Farmec continuă producția de dezinfectanți și după pandemie
Reading Time: < 1 minutÎn urmă cu un an, Farmec a început producția de biocide pentru uz personal și medical, ca urmare a unei investiții de 500.000 de euro, mare parte alocată cercetării, testării și avizării produselor. La începutul acestui an, compania a decis să continue și să extindă producția de dezinfectanți și după pandemia de COVID-19, dată fiind încrederea dovedită a consumatorilor în calitatea, integritatea și eficacitatea produselor.
Compania a înregistrat, în ultimul an, un volum de 2 milioane de dezinfectanți vânduți. Din volumul total distribuit, 60% a fost destinat consumatorului final, iar 40% consumului colectiv (spitale, școli, primării, secții pentru votare, poliție). Produsele au fost și sunt distribuite prin toate canalele de distribuție: magazine proprii, comerț tradițional, e-commerce, dar și in marile lanțuri de retail.
Pentru toate categoriile
La începutul pandemiei de COVID-19, compania Farmec a demarat în regim de urgență producția de:
- dezinfectanți pentru mâini Farmec pentru uz personal (cu acțiune rapidă, recomandat pentru utilizări frecvente, disponibil în trei variante: 150 ml, 3 l și 5 l);
- un nou săpun lichid antibacterian Farmec;
- dezinfectant universal Nufăr (într-un format extins, cu trigger, pentru o utilizare mai practică, precum și la volume mai mari);
- dezinfectanți pentru mâini și suprafețe Dermofarm (pe bază de alcool etilic 80% v/v, creați special pentru unitățile medicale, disponibili în varianta de 750 ml și de 5 l).
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz