Fed mentine dobanda cheie
Reading Time: < 1 minutBanca Centrala a SUA (Federal Reserve – Fed) a decis sa mentina nemodificata dobanda de politica monetara la un nivel apropiat de zero, pentru a stimula creditarea, consumul si cresterea economica, desi unii analisti anticipau o crestere a ratei de referinta pentru dolar.
La sfarsitul unei reuniuni de doua zile, Comitetul de politica monetara de la Fed (FOMC) a anuntat ca a decis sa mentina dobanda de referinta la un nivel cuprins între 0% si 0,25%, nivel la care stationeaza din luna decembrie 2008. În comunicatul de presa publicat la sfarsitul reuniunii, Fed apreciaza ca activitatea economica avanseaza în ritm moderat, piata muncii se apropie de gradul maxim de ocupare însa inflatia ramane la un nivel redus.
Presedintele Fed, Janet Yellen, a subliniat ca evolutiile economiei mondiale au influentat decizia Bancii centrale americane. În timp ce economia americana a înregistrat performante bune “si ne asteptam sa continue sa faca acelasi lucru…perspectiva peste hotare a devenit mai putin sigura”, ducand la aprecierea dolarului si înasprirea conditiilor financiare într-un mod care ar putea încetini cresterea economiei americane indiferent de ceea ce face Fed. “Avand în vedere incertitudinea crescuta de peste hotare…comitetul de politica monetara a hotarat ca este mai bine sa astepte”, a spus Janet Yellen, citata de Agerpres.
Fed a lasat în continuare deschisa posibilitatea unei majorari de dobanda în cursul acestui an. Janet Yellen a dezvaluit ca 13 din cei 17 membrii ai FOMC se asteapta la cel putin o majorare de dobanda în 2015. Comitetul de politica monetara de la Fed se va mai reuni de doua ori în acest an, în octombrie si decembrie, si potrivit lui Janet Yellen la fiecare din aceste reuniuni este posibila o majorare a costului creditului.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz