Favr., pionierul local în producția de snackuri din materie primă secundară, precum pulpa de fructe și malțul de bere, a devenit prima companie de snackuri din România care și-a calculat amprenta de carbon și a primit validarea Global Carbon Point (GCP). Această etichetă furnizează informații transparente despre impactul asupra mediului al produselor și serviciilor.
La cinci ani de la lansare, strategia inovatoare de a utiliza materie primă secundară, provenită din producția de băuturi, a adus rezultate concrete: produsele favr. salvează 84 g de CO2e la fiecare 100 g de produs. Favr. devine astfel prima companie de snackuri din România care a efectuat Evaluarea Ciclului de Viață (LCA) a produselor sale, subliniind angajamentul său pentru sustenabilitate.
„Am plecat în 2018 de la ideea că putem face snackuri mai bune pentru noi, dar și pentru mediul înconjurător, prin reintroducerea în circuitul alimentar a pulpei de fructe și malțului de bere rezultate din producerea băuturilor. Astfel, reușim să oferim produse cu valori nutriționale mult îmbunătățite și, în același timp, să diminuăm impactul negativ asupra mediului înconjurător. Calcularea amprentei de carbon vine ca o validare clară că folosirea materiei prime rămase din producerea de sucuri naturale și bere, care altfel ar fi fost aruncată, are un impact benefic asupra mediului.”
Alexandru Cristinoi, fondatorul favr.
Risipa alimentară are un mare impact negativ asupra planetei. Descompunerea alimentelor este una dintre principalele surse de metan, un gaz cu efect de seră care contribuie de peste 80 de ori mai mult decât CO2 la schimbările climatice într-un GWP (potențial de încălzire globală) de 20 de ani.
Emisiile evitate ale favr. variază în funcție de conținutul de materiale upcycled, atingând în medie 40% din amprenta de carbon a produsului. Acestea se datorează transformării pulpei de fructe și a malțului de bere în ingrediente și evitării deșeurilor.
Rezultatele produselor favr. trebuie luate în două etape. În prima etapă, analiza totală a emisiilor de carbon în toate fazele ciclului de viață arată că peste 50% din amprenta de carbon derivă din producție, cu accent pe consumul de energie în procese precum uscarea și achiziționarea materiilor prime.
A doua etapă evidențiază emisiile evitate, cu un impact semnificativ. Prin obținerea locală a materiilor prime, inițial destinate deșeurilor, favr. nu contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră. Această practică generează emisii evitate semnificative, salvând produse alimentare de la degradare și reducând impactul asupra mediului.
„Suntem mândri să contribuim la evaluarea amprentei de carbon a produselor favr., obiectivă, științifică și transparentă. Aprobarea verificării terțe Global Carbon Point din prima încercare a dovedit rigurozitatea și exactitatea evaluărilor noastre”.
Mathieu Gregori, fondator și președinte al ECONOS, partenerul favr. în evaluarea amprentei de carbon, subliniază:
Global Carbon Point reprezintă o etichetă ce atestă că amprenta de carbon a unui produs a fost calculată conform standardelor, cu date auditate de o terță parte cu diligență corespunzătoare, fiecare produs certificat primind un cod unic. În prezent se lucrează la o platformă online ce va indexa toate produsele certificate.
Pe lângă această realizare notabilă, favr. continuă să-și consolideze angajamentul față de mediul înconjurător și să promoveze un model sustenabil în industria snackurilor. Prin inovație constantă și parteneriate cu producători locali de băuturi, favr. demonstrează nu doar o preocupare pentru amprenta de carbon, ci și o viziune pe termen lung asupra modului în care produsele pot fi concepute, fabricate și consumate într-un mod sustenabil.
„Ne dorim ca în 2024 să punem la dispoziție produsele favr. unui public cât mai răspândit prin prezența în lanțurile mari de magazine. Avem convingerea că succesul în industria alimentară poate merge mână în mână cu responsabilitatea față de planetă și comunitate.”
Alexandru Cristinoi
Favr. oferă o gamă variată de produse, de la chipsuri la granola și jeleuri, care pot fi găsite în magazine, HoReCa și online, în variante ambalate și vrac.
Înființată în 2018, favr. s-a angajat să creeze snackuri mai bune pentru oameni și planetă. Cu rețete dezvoltate prin metode proprii, favr. utilizează materie primă secundară, oferind o nouă viață pulpei de fructe și malțului de bere. Compania colaborează cu producători locali și promovează un concept 100% românesc. Mai multe detalii despre favr. sunt disponibile pe favr.ro.
ECONOS este o firmă de consultanță specializată în cerințele sustenabile pentru companii, care se axează pe analiza și reducerea amprentei de carbon. Compania operează primul software de evaluare a amprentei de carbon specializat pentru organizații mari din România, realizând o analiză completă a amprentei de carbon Scope 1-2-3, care devine obligatorie începând cu anul financiar 2024.
Doar una din șase (16%) dintre cele mai mari companii din lume este, în prezent, pe drumul corect pentru a…
Guvernul României a confirmat intenția sa de a achiziționa 32 de aeronave Lockheed Martin F-35 Lightning II de generația a…
Evenimentul emblematic al revistei Haute Culture, Gala The Culture of Luxury, în cadrul căreia sunt celebrate personalități și proiecte remarcabile,…
O recomandare care să-ți aducă înapoi 5% din valoarea cumpărăturilor la POS timp de o lună? Da, dar numai cu…
După expirarea perioadei inițiale a unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de comunicații electronice, utilizatorii finali pot opta…
Peste 1300 de organizații neguvernamentale active din România au adresat astăzi o scrisoare deschisă partidelor politice, solicitându-le să își asume…