FAN Courier, afaceri de 145 mil. euro
Reading Time: 4 minuteFAN Courier estimează că va încheia exercițiul financiar al acestui an cu o cifră de afaceri de 145 de milioane de euro, în linie cu previziunile inițiale, pe o piață consolidată care va depăși anul acesta jumătate de miliard de euro.
În cei 20 de ani de activitate pe piața din România, FAN Courier a realizat investiții de peste 135 milioane de euro și a devenit unul dintre marii contributori la bugetul de stat cu peste 164 de milioane de euro, taxe cumulate începând din 2001* (nivelul taxelor a fost calculat pe baza cursului mediu anual de schimb leu/euro anunțat de BNR). În ultimii opt ani, curierii FAN au parcurs o distanță aproape egală cu drumul Pământ – Marte, cu peste 232 de milioane de km de drum efectuați.
”Un an provocator, un an al investițiilor”, este expresia care descrie cel mai bine activitatea FAN Courier din acest an.
Investițiile constante în flotă, capacitate de depozitare, tehnologie performantă și pregătirea personalului sunt constante în activitatea companiei și au rolul de a veni în întâmpinarea nevoilor clienților și a pieței.
”2018 este anul cu cele mai mari investiții din istoria companiei noastre: peste 27.5 de milioane de euro, cu peste 50% peste ceea ce anticipam la finalul anului trecut. Am finalizat cea mai mare investiție într-un depozit – cel de-al doilea de la Ștefănești și una dintre cele mai mari în tehnologie, banda de sortare din noul HUB”, a declarat Adrian Mihai, unul dintre cei trei fondatori ai companiei.
În cei 20 de ani de la înființare, fondatorii FAN Courier au aprobat investiții de peste 135 milioane de euro, cu 8.5 milioane euro mai mult decât cifra de afaceri înregistrată de companie în 2017. ”Cel mai greu moment a fost cel care ne-a determinat să devenim cei mai buni”, afirmă Neculai Mihai, fondator al companiei.
”În 2007, din cauza unor investiții pe care le-am amânat și pe fondul unei creșteri fără precedent a volumului de expediții, la acel moment, am intrat în blocaj. Am fost nevoiți, atunci, să plătim despăgubiri clienților până în vara anului următor”, a arătat reprezentantul FAN Courier.
În ultimii 10 ani, compania de curierat și-a crescut nivelul investițiilor de 14 ori iar pentru 2019, planurile includ continuarea proiectelor, peste 15 milioane de euro fiind bugetate deja pentru aceasta.
”Fără investiții, o companie nu poate supraviețui pe termen mediu și lung iar aceasta este o lecție pe care am învățat-o plătind scump la acel moment”, a adăugat Adrian Mihai. Anul acesta, o componentă importantă a investițiilor au fost tehnologia și inovația. Banda de sortare din noul HUB de la Ștefănești accelerează nivelul de automatizare a activității curente, pe fondul crizei de personal cu care se confruntă întreaga economie locală.
În prima jumătate a anului, compania a anunțat includerea în flota proprie a primului cargobike electric, destinat utilizării în zonele exclusiv pietonale din București și ulterior și din alte mari orașe. Pentru eficientizarea relației cu clientul final, compania a introdus anul acesta o nouă aplicație smart ticketing care permite sintetizarea tuturor doleanțelor acestora într-un singur loc. Cu ajutorul acesteia, clienții pot să înregistreze sesizări sau solicitări direct din SelfAWB, să efectueze modificări în AWB după ridicarea expediției și să schimbe date privind rambursul, numărul de telefon al destinatarului, clientul plătitor etc. ”Marele avantaj al acestei soluții și motivul pentru care am dezvoltat-o, de fapt, este evitarea timpului de așteptare la telefon de către clienți, pentru a fi preluați de un operator”, a explicat Adrian Mihai.
Pentru 2019, FAN Courier își menține previziunile de creștere, la acest moment estimările fiind de plus 15% peste afacerile din acest an, care se vor cifra la aproximativ 145 de milioane de euro.
”Apreciem că piața de curierat își menține tendințele de creștere iar e-commerce-ul rămâne, și pe mai departe, principalul motor al industriei noastre. Black Friday, cea mai mare campanie de discountare de la noi demonstrează constant apetitul românilor pentru cumpărăturile online. Și anul acesta, campania a depășit estimările inițiale, dar credem că, în ceea ce privește rolul nostru în lanțul relațional furnizor –client, anul acesta, ne-am respectat standardele de calitate pe care le-am promis”, a declarat Felix Pătrășcanu, fondator și managing partner FAN Courier.
Cei trei fondatori spun că rezultatele financiare ale companiei sunt date de performanța echipei construite. FAN Courier a devenit în ultimii ani unul dintre cei mai mari angajatori din România, în noiembrie anul acesta compania numărând 6.150 de angajați în întreaga rețea FAN, o creștere medie de 7.33% la nivel național. Numărul angajaților din București reprezintă 46% din totalul echipei iar numărul lor va mai crește cu încă 100 de persoane până la finalul acestui an.
În 2019, pentru că planurile companiei includ continuarea dezvoltării HUB-urilor din țară, echipa va crește cu încă 10%, posturile vizate fiind din zona ”blue collars” – manipulanți mărfuri, curieri, șoferi profesioniști dar și personal pentru departamentul de call-center sau IT.
Compania a încercat să compenseze criza forței de muncă resimțită la nivelul întregii economii, prin deschiderea Școlii FAN începând de anul acesta. ”Școala FAN este un proiect care funcționează, am terminat construcția și implementarea mecanismelor în cadrul organizației. Am încheiat și primul proiect pilot, în care s-au înscris peste 200 de doritori, iar primul cursant care a absolvit cursul și a obținut și permisul de conducere a intrat recent în echipa noastră de curieri”, a explicat Felix Pătrășcanu.
Urmăriți Revista Biz și pe Google News. Abonamente Revista Biz