FCB Bucharest câștigă pitch-ul de creație și strategie pentru brandul Zinba®, din portofoliul Antibiotice Iași, și semnează comunicarea celui mai nou unguent pentru prevenirea și tratarea infecțiilor cutanate.
Spotul TV prezintă situații de viață reale care devin, pentru fiecare dintre noi, pași mărunți spre propria dezvoltare.
„De fiecare dată când ne julim, ne tăiem sau ne ardem zicem, mai tare sau mai încet: „Au!”. Este interjecția „universală” prin care noi reacționăm la micile accidente de care avem parte pe pielea noastră. Ce am făcut a fost să transpunem vizual aceste senzații, într-un mod creativ cât mai memorabil și de impact. Pe de altă parte, cum „au” este și verb, ne-am folosit de acest dublu sens pentru a introduce Zinba® cât mai firesc în poveste”, a declarat Costin Milu, Creative Director FCB.
Toată lumea se rănește (tăieturi, arsuri, julituri), însă nu oricine știe ce e de făcut când se întâmplă asta sau are la îndemână soluția rapidă de intervenție. Scopul campaniei este ca Zinba® să se facă auzit și remarcat, printr-o comunicare cu o componenta emoțională puternică.
„Fiind un brand nou, scopurile principale au fost awareness-ul și comunicarea clară a beneficiilor. Însă nu oricum, ci pe un ton familiar, prietenos. La urma urmei, ne bucurăm cu toții când medicul este un super specialist, dar și un om cald și empatic. Ne-am dorit, deci, ca Zinba® să se remarce, dincolo de argumentele raționale, printr-o personalitate prietenoasă și deschisă, pe care oamenii să o simtă „de-a casei” și care să fie convingătoare, simpatică și memorabilă pentru întreaga familie”, declară Corina Anghel, Head of Strategy FCB.
„Lansarea produsului farmaceutic Zinba® este rezultatul unui proces în care știința companiei Antibiotice s-a împletit armonios cu creativitatea agenției în găsirea soluțiilor clare și eficiente de comunicare. Campania a fost concepută pentru a reflecta acest echilibru și pentru a comunica într-un mod memorabil angajamentul nostru față de sănătatea și bunăstarea celor din jur.
Mulțumim echipei FCB Bucharest, care a făcut posibilă dezvoltarea conceptului de comunicare. Eficiența și siguranța terapeutică sunt pilonii de bază ai produsului, care au prins contur în conceptul creativ AU nevoie de Zinba®. Împreună, am reușit să comunicăm indicațiile principale ale medicamentului într-un mod memorabil!”, declară echipa implicată în această campanie din partea companiei Antibiotice.
Campania rulează pe TV, la radio, în digital (MAX) și in-store.
Echipa FCB: Corina Anghel – Head of Strategy, Costin Milu – Creative Director, Loredana Moga – Senior Copywriter, Iulia Strejan – Senior Art Director, Simina Lambrino – Client Service Director, Miruna Atomei – Account Director.
Prima locomotivă electrică ELASMO de 6000 KW, modernizată de compania RELOC Craiova – parte a GRAMPET Group – a desfășurat…
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară…
Maidan a închiriat un spațiu de 1.460 mp în complexul Dageco Expoziției Estate, pentru trei funcțiuni: birourile firmei, o sală…
În 2025, lipsa de personal și schimbările legislative vor fi cele mai mari provocări pentru antreprenorii și managerii din industria…
Vastint România anunță noul parteneriat cu Saint Roastery, care va deschide prima lor cafenea urbană în grădina din cadrul Business…
România întră în spațiul de liberă circulație din Europa, Schengen și cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025. Acest…