Stiri

Fără DoR pe piață

5 oct. 2022 2 min

Fără DoR pe piață

Reading Time: 2 minute

După 13 ani, revista DoR se închide, redacția urmând să întrerupă inclusiv apariția online, căutând însă o soluție pentru a continua realizarea unui newsletter – „Concentrat”, după cum a anunțat editorul Cristian Lupșa.

„Din 2023 DoR nu va mai spune povești noi, iar redacția, așa cum o știi, își va opri activitatea”, spune editorul publicației trimestriale de jurnalism narativ.

Închiderea DoR fusese aniticipată într-un mesaj publicat pe blogul redacției încă din luna mai, atunci când era prezentat tabloul unor dificultăți financiare și al reducerii echipei. Ultimul număr, 50, va fi publicat în perioada următoare.

„Oricum aș scrie propoziția asta, tot greu e: din 2023 DoR nu va mai spune povești noi, iar redacția, așa cum o știi, își va opri activitatea.
DoR rămâne una dintre cele mai frumoase povești ale jurnalismului românesc și o bornă de start pentru media independentă apărută după 2010. Curajul (și naivitatea noastră antreprenorială), efectele modului în care am ales să facem jurnalism, cum lucrăm unii cu alții, cum construim produse sau organizăm evenimente le vedem peste tot în jurul nostru, chiar și în afara industriei.

După 13 ani cred și mai mult în importanța atenției la detalii, grijii acordate muncii și comunității, transparenței în interiorul echipei și în afara ei, dar și în valoarea inestimabilă a vulnerabilității ca mijloc de a ne aduce mai aproape unii de alții.

Poveștile bine spuse către public și bine trăite într-o echipă și într-o comunitate chiar vindecă. Ne fac oameni mai buni. Ideal, ne fac cetățeni mai buni.

O încheiere trasează granițe clare de așteptări. O încheiere eliberează energii. O încheiere deschide un imens spațiu de incertitudine, care ascunde însă numeroase posibilități dacă ai curaj să cauți.

Majoritatea nu intenționăm să ne îndepărtăm de jurnalism și de rolul lui de-a contribui la o societate mai bună; vrem mai degrabă să înțelegem cum poate fi făcut și mai bine. Trăim într-o încrengătură de sisteme care au nevoie să fie înțelese înainte de a fi vindecate. Cum povestești aceste sisteme și soluțiile existente? Cum o faci cultivând răbdare? Cum o faci într-un climat de polarizare extremă? Cum o faci într-un mod care sună a azi?

Întrebările astea au nevoie de timp.

Dacă DoR va avea la un moment dat o altă etapă, ca o trupă care revine după niște ani de pauză, depinde și de răspunsurile la aceste întrebări, dar și de serendipitatea viitorului. Și, chiar dacă nu se va întâmpla, am trăit o poveste spectaculoasă împreună. Nimeni n-o putea prevedea înainte să existe. Alături de voi, am trăit un miracol. Ce privilegiu!

Mulți oameni mi-au scris sau mi-au vorbit în ultimele luni despre crizele din viețile sau organizațiile lor; unii sunt determinați să împiedice un final, alții cred că doar un miracol îl va evita. Și unii, și alții au spus că ne admiră că am vorbit public despre asta. De ce n-am face-o? Un final e și un spațiu din care se nasc noi începuturi. O încheiere e și un prilej de a ne mulțumi pentru drumul parcurs împreună. E păcat să nu ne dăm ocazia asta”, a scris editorul Cristian Lupșa în mesajul transmis abonaților și celor care au sprijinit proiectul editorial.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: