE SINGING COLORS
21.00 GENERIC & DAN CIOTOI
Scena principală a festivalului se află în grădina de pe str. Mătăsari nr. 22. Pe parcursul zilei, alte două grădini se deschid pentru doritorii de muzică electronică, pe str. Mătăsari nr. 10 și nr. 32, cu artiști precum Rosario Internulo, Big Pizza, MLKU, Fere, JBD și mulți alții. Pentru fanii drum and base, organizatorii pregătesc DOSE Takeover, cu Sub:liminal, Scatterbrain și Ellen.
Festivalul Femei pe Mătăsari este organizat cu sprijinul: Creart, Pop Cola, Oscar Downstream, Montana, Banca Transilvania, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, One Puff, Fiat, Miau Miau
Despre organizator
ASOCIAȚIA E CEVA BINE (fostă BENEVA) este o organizație non-guvernamentală ce are ca scop dezvoltarea de proiecte culturale și social-educaționale care să genereze un efect pozitiv în comunitate și schimbare socială. Proiectele desfășurate de Asociația E ceva bine (fostă Beneva) sunt cunoscute la nivelul Bucureștiului și nu numai, datorită impactului pozitiv pe care l-au avut și datorită originalității lor. De-a lungul timpului, asociația a primit prestigioase premii în cadrul Galei Societății Civile și Galei Asociațiilor Comunitare.
poza deschidere de Dana Tole – https://www.facebook.com/danatole.photographer
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz